Pe aceeași temă
Moscova pune noi presiuni pe Chisinau. Ministerul rus de Externe avertizeaza ca actiunile Republicii Moldova cu privire la trupele militare ruse din Transnistria – aflate acolo cu titlul de misiune de pace - sunt “neprietenoase”, conform RIA Novosti, informeaza Mediafax.
Rusia avertizează Republica Moldova că există riscul destabilizării situaţiei în Transnistria.
Potrivit diplomaţiei ruse, Chişinăul a reluat recent o "campanie de propagandă" care ar avea rolul evacuării contingentului rus din Transnistria şi al modificării statutului actualei misiuni internaţionale de pace.
"Orice acţiuni vizând destabilizarea situaţiei în regiune, încercările de evacuare a contingentului de pace rus din Transnistria vor fi considerate de Rusia drept acţiuni neprietenoase care au rolul subminării bazelor operaţiunii de menţinere a păcii…", precizează Ministerul rus de Externe, conform sursei citate.