Noul premier are nevoie de înzestrări acrobatice

Cum va reuși guvernul condus de Răzvan Mihai Ungureanu să recâștige încrederea societății dacă programul său pare dinainte trasat?

Cu excepția lui Varujan Pambuccian, liderul grupului de deputați ai grupurilor etnice minoritare, nimeni nu a întrebat ce program are noul guvern și, într-o oarecare măsură, pe bună dreptate: programul său pare să fie deja bine trasat în cadrul acordului cu FMI. Guvernul Ungureanu are o sarcină de execuție și nu de reflecție. Totuși cum ar putea acest cabinet să recâștige încrederea societății dacă nimic important nu va fi schimbat? Fostul ministru al turismului, Elena Udrea nu are nici o îndoială: ”Cei care ne înlocuiesc pe noi, foştii miniştri, sunt cei care, cu imaginea curată şi competenţa profesională de care vor da dovadă, vor reuşi să readucă Guvernul la cote înalte de încredere”. Pe de altă parte fostul ministru spune că ”în mare măsură, sarcina lor va fi mai uşoară şi pentru că Guvernul demisionar a luat măsurile corecte”.

Reiese de aici ipoteza cea mai pesimistă: înnoirea cabinetului urmărește un simplu efect de suprafață, unul menit să combată o vreme ”mass media bine antrenată şi rău-intenţionată”, după cum mai spune președinta organizației PDL din București. Sau cu alte cuvinte guvernul Ungureanu ar fi unul de campanie electorală, un scut pentru lupta de partid, care s-ar putea desfășura mai în largul ei în penumbra scenei politice. Va accepta însă Răzvan Mihai Ungureanu acest rol ingrat?

Impresia bine consolidată de mărturii prestigioase este că primul ministru desemnat este prea inteligent ca să nu înțeleagă dificultatea rolului. Dar pe de altă parte, așa cum spunea Andrei Pleșu (într-un context diferit) ”Mihai Răzvan Ungureanu a înțeles la timp că nu poți împlini, ca ministru, nici un demers politic, nici un proiect fără susținere politică, fără un sistem de alianță și acomodări întreținut asiduu, dincolo de idiosincrazii și prejudecăți”.

Noul premier pare dotat așadar cu suficiente ”înzestrări acrobatice”, încât să depășească circumstanțe, în aparență, de nedepășit. În orice caz, partizanii săi așteaptă de la el mai mult decât o politică ștearsă și subalternă prin raport cu liderii partidului de guvernământ. Momentul investiturii și al discursului din Parlament va fi în acest sens un moment decisiv.

În mod obiectiv însă acest guvern cu mandat limitat nu se poate distinge decât prin corectitudine. Linia reformelor este gata trasată și sunt puține spații de manevră. Ar putea amâna creșterea prețului la curent electric și gaze naturale? La acest capitol FMI s-a arătat mai puțin flexibil. Ar putea crește salariile și pensiile? Ar fi nerecomandabil mai înainte de a se fi creat premisele unei creșteri sănătoase. Ar putea relansa reforma sănătății? Circumstanțele politice par nefavorabile. De asemenea, admițând pur teoretic că ar putea lua anumite măsuri fiscale, ele nu nu și-ar produce efectele într-un timp atât de scurt. Așadar, nu îi rămâne acestui guvern decât o exemplaritate a execuției, imparțialitate în distribuirea resurselor și fair play în trasarea colegiilor electorale. Nici măcar opoziția nu și-ar putea dori mai mult.

Dar nici acest lucru nu este ușor. Un singur exemplu este pe deplin relevant. Guvernul Boc a reușit ani de zile să jongleze discreționar cu fonduri generoase prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. Opoziția a protestat mereu împotriva acestor proiecte care reprezentau o cale de dirijare a resurselor către clientela de partid. La ultima evaluare, şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks a atras însă atenția că ”PNDI, deşi ar putea executa proiecte excelente, nu respectă bunele practici fiscale şi ar trebui limitate astfel de investiţii. Acest lucru, a mai arătat șeful misiunii FMI, este crucial pentru a se preveni risipa de fonduri publice insuficiente”.

Dar riscul deficitelor necontrolate este doar fațeta economică a unor practici care exprimă caracterul discreționar al guvernării. Inventivitatea egoismului partizan pare inepuizabilă și în ciuda avertismentelor FMI și UE, asemenea deturnări abile de fonduri publice pot continua sub îndrumarea directă a liderilor de partid și a foștilor miniștri îndelung exersați. Iată de ce, în bună măsură, performanța noului guvern va sta în abilitatea sa acrobatică de a se delimita de vechiul guvern. Continuitatea sună bine pentru partid, dar neliniștitor pentru mulți alții.

Articol publicat de Deutsche Welle