Pe aceeași temă
Moscova reactioneaza la noul set de sanctiuni impuse de UE, acuzand ca Bruxellesul submineaza procesul de reglementare pasnica din Ucraina, conform Romania Libera.
"Prin adoptarea acestei măsuri, UE a făcut practic o alegere împotriva procesului de reglementare paşnică a crizei ucrainene", a declarat Ministerul rus al Afacerilor Externe într-un comunicat, adăugând că "toate forţele responsabile din Europa" ar trebui, dimpotrivă, să acţioneze pentru a calma situaţia în Ucraina.
"Oferiţi oamenilor o şansă la pace", a declarat ministerul, în timp ce conflictul din Ucraina s-a soldat cu peste 2.700 de morţi, potrivit ONU.
Ambasadorul Rusiei la UE, Vladimir Cijov, a calificat aceste noi sancţiuni drept un "semnal negativ", subliniind că Moscova va lua "contramăsuri".
"Aceste sancţiuni nu au numai un sens politic sau economic, ci ele contrazic logica elementară", a declarat Cijov, citat de agenţia de presă Interfax.
"O încetare a focului este în vigoare în estul Ucrainei. Şi chiar daca au fost înregistrate unele încălcări, armistiţiul funcţionează (...). O detensionare a conflictului, în favoarea căreia UE a militat în mai multe reprize, este evidentă", a declarat el.
"Nu ne aşteptăm la nimic bun (de la aceste sancţiuni), iar eu cred că nici UE nu trebuie să se aştepte la ceva bun din partea noastră", a adăugat Cijov.
Anterior, un consilier al Kremlinului anunţase că Rusia a pregătit noi măsuri de retorsiune faţă de sancţiunile Uniunii Europene, preconizând în special restricţii la importurile anumitor maşini sau produse din industria uşoară.
Presedintele SUA anunta noi sanctiuni la adresa Kremlinului
Presedintele SUA, Barack Obama, a anuntat joi aplicarea noilor sanctiuni indreptate impotriva Federatiei Ruse. Sanctiunile vizeaza sectoarele financiar, energetic si defensiv si vin ca un raspuns la “actele ilegale” ale Kremlinului in Ucraina.
"Astăzi ne alăturăm Uniunii Europene anunţând că ne vom intensifica sancţiunile", a declarat Obama într-un comunicat, precizând că detaliile acestor noi măsuri vor fi anunţate vineri.
Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns joi la un acord pentru ca noile sancţiuni economice împotriva Rusiei să intre în vigoare de vineri. Acestea vizează şase mari companii din domeniul apărării şi energiei, precum şi 24 de personalităţi, între care oligarhi ruşi şi lideri separatişti ucraineni.
Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a declarat joi că UE va realiza până la sfârşitul lui septembrie o "evaluare exhaustivă" a progreselor din Ucraina în cadrul planului de pace şi, în funcţie de această evaluare, intenţionează să "amendeze, suspende sau să abroge" sancţiunile împotriva Rusiei.
"În urma acestei evaluări şi dacă situaţia din teren o permite, Comisia şi Serviciul de Acţiune Externă al UE sunt invitate să facă propuneri pentru a amenda, suspenda sau abroga setul de sancţiuni, în totalitate sau parţial", a declarat Van Rompuy, după decizia statelor membre de a aplica începând de vineri noile sancţiuni economice împotriva Rusiei.