NATO: Noua forta rapida din Europa, TESTATA in lunile aprilie si iunie. RUSIA: Vom REACTIONA la manevrele militare americane din tarile baltice

P.c. | 12.03.2015

Pe aceeași temă

NATO isi va testa in lunile aprilie si iunie noua strategie de reactie rapida in Europa, denumita "Varf de lance", creata pentru a face fata altor amenintari ruse. Rusia pe de alta parte a avertizat ca manevrele militare desfasurate in tarile baltice, la care participa 3000 de soldati americani, nu vor ramane fara raspuns, relateaza ziare.com

 

Exercitiul de alerta Nobel Jump urmeaza sa aiba loc de la 7 la 10 aprilie in Olanda si Republica Ceha. "El se va concentra pe pregatirea si desfasurarea rapida a elementelor" acestei forte, care va trebui sa fie capabila sa ajunga la locul de criza sau agresiune externa in termen de 48 de ore pana la 7 zile, a indicat un responsabil militar al NATO jurnalistilor la baza din Mons (vestul Belgiei).


Un alt exercitiu, Nobel Jump 2, va fi organizat intre 9 si 19 iunie pentru "testarea capacitatii de a desfasura trupe aliate din Germania, Olanda, Norvegia si Republica Ceha", care "se vor duce in zona de antrenament Zagan din vestul Poloniei... pentru a raspunde la o criza ce ar avea loc", a adaugat acest responsabil. "Aceasta va incepe cu lovituri aeriene, apoi desfasurare de trupe pe cale aeriana sau elicoptere si probabil forte speciale", potrivit ofiterului. "Apoi, va avea loc o jonctiune cu trupele avansate" ale fortei foarte rapide, care se va deplasa la bordul tancurilor si vehiculelor blindate.
 

Acest exercitiu va coincide cu altul din nordul Poloniei, unde va fi simulat un asalt amfibie. Un exercitiu de mare amploare, cu participarea a 25.000 de soldati, este de asemenea planificat in Spania, Portugalia si Italia in toamna. Noua forta "Varf de lance" a NATO ar trebui sa fie operationala in 2016. "Acesta este un raspuns la actiunile agresive ale Rusiei, care a violat dreptul international si anexat Crimeea", a declarat in februarie secretarul general NATO Jens Stoltenberg. 
 

CITITI SI: SUA fac primul pas concret pentru inarmarea Ucrainei. Washingtonul pregateste livrarea de drone si vehicule blindate Kievului. Uniunea Europeana pastreaza rezerve in acest sens

 

Rusia va reactiona la prezenta SUA in tarile baltice

 

Rusia a avertizat ca desfasurarea a 3.000 de soldati americani in cele trei state baltice pentru a participa la manevre militare impreuna cu armatele acestor tari nu va ramane fara un raspuns din partea Moscovei, a declarat miercuri Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de externe.
 

"Aceasta nu este o stire, ci mai degraba un element de planificare militara (...), dar va asigur ca nu va ramane fara raspuns", a indicat oficialul rus, in opinia caruia respectivele aplicatii constituie o incercare de a exercita o presiune militara asupra Rusiei, relateaza agentia EFE.
 

"Am mai vazut asa ceva. Pentru noi nu este niciun fel de enigma si nici nu ne va determina sa ne schimbam decizia de a merge pe drumul nostru", a asigurat Riabkov.
 

Pe de alta parte, el a calificat noua serie de sanctiuni americane impotriva principalei banci din Crimeea si a mai multor lideri prorusi din estul separatist al Ucrainei drept o "provocare politica". "Nu vedem nicio logica ce ar putea sa explice o asemenea decizie, avand in vedere ca Washingtonul a declarat ca doreste revenirea situatiei la normal", a mai spus responsabilul din MAE rus. 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22