Întrebări care nu se pun

Pe toate posturile de televiziune, d-l Mircea Geoană caută să convingă telespectatorii că partidul pe care-l conduce este unul social-democrat autentic, modern, ancorat în valorile europene. În realitate, este partidul comuniştilor reciclaţi, care şi-a schimbat de mai multe ori numele: FSN, FDSN, PDSR şi, în final, PSD, adică Partidul Social-Democrat. Cum a ajus să poarte această ultimă denumire?

Imediat după căderea regimului Ceauşescu, odată cu reînfiinţarea PNŢ şi PNL, a reapărut şi autenticul Partid Social-Democrat, cei care l-au refondat fiind Adrian Dimitriu (foarte bătrân şi cu o sănătate mai mult decât şubredă, după câte bătăi a îndurat în timpul terorii comuniste), Mira Moscovici, fiica lui Ilie Moscovici, şi Sergiu Cunescu. Acesta era Partidul Social-Democrat autentic, al cărui lider, în trecut, fusese Constantin Titel Petrescu. Intraţi în Camera Deputaţilor, social-democraţii au constituit un mic grup parlamentar, al cărui lider a devenit Sergiu Cunescu, tatăl acestuia din urmă fiind, în trecut, un bun prieten al lui Titel Petrescu.

În timpul guvernării Convenţiei Democrate (1996–2000), Sergiu Cunescu, tare ambiţios, a ţinut morţiş să fie şi un social-democrat în guvern şi i-a propus profesorului Alexandru Athanasiu să intre în Partidul Social-Democrat şi să devină ministru al Muncii. Iniţial, ideea nu a fost rea. Alexandru Athanasiu preda la facultate dreptul muncii şi făcuse o foarte bună impresie în legislatura 1992–1996, în calitate de preşedinte al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, fiind pe atunci deputat PAC. De unde să-şi fi închipuit Sergiu Cunescu că, prin gestul său, semnase actul de deces al autenticului Partid Social-Democrat? După dispariţia de pe scena politică a lui Cunescu, liderul social-democraţilor a ajuns Alexandru Athanasiu, care, în anul 2000, avea să treacă la PDSR, dându-i acestuia numele de social-democrat. A fost, evident, bine răsplătit pentru actul său de trădare şi a fost făcut vicepreşedinte al Senatului. Nu a fost însă urmat de puţinii autentici social-democraţi. Unii, scârbiţi, au renunţat de a mai face politică, alţii s-au aciuit pe la liberali.

De ce am numit, la începutul acestei analize, actualul PSD drept partidul comuniştilor reciclaţi? Se impun, pentru început, câteva exemple notabile care vin în sprijinul afirmaţiei de mai sus: Octav Cozmâncă, atotputernic în vremea guvernului condus de Adrian Năstase (2001–2004), fusese în trecut activist la secţia de propagandă a CC al PCR; Şerban Mihăilescu, secretar general al guvernului Năstase, fost şi actual senator, a ocupat mai înainte postul de şef de cabinet al lui Constantin Dăscălescu, ultimul premier al regimului Ceauşescu; Viorel Hrebenciuc, care şi în prezent face şi desface multe în Camera Deputaţilor, fusese, la Bacău, unul dintre secretarii Comitetului PCR pe judeţ. Când a auzit de fuga lui Ceauşescu şi de evenimentele de la Bucureşti, a înfiinţat în aceeaşi clădire filiala FSN Bacău. Pentru „actul său de curaj“ a primit şi o diplomă de „revoluţionar“. În fine, nu trebuie uitat Ion Iliescu. Nu mă refer la morţii din timpul aşa-zisei revoluţii pe care-i are pe conştiinţă şi nici la crimele şi barbariile minerilor, în 1990, la îndemnul său, ci la activitatea sa de pe vremea când era tânăr şi prim-secretar al UTC. Atunci, a condus, până în miez de noapte, zeci şi zeci de şedinţe de aşa-zisă demascare a studenţilor, care aveau adesea drept urmare exmatricularea sau chiar arestarea acestora.

Desigur că de la câteva exemple notabile nu se poate trage concluzia că partidul condus în prezent de d-l Mircea Geoană se face vinovat, în întregul său, de crimele fostului PCR. Fostul Partid Comunist, datorită politicii de cadre, mai ales la începutul dictaturii lui Nicolae Ceauşescu, ajunsese să numere în jur de 4,5 milioane de membri. Foarte puţini dintre aceştia s-au înscris din convingere, cei mai mulţi din obligaţie, pentru a nu fi marginalizaţi, pentru a-şi păstra posturile şi a avansa în grad etc. Şi actualul preşedinte al României a fost membru al PCR. După cum i-a spus lui Adrian Năstase, cu prilejul confruntării televizate, înainte de ultimele alegeri prezidenţiale, românii urmează să aleagă între doi foşti membri ai PCR. De altfel, nici nu ar fi putut fi, în trecut, comandant de navă, care bătea lumea în lung şi în lat, fără să fi fost membru PCR. Unii foşti membri ai Partidului Comunist regretă sau se jenează de a fi fost, în trecut, membri ai acestuia (mă abţin să dau nume, căci nu am cerut acordul acestora), iar preşedintele Traian Băsescu s-a dezis public, în faţa parlamentului, caracterizând vechiul regim drept „ilegal şi criminal“, discursul domniei sale fiind fluierat de parlamentarii PRM, aplaudat de către cei ai PSD, în zâmbetul liberalilor.

De ce am numit partidul condus de Mircea Geoană drept al comunştilor, odată ce acest partid nu mai are la bază doctrina marxist-leninistă şi activează în cadrul unei economii de piaţă, şi nu a uneia de stat, centralizată şi la comandă? Am denumit partidul lui Ion Iliescu, Mircea Geoană etc. partidul comuniştilor deoarece obiceiurile, năravurile au rămas aceleaşi ca în trecut. Este cunoscut faptul că mentalitatea colectivă se schimbă cel mai încet, cel mai greu. De aceea, obiceriule, năravurile membrilor actualului PSD sunt aproape identice cu cele ale peceriştilor din trecut. Demagogia, sfidarea cetăţenilor de rând, impertinenţa, slugărnicia faţă de superiori şi autoritarismul bădăran faţă de inferiori, toate acestea se poartă în actualul PSD ca şi în trecut la PCR. Doar miza este alta. În trecut, privilegiile constau din salarii mai bune, ocuparea unor funcţii mai înalte, magazine speciale, concedii în condiţii de excepţie (vezi vilele de la Neptun, pe malul Mării Negre). În prezent, „tunuri“, afaceri dubioase ce au condus la o îmbogăţire rapidă şi suspectă.

Din toate motivele menţionate mai sus, sunt ocolite unele întrebări la talk-show-urile zilnice de la televizor, la care participă, pe lângă câţiva analişti politici autentici, o seamă de manipulatori de profesie. Niciunul dintre toţi aceştia nu pune punctul pe „i“. Niciunul dintre aceştia nu pune membrilor PSD următoarele întrebri: 1) aţi fost membru al PCR? 2) ce funcţii aţi avut? Majoritatea ar răspunde că au fost simpli membri de partid, deci, îmi permit să adaug eu, doar profitori ai fostului regim. Alţii, precum cei deja menţionaţi mai sus, vor declara sau vor ascunde că se aflau în eşaloanele cele mai înalte ale PCR. Dar mai există o categorie, cea a secretarilor organizaţiilor de bază ale PCR din instituţii şi întreprinderi mai mari sau mai mici. Aceştia erau zbirii de la nivelul instituţiilor şi întreprinderilor. Aceştia, prin funcţia lor, colaborau cu Securitatea. Tot ei îşi umileau colegii de serviciu.

Ei erau cei care îi obligau, de exemplu, pe funcţionari, studenţi, profesori, cercetători ştiinţifici etc. să cureţe străzile de zăpadă pe timp de iarnă. Ei îi puneau în discuţia organizaţiei sindicale sau de partid pe cei care se sustrăgeau, lăsându-se cu voturi de blam sau alte penalizări. Tot ei erau cei care organizau ieşitul în afara oraşului la sortat cartofi. Nu conta dacă unii erau mai vârstnici şi mai neputincioşi.

Din cauza motivelor enumerate mai sus, îi consider pe membrii PSD drept comunişti reciclaţi, cu aceleaşi năravuri ca şi în trecut, ducând ţara în sapă de lemn, ajungând la averi uriaşe pe căi necurate, după cum fuseseră pe vremuri vânători de privilegii.
De ce amintitele întrebări nu sunt puse? Îi las pe cititori să tragă concluziile.