New York Times văzut din interior

Ca şi la noi, presa tradiţională din Statele Unite trece printr-o criză financiară, dublată de ameninţarea supremaţiei online-ului asupra print-ului.

Unul dintre cele mai interesante documentare ale anului trecut şi o adevărată radiografie a situaţiei mass-media este Page One: Inside the New York Times (Prima pagină: în interiorul New York Times), realizat de Andrew Rossi. Filmul urmăreşte eforturile cunoscutului cotidian din SUA de a-şi menţine prestigiul şi, în acelaşi timp, de a supravieţui crizei financiare, dar, mai important, de a păstra ediţia tipărită într-o lume în care media digitale sunt din ce în ce mai agresive.

E clar că jurnalismul tradiţional trece prin clipe grele. Criza economică a redus o mare parte a veniturilor din publicitate şi, în acelaşi timp, a şubrezit bunăstarea publicului, care nu mai cumpără ziare, mai ales că poate accesa gratis informaţia pe Internet. Filmul începe cu un montaj de ştiri televizate care anunţă, unul după altul, falimente ale ziarelor americane şi zvonuri privind iminenta dispariţie a New York Times. Cu o redacţie în care lucrează peste 1.000 de oameni, colosul media pare împotmolit în contextul nefavorabil din ultima perioadă. O privire în interior dezvăluie eforturile publicaţiei de a se menţine pe piaţă. Vedem uriaşa hală în care fiinţează redacţia, sala de şedinţe în care se iau deciziile editoriale, tipografia în care ziarul capătă formă fizică. Dar mai ales umărim „bucătăria internă“ a unuia dintre cele mai importante cotidiane ale lumii şi facem cunoştinţă cu câţiva dintre oamenii care realizează New York Times.

Personajul central al documentarului este David Carr, reporter în cadrul secţiei media a New York Times. Carr este un fost dependent de droguri care a reuşit să iasă din marasmul narcoticelor, fiind azi unul dintre cei mai importanţi jurnalişti care scriu despre media în SUA. Pitoresc (poate şi din cauza urmelor pe care abuzul de droguri l-a lăsat asupra sa), dar meticulos şi incisiv, Carr scrie în momentul filmării documentarului chiar despre declinul mass-media tradiţionale. Un aspect vizează tabloidizarea şi managementul dezastruos care au dus la falimente răsunătoare, precum cel al trustului Tribune, dar cea mai mare ameninţare pare a veni din mediul online: ziarele trebuie să concureze cu blogurile şi platformele de ştiri. Deşi adept al jurnalismului „old school“, David Carr nu respinge modernitatea - are i-Pad, cont pe Twitter şi blog. El pare convins de supravieţuirea publicaţiilor tradiţionale, chiar dacă nu neapărat în varianta tipărită, şi îşi argumentează opinia prin faptul că redacţiile au mai multă credibilitate. Într-un interviu recent, Carr scotea în evidenţă importanţa editorilor într-o instituţie media, adică acei oameni experimentaţi care supervizează materialele reporterilor şi a căror lipsă se simte în articolele bloggerilor independenţi: „E o prostie ideea că acei oameni care văd o informaţie pe net, o iau, o fac mai atractivă şi o tot rostogolesc sunt parte a ecosistemului de ştiri“.

Unul dintre cele mai importante capitole ale filmului este cel care analizează relaţia cotidianului cu WikiLeaks, organizaţie privită iniţial ca subiect de ştire, apoi tratată ca sursă şi, în final, ca partener, atunci când New York Times a publicat, alături de The Guardian şi Der Spiegel, documentele secrete legate de armată şi de diplomaţie. Nu e pentru prima oară când ziarul publică informaţii clasificate: în 1971, New York Times dezvăluia culisele războiului din Vietnam prin celebrele Pentagon Papers.

Filmul prezintă şi două dintre marile gafe care au erodat credibilitatea ziarului. Una dintre aceste „pietre de moară“ care atârnă de gâtul New York Times este Judith Miller, jurnalista care a publicat în 2002 un articol despre presupusele pregătiri nucleare ale Irakului. Materialul a fost copios citat de către autorităţi la vremea respectivă şi se consideră că avut un rol important în justificarea invadării Irakului de către trupele americane. Miller a fost acuzată că nu şi-a verificat sursele şi că, prin articolul ei, a cauţionat intervenţia armată care a urmat în Irak. Cealaltă poveste care a pătat obrazul New York Times este cea a lui Jason Blair, un reporter ale cărui articole s-a descoperit că erau plagiate sau pur şi simplu invenţii. Atât Miller, cât şi Blair au demisionat, dar au lăsat în urmă o umbră de îndoială asupra ziarului.
Documentarul se termină într-o notă optimistă: Bill Keller, şeful publicaţiei, anunţă Premiile Pulitzer câştigate de New York Times în 2010. Nu e o garanţie că ziarul va supravieţui, dar e o dovadă că jurnalismul adevărat nu a murit. //

Cuvinte cheie: mass-media, rinocerizare, cetateni, politica, antreprenoriat, presa, televiziuni