Miza crizei politice: distrugerea Aliantei D.A.

Amanarea alegerilor pentru  Parlamentul European este cea mai spectaculoasa miscare politica a premierului Calin Popescu Tariceanu. Decizia premierului n-a tinut seama de obiectiile presedintelui Traian Basescu, a colegilor democrati de Alianta sau de atitudinea rezervata a UDMR, care n-a fost convinsa de argumentele lui Tariceanu. Premierul pare ca-si joaca la ruleta ruseasca fotoliul din Palatul Victoria. El se livreaza opozitiei PSD, PRM, PC, in speranta ca-si va prelungi sederea in fruntea guvernului prin crearea unei noi majoritati guvernamentale. Practic, astazi, Tariceanu incearca sa rupa coalitia de guvernare creata de Traian Basescu in decembrie 2004, care in acest moment nu mai este majoritara, si sa puna in opera proiectul politic al lui Dinu Patriciu, cel al unei coalitii PNL-PSD, la care se alatura din motive conjuncturale PRM si PC. Doar incapatanarea PD, care refuza sa se retraga din guvern, in ciuda somatiilor insistente care vin dinspre opozitie, dar si dinspre premier si liderii PNL, impiedica deocamdata inaugurarea noii coalitii. PNL ezita sa-si asume costurile electorale pe care le presupune ruperea Aliantei D.A., in speranta ca liderii PD vor ceda nervos si vor face ei primul pas, platind si nota pentru acest gest politic.

De altfel, scopul principal urmarit de PSD nu este neaparat scoaterea PD de la guvernare sau sustinerea lui Tariceanu in lupta cu Basescu, ci desfiintarea Aliantei D.A. Cata vreme electoratul ramane captiv - sondajele stau marturie - Aliantei D.A., in ciuda dezordinilor politice din ultimele luni si a razboiului prelungit dintre Palate, sansele de crestere a PSD sunt modeste. Disparitia Aliantei va conduce la o reasezare a preferintelor de vot ale electoratului, de pe urma careia PSD spera sa aiba cel mai mult de castigat. Criza politica declansata de decizia premierului Tariceanu de amanare a alegerilor europarlamentare, amanare ceruta insistent de PSD, urmareste in primul rand distrugerea acestei constructii politice, care, in toamna 2004, in mod surprinzator, a aruncat PSD in opozitie. In schimbul distrugerii Aliantei, premierul va obtine sprijinul parlamentar al opozitiei. Cel putin asa spera.

Dupa infiintarea PLD si iesirea PC de la guvernare, marea problema a guvernului era aceea ca nu mai avea o majoritate in Parlament. In loc sa procedeze la organizarea de alegeri anticipate, premierul a trecut la formarea unei noi majoritati care sa-i asigure mentinerea in functie. Solutia care se contureaza astazi este aceea a crearii unui guvern monocolor PNL, care sa beneficieze de sprijinul PSD, PRM si PC. Opozitia, care de acum incolo va face agenda politica a Executivului, i-a dat si un termen primului ministru, 21 martie, pentru a se prezenta in parlament cu un guvern fara ministri PD. In caz contrar, premierul Tariceanu este amenintat cu motiunea de cenzura. Ceea ce nu inseamna ca opozitia o va si initia, daca Tariceanu nu va izbuti sa-i evacueze din guvern pe ministrii democrati. Adoptarea motiunii de cenzura ar fi un cadou nesperat facut presedintelui Basescu si PD, care abia atunci ar putea sa declanseze procedura alegerilor anticipate. Interesul lui Tariceanu, de a ramane in orice conditii in fotoliul de premier, si interesul opozitiei de a amana anticipatele, care in acest moment ar fi castigate de PD, asigura o baza suficient de solida aliantei PNL, PSD, PRM, PC.

Nu doar Tariceanu va deveni prizonierul partidelor din opozitie, ci si acestea din urma vor depinde tot mai mult de premier, pe care-l vor folosi pentru a bloca initiativele presedintelui Basescu, subtiindu-si marja de manevra politica, la randul lor. Cea mai dificila este partitura pe care PSD trebuie s-o cante, acoperind atat aria opozitiei, cat si pe cea a sustinerii, pe sub masa, a guvernului, sperand in acelasi timp ca PNL va castiga suficiente mandate la urmatoarele alegeri parlamentare pentru a forma impreuna cu el viitorul guvern. PSD va trebui sa-si dispute cu PD si PLD statutul de principal opozant al guvernului Tariceanu, asigurandu-i in acelasi timp sustinerea parlamentara de care are nevoie.

Cel mai mare risc pentru alianta, chiar daca niciodata legalizata, PNL-PSD este ca o parte semnificativa din electorat sa-si transfere preferinta de vot dinspre Alianta D.A. spre un previzibil pol de dreapta construit de PD si PLD. Cu cat PD va fi mai repede scos de la guvernare, cu atat mai repede polul de dreapta va prinde contur. Iar istoria din toamna 2004 s-ar putea reedita. Dar la un alt scor.