Metamorfoza lui Băsescu şi alte absurdităţi de sfârşit de an

Preschimbarea antianticorupţie a preşedintelui Băsescu în 21 decembrie îi descumpăni şi îi puse pe picior greşit atât pe prietenii, cât şi pe rivalii săi politici.

Într-o bună dimineaţă, când Traian Băsescu se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare. Era chiar în ziua de 21 decembrie, când preşedintele ştia că are programat un interviu în direct la televiziunea naţională, unde trebuia să spună câte ceva pe temele de actualitate. Inclusiv pe cea fierbinte a justiţiei, după ce procesul marelui său adversar politic, Adrian Năstase, tocmai se împotmolise prin sălile şi culoarele nesfârşite ale tribunalelor statului.

Acum se pomeni zăcând pe spatele său tare ca o carapace şi, când îşi ridica puţin capul, îşi vedea abdomenul cafeniu boltit în sus şi divizat în segmente rigide, de forma unor arcuri. „Ce s-a întâmplat cu mine?“, îi trecu prin gând. Nu era vis. În jur se afla camera lui liniştită, deşi cam mică, cuprinsă între cei patru pereţi pe care îi cunoştea atât de bine. Desupra mesei, pe care se vedeau împrăştiate hârtiile
dintr-un dosar pe care scria cu litere de tipar DNA – căci preşedintele inclusese lupta anticorupţie în strategia naţională de apărare a ţării – stăteau atârnate fotografiile lui Daniel Morar şi ale Monicăi Macovei.

Privirea lui Traian Băsescu lunecă apoi spre fereastră şi vremea mohorâtă de afară – căci se auzeau picurii de ploaie ţâ­râ­ind pe pervazul de tablă – îl făcu profund melancolic. „Ce-ar fi dacă aş mai trage un pui de somn şi aş uita de toate aiurelile astea“, gândi el, dar ideea se dovedi întru totul nerealizabilă, deoarece se obişnuise să doarmă pe partea dreaptă, iar în situaţia actuală nu se putea întoarce în poziţia respectivă. În plus, îşi aminti brusc că Ialomiţianu tocmai fusese declarat de o prestigioasă revistă ministrul de Finanţe al anului în Europa, ceea ce spori şi mai tare confuzia matinală a preşedintelui.

Cu oricâtă forţă căuta să se arunce pe partea dreaptă, se rostogolea de fiecare dată îndărăt pe spate, închizând ochii pentru a nu fi nevoit să-şi vadă picioruşele zvârcolindu-se şi renunţă abia în clipa când începu să simtă într-o parte o durere uşoară, surdă, pe care nu o cunoscuse până atunci. „Of, Doamne, gândi el, ce meserie obositoare mi-am ales şi eu. Ducă-se dracului toate, cu DNA şi ANI în cap.“
Preschimbarea în gândac antianticorupţie a preşedintelui Băsescu în dimineaţa de 21 decembrie îi descumpăni şi îi puse pe picior greşit atât pe prietenii, cât şi pe rivalii săi politici. În primul rând, comentatorilor le fu foarte greu să mai înţeleagă în ce fel procuratura lui Daniel Morar este subordonată preşedinţiei, dacă aceasta din urmă începe s-o atace.

În al doilea rând, inamicii apolitici ai lui Băsescu, care automat erau până deunăzi şi critici ai DNA, s-au văzut acum în postura neconfortabilă de a schimba cu 180 de grade macazul: pentru a putea mârâi în continuare la preşedinte, au trebuit să devină peste noapte apărători ai procurorilor anticorupţie, pe care până atunci îi tăvăliseră prin toate troacele. Spre lauda lor, fiind buni propagandişti şi oratori, au realizat întoarcerea într-un chip foarte firesc, având o mare experienţă în a manevra litera principiilor contra spiritului lor, antrenată în decursul carierei. Apărătorii drepturilor omului corupt, care până atunci vedeau în DNA şi ascultările convorbirilor telefonice cu interlopi marea ameninţare la adresa democraţiei în stat, s-au uluit complet, nemaiînţelegând încotro trebuie acum să combată.
În al treilea rând, inamicii politici ai lui Băsescu, atât cei declaraţi, cât şi cei nedeclaraţi, n-au ştiut nici ei cum să reacţioneze în faţa metamorfozei, iar ca atare n-au spus nimic la subiect, făcându-se că nu-l observă. În lipsa de logică a lucrurilor, mai lipsea doar ca eminenţa cenuşie, Voiculescu, să alinieze Antenele în sprijinul lui Morar. Noroc însă că era retras mai de mult în scorbură, cu solzii zburliţi de furie că triada tinerilor Ponta-Şova-Antonescu a reuşit în numai o lună să piardă Senatul, lăsând astfel fără obiect strategia politică în care alianţa 322 investise capital politic şi mediatic timp de 5 ani - preluarea puterii prin suspendarea preşedintelui.

În fine, ca să încununeze un an al absurdului, Mircea Geoană apăru împreună cu dezgheţata sa consoartă la televiziunea prietenului S a doua zi de Crăciun, într-o emisiune de spălarea reputaţiei. Care însă a virat în opusul acesteia, cum păţeşte tot mai des d-l Geoană, când ambii soţi au afirmat cu tărie că ei nu cred în vrăji, parapsihologii şi alte asemenea aiureli. Deci, judecând retrospectiv, flacăra şi cravatele mov n-au putut juca „un rol determinant“ în nefericita campanie electorală din 2009.

Ceea ce ne-a amintit tuturor de bancul ăla vechi cu irlandezi, în care episcopul plecat în inspecţie prin satele mai înapoiate ca să combată practicile păgâne îl găseşte chiar pe un preot cu o potcoavă de purtat noroc deasupra uşii. „Părinte, se poate, ce exemplu dăm noi enoriaşilor cu asemenea superstiţii? Nu ştiaţi că Sfânta Biserică învaţă să nu credem în aşa ceva?“ La care bietul preot răspunde: „Sfinţia Voastră, fireşte că noi nu credem. Dar am observat că funcţionează oricum, indiferent dacă cred eu în ea sau nu“. //

Cuvinte cheie: magistrati, SRI, Traian Basescu, MCV, Justitie, marile dosare