Năstase pentru eternitate?

Aflând rezultatul votului deputaţilor din 23 iunie, cu privire la dosarul Zambaccian 1, jurnaliştii care s-au încăpăţânat să apere independenţa justiţiei şi să demaşte corupţia în ciuda presiunilor politice exercitate asupra lor, au fost fără îndoială consternaţi, înţelegând nu numai că ani de zile au scris degeaba, ci şi că vor fi nevoiţi să scrie în continuare despre Adrian Năstase, deşi nu ar fi prea multe lucruri noi de spus. A tăcea însă în aceste momente, când alianţa transpartinică, ostilă statului de drept şi reformării României, a avut din nou câştig de cauză, înseamnă să te faci părtaş la fărădelegea pe care încearcă s-o instituie pesediştii şi sateliţii lor – căci adevărata miză a întregii istorii nu este libertatea domnului Năstase, ci impunerea unor standarde de integritate în viaţa publică şi instaurarea independenţei justiţiei – cu alte cuvinte, viitorul României în Europa.

Să recapitulăm aşadar evenimentele: marţi 23 iunie, solicitarea procurorului general privind reluarea votului asupra începerii urmăririi penale a lui Adrian Năstase în dosarul Zambaccian 1 a fost respinsă în Camera Deputaţilor cu 116 voturi, contra 100 voturi favorabile şi 10 abţineri. Procurorul general îşi baza cererea pe decizia Curţii Constituţionale cu privire la caracterul neconstituţional al regulamentului după care funcţiona Camera în momentul primului vot asupra dosarului în cauză.

PSD, PNL şi UDMR au susţinut însă la unison – mai întâi în Biroul Permanent şi apoi în plenul Camerei - că reluarea votului ar contrazice principiul neretroactivităţii înscris în Constituţie. „Coaliţia pentru Năstase“ a respins orice propunere care ar fi dus la discutarea fondului chestiunii, inclusiv propunerea ca solicitarea Parchetului să fie trimisă Comisiei juridice, în vederea întocmirii unui raport de fond, astfel încât Camera s-a pronunţat, în final, doar asupra admisibilităţii cererii Laurei Kövesi. Controversa procedurală s-a dovedit a fi doar frunza de viţă menită să acopere ruşinea PNL şi UDMR, care nu puteau justifica altfel un vot pentru blocarea justiţiei. Si aceasta pentru că, după ce au declarat inadmisibilă cererea procurorului general, aceleaşi partide au refuzat să voteze a doua hotărâre introdusă pe ordinea de zi de PD-L, prin care se cerea direct aprobarea cererii DNA privind începerea urmăririi penale a fostului premier, deşi atât Roberta Anastase, cât şi Sever Voinescu au demonstrat că acest proiect de hotărâre nu depindea de primul vot.

Izolat politic prin refacerea vechii majorităţi de dinainte de alegerile din noiembrie, PD-L s-a trezit la fel de ridicol ca un bărbat căruia soţia îi pune coarne, dar se laudă peste tot că are o căsnicie fericită. Forţat să-şi „repereze onoarea“ şi să se delimiteze de PSD - care sfidează legea, opinia publică şi UE, pentru a-l feri pe domnul Năstase de rigorile legii -, PD-L a adoptat o poziţie principială în cazul Monicăi Iacob Ridzi, devenită eroina unui răsunător scandal izbucnit chiar cu câteva zile înainte de votul Camerei în cazul Năstase. De voie, de nevoie, PD-L a votat în favoarea instituirii unei comisii parlamentare de anchetă în cazul propriului ministru şi s-a angajat să-i ridice imunitatea dacă DNA o va cere, ştiut fiind faptul că doamna Ridzi a fost reclamată la DNA de PNL. Fără a o apăra pe Monica Ridzi, vom observa dublele standarde ale liberalilor, exigenţi cu un ministru PD-L, dar toleranţi faţă de Adrian Năstase. În tot cazul, atitudinea PD-L faţă de propriul ministru a forţat PSD să accepte o comisie similară în cazul ministrului mediului, Nicolae Nemirschi, acuzat că a atribuit un contract de publicitate de o jumătate de milion de euro fără licitaţie şi că a omis să includă o serie de bunuri şi conturi bancare în declaraţia de avere.

Totodată, pentru a nu se declara învins, PD-L a decis continuarea războiului pentru deblocarea dosarului Năstase: mai întâi, la propunerea Robertei Anastase, Biroul permanent al Camerei i-a cerut în scris procurorului general să precizeze la ce dosar se referea solicitarea sa, iar apoi 52 de deputaţi PD-L au contestat la Curtea Constituţională articolele 154, 155 şi 156 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, care au stat la baza respingerii noii cereri de demarare a anchetei penale în cazul lui Adrian Năstase. Pedeliştii au argumentat că principiul după care se ghidează parlamentul este cel „al succesiunii actelor în timp, ultimul act fiind cel care produce efecte juridice“, în timp ce puterea judecătorească „are la bază principiul conform căruia ultima sentinţă pronunţată este definitivă şi irevocabilă“. În consecinţă, „hotărârile Camerei Deputaţilor într-o anumită materie, inclusiv cea penală, nu au putere de lucru judecat, iar o a doua hotărâre pe acelaşi subiect nu este inadmisibilă“. În lumina acestui raţionament, deputatul PD-L Mihai Boldea a afirmat că parlamentul „şi-a asumat rolul de instanţă de judecată extraordinară, ceea ce contravine clar Constituţiei“. Independenţa justiţiei şi viitorul luptei anticorupţie în România depind acum de verdictul Curţii Consituţionale în această chestiune.

Această poziţie principială a PD-L va conta însă prea puţin în faţa experţilor UE, care au sosit săptămâna trecută la Bucureşti pentru a evalua progresele României în îndeplinirea celor patru condiţionalităţi (benchmarks) stabilite în raportul din februarie, din cadrul mecanismului de monitorizare pe justiţie şi combatere a corupţiei. În acel raport intermediar, i se cerea României „instrumentarea rapidă a cazurilor de corupţie la nivel înalt“, pentru a demonstra că „sistemul juridic este capabil să pună în aplicare legile într-un mod independent şi eficient“. În lumina votului de marţi, discutat de altfel de experţii CE cu membrii comisiilor juridice din parlament, şansele unui raport final favorabil par considerabil reduse.

Poate că nici nu-l merităm şi, la urma urmei, nici nu ne-ar fi de folos: dacă PSD, PNL şi UDMR nu se sfiesc să apere corupţia şi să saboteze justiţia sub monitorizare europeană, imaginaţi-vă cum se vor comporta dacă monitorizarea ar fi ridicată!
Mai grav pentru ţară este însă că PSD se dovedeşte nereformabil şi mult prea vulnerabil din punct de vedere legal pentru a-şi permite să apere independenţa justiţiei şi să combată corupţia. Cum, graţie votului românilor, PSD şi sateliţii săi pot oricând alcătui o majoritate în parlament, asanarea vieţii publice şi recâştigarea respectabilităţii în Europa devin deocamdată improbabile. Singura umbră de speranţă în această situaţie descurajantă este că, din considerente ce ţin de lupta politică internă, PD-L a ales să ţină sus stindardul standardelor europene în justiţie şi în combaterea corupţiei. Cu alte cuvinte, Adrian Năstase nu poate încă dormi liniştit. Poate chiar că nu poate dormi deloc.//