Memorie si constructie democratica

In acord cu o gramatica a partizanatului mediatic ce domina spatiul public autohton, prezentarea de catre presedinte, la finele lui 2006, a concluziilor Raportului Comisiei Tismaneanu a fost citita ca o noua modalitate gratie careia seful de stat "jucator" intentiona sa duca mai departe lupta cu adversarii sai politici. Demonizarea initiata, in adunari si in presa, de social-democrati si de peremisti a fost privita ca manifestarea legitima a unui interes partinic respectabil. Acuzele imunde si recursul la o logica stigmatizanta a "dosarului de cadre" deveneau, in acest context, gesturi asimilabile conduitei democratice.

Dincolo de grotescul si trivialitatea unui moment pasager, documentul citit in parlament in decembrie 2006 propunea o miza pe care multi dintre comentatorii "formatori de opinie" au ignorat-o deliberat. Este posibila constructia unei cetatenii democratice in absenta unui demers de recuperare/interogare a memoriei totalitare? Aceasta este interogatia asociabila demersului administrat de Vladimir Tismaneanu: departe de a fi expresia unei replieri catre un trecut muzeificat, ea este parte din prezentul unei Romanii pentru care tacerea culpabila si amnezia au reprezentat o conduita validata etatic.

Caci, in cele din urma, asa cum indica exemplar cazul german postbelic, memoria apartine, organic, substantei civismului democratic. Patriotismul constitutional nu poate supravietui fara intoarcerea catre o istorie recenta ale carei articulatii sunt expuse, cu radicalismul etic definindu-i pe cei ce cred, pana la capat, in libertate si demnitate, ca valori fondatoare. Distinctia, dramatica, dintre peisajul Germaniei Federale si cel al ariei central-est-europene postcomuniste se datoreaza, finalmente, manierei in care fiecare dintre spatiile evocate a interpretat relatia, delicata, dintre memoria colectiva si refondarea democratica. Ceea ce a parut ca excesiv in Germania de dupa Hitler, de la seria de procese publice pana la asumarea principiului democratiei militante, traducea intentia unei intregi natiuni de a-si regandi identitatea, prin exorcizarea raului politic.

In cazul romanesc, cel de dinainte de decembrie 2006, continuitatea maculanta cu regimul comunist este piatra de temelie a unui edificiu constitutional si societal, in egala masura. Marginalitatea exercitiului de memorie, reticenta actorilor institutionali de a reciti, critic, trecutul din care se naste Romania postdecembrista expuneau supravietuirea unei sensibilitati politice ce refuza solutia de continuitate cu tirania. Detasarea de comunism era echivalata, in mod deliberat, cu violenta "revansarda".

Legatul lui Ion Iliescu este reductibil, privind retrospectiv, la impunerea acestui contract social intemeietor: intre clauzele sale, amnezia programatica ocupa un loc privilegiat. In numele revolutiei, memoria suferintei era eliminata ca referent etic. Executia lui Nicolae Ceausescu, ca si disparitia intregului Partid Comunist Roman constituiau fundalul pe care urma sa se joace marele teatru al organizarii noii Romanii. Intre diabolizarea Proclamatiei de la Timisoara si entuziasmul contagios al zilei de 20 mai 1990 se situeaza intervalul ratat al unei edificari democratice: initierea, in solitudine, a Memorialului de la Sighet indica pana la ce punct statul roman era absent din parcursul de reconstructie a memoriei totalitare.

In aceasta serie istorica a complicitatii, Raportul Comisiei Prezidentiale marcheaza un baraj ridicat in fata uitarii. Examinarea, chirurgicala, a trecutului ofera punctul de plecare al unei refondari democratice. Si aceasta in masura in care demersul sefului de stat, de condamnare a comunismului, semnala, fara ambiguitate, reinventarea unei Romanii pentru care relatia ombilicala cu tirania a incetat sa mai aiba valoarea unui reper identitar.

Niciodata incheiata definitiv, constructia democratica se nutreste din energia intelectuala si morala a civismului republican. Activarea unui instinct al memoriei colective este doar una dintre mizele documentului citit de seful de stat. Interogarea zonelor de umbra invita la un tip de asumare etica plasat in contra unui curent dominant postcomunist. Caci Raportul Comisiei Prezidentiale este parte din arhitectura unei Romanii care va fi.