Modelul spaniol

Dacă acum un an criza economică era acut resimţită în Spania, acum ea a devenit un şoc brutal care a zdruncinat societatea din temelii.

Sub arşiţa necruţătoare a verii, centrul Madridului se află în plin şantier. De la bulevardul principal şi până la străduţele lăturalnice, de la marile monumente până la parcurile de cartier, atmosfera capitalei spaniole pare înăbuşită în praf şi zgomot de ciocan pneumatic. De obicei, august era luna „sfintei vacanţe“, în care localnicii scăpau, care cum putea, spre destinaţii mai răcoroase ori agreabile. Oraşul devenea aproape pustiu, un loc în care „nu rămâne nici Dumnezeu“, după cum spun spaniolii.

Anul acesta însă, la Madrid se lucrează pe brânci. Şi nimeni nu se plânge. În plină criză economică, muncitorii şi-au sacrificat concediul şi îndură stoic căldura iberică, mulţumiţi că au un loc de muncă, cel puţin pentru moment. Iar madrilenii, mulţi dintre care anul acesta au renunţat la luxul unei vacanţe costisitoare în favoarea relaxului ieftin de acasă, admiră tăcut îmbunătăţirile infrastructurii din oraş.

Planul pentru atenuarea efectelor crizei

Inspiraţia pentru astfel de zel muncitoresc nu îşi are sursa nici în promisiuni electorale, nici într-o bunăvoinţă excesivă a guvernului Zapatero. Se poate spune mai degrabă că îşi are rădăcinile într-o profundă disperare. Dacă acum un an criza economică era acut resimţită în Spania, acum ea a devenit un şoc brutal care a zdruncinat societatea din temelii.

Bazată în mare parte pe sectoare care utilizează forţa de muncă necalificată sau slab calificată, economía spaniolă a înregistrat o contracţie severă, prima de mai bine de zece ani şi cea mai gravă de la război încoace. Valul de şomeri astfel creat continuă să crească. În construcţii, de exemplu, unul dintre sectoarele cel mai bine dezvoltate ale ţării, peste 85% dintre muncitori şi-au pierdut slujba. Totodată, prognozele UE prevăd că până în 2010 rata şomajului din Spania va atinge 20%. Iar veştile proaste nu se opresc aici. Din cauză că o mare parte dintre şomeri sunt necalificaţi sau slab calificaţi, experţii prevăd că Spania va ieşi din criză cu mult după alte ţări din Uniunea Europeană. Reprofilarea acestor oameni către sectoare mai stabile necesită timp şi mulţi bani.

Între timp însă, guvernul Zapatero a decis să ia măsuri rapide pentru a atenua efectele imediate ale crizei. Executivul spaniol a lansat un plan masiv de lucrări publice, menit să creeze 200.000 de locuri de muncă. Sursa de inspiraţie pare să fi fost John Maynard Keynes, care ar fi declarat că pentru a stimula o economie în criză este necesar ca oamenii să fie plătiţi pentru a săpa gropi, în timp ce alţii trebuie să fie plătiţi pentru a le umple înapoi. Pe unele bulevarde ale Madridului, aşadar, semafoarele au fost mutate de pe o parte a trotuarului pe alta. În plin centru, o statuie de 17 m înălţime a lui Cristofor Columb va fi mutată 100 m, pentru a o readuce la poziţia în care stătuse vreme de un secol, dar de unde a fost mutată în 1973. Întrebarea cheie, în acest context, pare să nu fie „de ce“, ci „cum.“ Răspunsul trădează intenţia: acest proiect necesită o echipă de 65 de oameni, care vor avea de muncă până la sfârşitul anului.

Nu toate proiectele de investiţii publice sunt însă o variantă mai modernă a gropilor lui Keynes. Dimpotrivă, marea lor majoritate va contribui la extinderea şi îmbunătăţirea infrastructurii pe tot teritoriul ţării. În zonele urbane, de pildă, se acordă o mare prioritate proiectelor de urbanizare sustenabilă, în armonie cu mediul înconjurător. Ca urmare, multe străzi din centrele oraşelor se vor transforma în căi pietonale, iar pentru a limita volumul de trafic şi poluarea, se vor construi mai multe tunele şi parcări subterane. În zonele rurale, se acordă prioritate proiectelor de construcţie sau îmbunătăţire a clădirilor publice (şcoli, spitale, biblioteci etc.) şi de renovare şi întreţinere a patrimoniului istoric. Iar pe tot teritoriul ţării, un alt obiectiv prioritar este de a îmbunătăţi siguranţa rutieră pe autostrăzi şi de a promova turismul în toate regiunile. Privit în ansamblu, cazul spaniol ne demonstrează că această criză poate reprezenta o oportunitate cât se poate de reală de a investi în folosul întregii societăţi.

Fezabilitatea acestei oportunităţi se poate confirma printr-o simplă evaluare a planului de stimulare economică al Executivului de la Madrid. Rezultatele acestuia vorbesc de la sine. Cu o investiţie de aproape 8 miliarde de euro, la lansarea planului, în noiembrie anul trecut, guvernul spera să creeze 200.000 de locuri de muncă. La începutul lunii iulie, se creaseră 397.232 locuri de muncă, aproape dublul prognozelor iniţiale. Prin crearea unui fond de investiţii la nivel local, prin care fiecare municipalitate a avut dreptul de a-şi propune propriile proiecte, peste 8.000 de municipalităţi au beneficiat de finanţarea a aproximativ 28.400 de lucrări publice. Totodată, peste 14.000 de firme private au putut opera prin acest plan guvernamental, după câştigarea licitaţiilor de proiecte.

Povestea succesului spaniol

Cifrele de mai sus arată că, într-un context economic extrem de complicat, totuşi, se poate. Se poate pune pe picioare o strategie care să creeze locuri de muncă de o manieră viabilă. Se poate executa un plan în mod rapid şi eficient. Se poate ameliora, cel puţin pentru moment, o situaţie cu potenţial tragic pentru economia unei ţări.

Nu a fost dintotdeauna aşa. Ca şi România, Spania îşi făcea debutul pe scena Uniunii Europene, în 1986, cu slăbiciuni evidente: o economie cu performanţe deloc remarcabile pe plan internaţional, un nivel de productivitate foarte scăzut în raport cu restul membrilor UE şi o infrastructură inadecvată. Ca şi România în momentul aderării sale la UE, Spania se număra printre cele mai sărace ţări membre. Toţi aceşti factori au produs, fireşte, un imens exod de emigranţi spanioli spre ţările mai bine dezvoltate în acel moment (Franţa, Germania şi Austria). Din foarte multe puncte de vedere, România se află astăzi într-o situaţie nu foarte diferită cu cea a Spaniei de acum aproximativ 23 ani.

De la chinuita sa aderare în UE, economia Spaniei a ajuns să fie clasată a cincea din Europa şi a noua din lume, ca mărime a PIB-ului. Sub tutela socialiştilor aflaţi atunci la putere (Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol, PSOE, aflat la guvernare între 1982 şi 1996), Spania a reuşit să înceapă în 1986 o tranziţie de succes spre un model economic modern, graţie în mare parte unei întrebuinţări cât se poate de chibzuite a fondurilor europene disponibile pentru noile ţări membre. Cu o eficienţă atipică ţărilor latine, Spania a reuşit, de altfel, nu numai să maximizeze oportunităţile de a primi aceşti bani, ci şi să-i întrebuinţeze cu cap. În primii douăzeci de ani de la intrarea sa în UE, Spania a beneficiat de 150 de miliarde de euro prin programele comunitare speciale pentru dezvoltare regională, agricultură, infrastructură şi educaţie. Din aceşti bani, cele 80 de miliarde de euro obţinute prin programele pentru agricultură au reprezentat nu mai puţin de 24% din veniturile agrare ale ţării. În ceea ce priveşte infrastructura, Spania a reuşit să plătească din bani europeni 40% din cei 5.494 km de autostradă construiţi în acest timp.

Totodată, 38% din fondurile cheltuite pe reţeaua feroviară au venit tot din fonduri comunitare. Cu toate că aceste fonduri nu au reprezentat decât 1% din PIB-ul Spaniei, ele au finanţat proiecte publice vitale, fără de care modernizarea economiei şi succesul ulterior al acesteia nu ar fi fost deloc posibile.

O posibilă lecţie pentru România

Faptul că istoria se repetă îi oferă României o şansă de a învăţa de la sora ei latină. Deşi situaţia actuală scoate la iveală nişte importante şi profunde vulnerabilităţi ale întregului sistem, identificarea acestora prezintă o oportunitate inedită de a proiecta un plan de lungă durată, cu efecte mult mai benefice pentru România. La sfârşitul anului trecut nu credeam că avem nevoie de o asemenea şansă. Dimpotrivă, prea mulţi specialişti autohtoni, cu prea puţine excepţii, încă ridicau în slăvi performanţa miraculoasă a economiei româneşti, graţie unor cifre înşelătoare: în 2008, în timp ce criza era deja acut simţită în restul Europei, România înregistra o creştere economică de 8%. Chiar dacă unii analişti prevesteau modul în care acest „miracol“ urma să se transforme într-un potenţial dezastru, au fost foarte puţini cei care au intuit rapiditatea cu care acest lucru urma să se întâmple.

Nevoia acută a României pentru împrumuturi de urgenţă de la FMI şi UE a scăzut în mod substanţial încrederea investitorilor străini, care au investit cu peste 40% mai puţin în prima parte a acestui an decât în aceeaşi perioadă din 2008. Nivelul de încredere în clasa politică a scăzut la fel de vertiginos cum a crescut cel al îngrijorării pentru ziua de mâine.

Temerile faţă de ce îi rezervă viitorul României sunt fondate. Tinerii care au plecat în căutarea unei vieţi mai bune într-un Occident mai prosper au lăsat în urmă o ţară cu un deficient îngrijorător de forţă de muncă şi capital uman. Ca şi cum actuala situaţie nu ar fi suficientă, sistemele de pensii şi de sănătate se vor confrunta în curând cu efectele îmbătrânirii populaţiei, iar economia riscă să nu aibă cum să genereze un standard de viaţă mai bun pentru români. În pragul aniversării a 20 de ani de la căderea comunismului, România se află într-un moment de cotitură. Întrebarea care se impune este dacă slăbiciunile de astăzi ne-ar putea oare îndruma spre un viitor mai solid?

Măsuri eficiente pe termen scurt

Chiar dacă „iarna nu-i ca vara“, România nu-i ca Spania, iar 2008 nu-i ca 1986, exemplul spaniol ne oferă prea multe lecţii utile pentru a ne putea permite să-l ignorăm. Ştim cu toţii că banii de la UE ar putea avea un impact puternic şi pozitiv asupra economiei noastre şi ar ajuta enorm la modernizarea acesteia pe termen lung. Pe termen scurt însă, avem nevoie de măsuri eficiente şi curajoase, iar Spania oferă un exemplu prin viteza cu care guvernul spaniol a adoptat un plan de investiţii publice în numai 6 luni, creând aproape 400.000 de locuri de muncă. Nu în ultimul rând, România poate beneficia de aportul multor foşti emigranţi români din Spania, care aleg, în ultimul timp, să se repatrieze din cauza crizei. Aceşti oameni se întorc în ţară cu experienţa vieţii în sistemul spaniol şi cu multe calificări în plus. Ei reprezintă astfel o valoroasă resursă care ar putea alimenta motorul economic şi social al României. Un plan economic solid şi eficient ar fi, teoretic, uşor de adoptat. Dar asta numai în prezenţa unei viziuni coerente şi de lungă durată pentru viitorul României. Iar exemplul îl avem deja.