Categorii

Site-uri recomandate

Anvelope vara

Magazin online vanzari Anvelope iarna ieftine

Pariuri sportive online

Poker Online

Adauga anunturi gratuite de mica publicitate

Bonus Pariuri Sportive - Pariuri Sportive online din Romania

Oferte Litoral

Inchirieri auto

Implant dentar, clinica stomatologica romano-franceza

Sports Cars

Implants dentaires

Implanturi dentare Bucuresti

Anvelope - de sezon la preturi promotionale

Cadouri

Traduceri - birou traduceri autorizate, traduceri legalizate, apostile si supralegalizari

Piscine - constructii piscine si magazin intretinere piscine

Incarcator baterii laptop - Accesorii laptop

Cabinet stomatologic Timisoara - implanturi dentare, endodontie, estetica dentara

Actualitate | Editie scrisa

31.08.2010

Ne va fi fost criza de folos?

de Andrei Cornea

4 comentarii

Mai sunt abia câteva zile până la 1 septembrie. Ce va face preşedintele Băsescu în privinţa guvernului nu ştim. Economia e încă foarte fragilă, marea majoritate a populaţiei este nemulţumită de reducerile de venituri, de şomaj, de creşterea TVA. Opoziţia, deşi lipsită de unitate şi de idei alternative valabile, ameninţă cu o moţiune de cenzură care nu e fără şanse, având în vedere posibilele dezertări din tabăra puterii, dar mai ales ostilitatea generalizată la adresa guvernului.

Şi pe bună dreptate. Cabinetul şi premierul, personal, au dovedit nu doar destulă incompetenţă, dar şi absenţa înspăimântătoare a simţului comunicării publice. Actualii miniştri continuă să creadă că ei „lucrează bine“, dar că presa „mogulilor“ îi calomniază, neînţelegând că, orice ar face, presa nu poate inversa complet realitatea. Cea mai bună dovadă am avut-o în alegerile prezidenţiale din 2009. Băsescu a câştigat – fie şi la limită – în pofida unei prese în majoritate ostile. Comportamentul ministerial dovedeşte şi altceva: spre pildă, modul în care a fost prezentată şi cum e aplicată (trei cozi pe lună, deocamdată) ordonanţa celebră pentru cei care primesc drepturi de autor nu e doar o gafă de comunicare; ea e expresia exemplară a incapacităţii guvernanţilor de a se ridica la nivelul unor politicieni responsabili, depăşindu-l pe cel al unor oarecare birocraţi mărunţi. Şi asta în condiţiile în care ideea însăşi a ordonanţei – contribuţia tuturor celor cu venituri din drepturi de autor la asigurările de pensii, sănătate şi şomaj – a fost relativ bine primită de opinia publică!

Privind lucrurile în ansamblu, marea vină şi şansă, aproape ratată, a Cabinetului Boc este că nu a reuşit decât în prea mică măsură să-şi facă din criză principalul aliat.

Într-o ţară cu o cultură democratică şi liberală fragilă, cu o clasă politică formată din parveniţi, agăţaţi de putere şi privilegii pecuniare, cu un stat considerat, în mod popular, deopotrivă duşman jefuitor şi „vacă de muls“, nu cunosc decât trei căi prin care se pot introduce reforme fundamentale: revoluţia, presiunile externe şi criza economică majoră. Pe prima am experimentat-o acum douăzeci de ani şi nu e cazul să ne-o dorim repetată. Presiunile externe s-au exercitat continuu de-a lungul ultimilor ani, mai ales după 2000, când admiterea în UE a impus condiţii. Dar ele au devenit mult mai puţin eficiente după 2007, ceea ce se vede de atunci, semestrial, când vine raportul CE pentru Justiţie. Pe de altă parte, în condiţii de creştere economică puternică, Guvernul Tăriceanu şi-a putut permite să renunţe la un acord cu FMI, pentru a putea, nestingherit de controale, să mărească deficitul bugetar. Aşadar, experienţa arată că presiunile externe singure (în condiţii „normale“) nu pot determina clasa politică românească să se autoreformeze, reformând benefic statul.

Iată, deci, rolul potenţial benefic al crizei economice. Ea poate fi pârghia pe care atât presiunile externe, cât şi grupurile reformiste interne (etern minoritare) o pot folosi cu succes pentru a introduce, împotriva dorinţei majorităţii elitelor politice, reforme dificile, chiar puţin populare pe moment, dar ale căror beneficii se vor vedea ceva mai târziu.

Pentru ca alianţa cu criza să funcţioneze ca o pârghie, în mod eficient şi cu efecte durabile, este nevoie totuşi şi de o condiţie „internă“ – una însă pe care Guvernul Boc, fie şi numai în acest moment, nu o mai îndeplineşte: să existe o încredere minimală în persoana primului ministru. În timp de criză, nu poate rămâne şef al guvernului cel care nu mai are autoritate nici măcar în tabăra sa. Iar aceasta se întâmplă în situaţia când guvernul, premierul şi partidul de guvernământ ar trebui să dea impresia că acţionează eficient, în limitele impuse de situaţie şi de acordul cu FMI, că au respect şi compasiune pentru oameni, că sunt convinşi de ceea ce fac, şi nu că îndeplinesc mai mult sau mai puţin disciplinat comenzi de sus, pentru care bifează de soluţionare. Altminteri, mai devreme sau mai târziu, maşina reformelor se va gripa, ba chiar va merge în marşarier, iar odată cu trecerea crizei o vom lua de la început cu toate. Or, nu prin repetarea papagalicească a unor formule, cum obişnuieşte premierul, nu prin aprecieri cinice, iresponsabile sau ameninţătoare, în maniera d-lor Vlădescu şi Şeitan, nu prin învrăjbirea presei, a diferitelor grupuri sociale – cum a făcut de atâtea ori Traian Băsescu – se poate câştiga respectul, solidaritatea şi încrederea oamenilor. Iar acestea toate nu sunt un desert pus la urma felurilor esenţiale şi de care te-ai putea lipsi, ci constituie ingrediente de bază ale politicii ce se vrea deopotrivă democratică şi eficientă.

Aşadar, cred că Traian Băsescu se află la o cumpănă a întregii sale cariere. El trebuie să decidă nu dacă Emil Boc mai poate conduce un guvern care „să scoată ţara din criză“, cum se tot repetă mecanic, ci dacă el mai poate conduce un guvern care să se alieze cu criza în mod eficient şi profitabil cauzei binelui public. Or, tocmai acest lucru mi se pare, în continuare, foarte îndoielnic. Într-adevăr, dacă ar fi vorba numai de „scos ţara din criză“, Boc ar putea rămâne mai departe la post, aşa cum este, dispreţuit şi ironizat de mai toţi. Încet-încet, cu sau fără Boc & company, chiar şi criza va deveni istorie. Vom fi atunci o societate mai democratică? Vom fi atunci în mai mare măsură cetăţeni autentici ai statului nostru, care va fi mai mult „al nostru“ decât „al lor“? Altfel spus: ne va fi fost criza de folos? //

Comentarii (4)

Adauga comentariu