Categorii

Site-uri recomandate

Anvelope vara
Magazin online vanzari Anvelope iarna ieftine
Pariuri sportive online
Poker Online
Adauga anunturi gratuite de mica publicitate
Bonus Pariuri Sportive - Pariuri Sportive online din Romania
Oferte Litoral
Inchirieri auto
Implant dentar, clinica stomatologica romano-franceza
Sports Cars
Implants dentaires
Implanturi dentare Bucuresti
Anvelope - de sezon la preturi promotionale
Cadouri
Traduceri - birou traduceri autorizate, traduceri legalizate, apostile si supralegalizari
Piscine - constructii piscine si magazin intretinere piscine
Incarcator baterii laptop - Accesorii laptop
Cabinet stomatologic Timisoara - implanturi dentare, endodontie, estetica dentara

 
Editorial | Editie scrisa
25.10.2011

Memoria ca formă de justiţie

de Rodica Palade 

6 comentarii

„Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă a memoriei, memoria singură poate fi o formă de justiţie.“

Ca în cazul oricărui destin ales, printr-o expoziţie eveniment, Memorialul Sighet îşi închide spectaculos bucla majoratului său, în chiar locul din care practic a pornit, în urmă cu 18 ani: sediul unei înalte instituţii europene. Între 1993 - când Consiliul Europei ia sub egida sa Memorialul Sighet, lăsându-se convins de Ana Blandiana că Europa unită nu înseamnă doar reunirea politicilor, ci şi a obsesiilor noastre, atât de diferite după 45 de ani de comunism - şi 2011, când Parlamentul European găzduieşte o expoziţie a Memorialului, recunoscându-i nu doar importanţa, dar şi sacrificiile popoarelor strivite în comunism, se întinde viaţa complexă a unei instituţii româneşti pentru care statul nu a mişcat un deget.

Ba, am zice, dimpotrivă, de-ar fi să ne amintim doar vocea oficiosului guvernamental din vremea premierului Văcăroiu, care-i acuza pe Blandiana şi Rusan de „vânzarea suferinţei“ la Sighet. Stridenta şi ipocrita „Voce a României“ de atunci (dar nu numai) şi-ar fi dorit, se ştie de ce, ca praful uitării să fie lăsat să se aştearnă peste memoria victimelor comunismului. Un muzeu memorial al victimelor, smuls din ruinele închisorii în care au pierit elitele României, un centru de cercetare cu mii de ore de înregistrări, nenumărate volume publicate, simpozioane, expoziţii şi cu o şcoală de vară unde tinerii învaţă istoria recentă a ţării – iată, foarte sumar şi în fugă prezentat, rezultatul muncii unei echipe minuscule, animată de numai doi oameni, Ana Blandiana şi Romulus Rusan. Şi când, în acest an, Monica Macovei, în calitatea ei de europarlamentar, a avut ideea de a organiza împreună cu Academia Civică o expoziţie în Parlamentul European, nu te puteai gândi decât la fericitele şi inspiratele întâlniri care nu pot avea loc decât între cei asemenea.

Memoria ca formă de justiţie, titlul expoziţiei de la Bruxelles, a fost deschisă în 18 octombrie, sub înaltul patronaj al lui Jerzy Buzek, cunoscutul protagonist al Solidarităţii poloneze, azi preşedintele Parlamentului European. Monica Macovei spunea, în cuvântul de deschidere, că expoziţia este „un fel de justiţie simbolică“, pentru că, „din păcate, nu am avut o justiţie reală“. Or, cuvintele alese ca titlu generic al acestei expoziţii fac parte dintr-un motto al Memorialului semnat de Blandiana şi care tocmai asta spune: „Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă a memoriei, memoria singură poate fi o formă de justiţie“. În expoziţie, numele şi portretele a zeci de mii de deţinuţi, „martirii unor vremuri pe care nu trebuie să-i uităm“, „oameni care au fost lumina călăuzitoare prin întunericul comunist“, „adevăraţii eliberatori ai Europei“ – cum spunea Buzek –, rulând pe cele două slideshow-uri, ne arătau că, într-adevăr, în locul justiţiei neînfăptuite nu ne rămâne decât memoria. „Vreau să ne amintim, văzând această expoziţie, de deportaţii români, de morţii români, de deţinuţii români care au luptat împotriva comunismului“, „pentru că nu putem avea un viitor curat, dacă nu ne cunoaştem trecutul“ – îndemna în discursul ei Monica Macovei, completată apoi de Blandiana: „Memorialul nu este un drum spre trecut. Este un drum care trece prin prezent, pentru a ajunge în viitor“.

Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă a memoriei, memoria singură poate fi o formă de justiţie.
Ana Blandiana

Numai că, în zumzetul şi buna dispoziţie a vernisajului, îţi era greu să întorci capul şi să-i vezi alături de tine pe cei din grupul foştilor deţinuţi politici. Lor, înaintea oricui, ar fi trebuit să le adresezi vorbele alese, cum că memoria este o formă de justiţie. În întâlnirea ce precedase vernisajul, vocea lor indignată de indiferenţa groasă a autorităţilor răsunase pe cât de răspicat, pe atât de dureros sub cupola Parlamentului European. „Avem petiţii cu noi. Cui să le lăsăm? Mai suntem doar 3.000. În ţară nu ne ascultă nimeni.“ În ţară… În ţară sunt vreo 20.000 de revoluţionari şarlatani, utili însă unora sau altora, care încasează bani, au terenuri, buticuri, scutiri de taxe. În ţară, politicienii trec dintr-un scaun în altul, sunt „ocupaţi“, îşi fac veacul pe platourile TV, nu au pe agendă, indiferent de partid, nici lustraţia, nici repararea nedreptăţilor comise în comunism, iar memoria lor e ocupată cu conturi bancare, suprafeţe de teren, învârteli. Ca dovadă, din cei 33 de europarlamentari români, erau prezenţi la vernisajul din clădirea „Altiero Spinelli“ vreo 5. În schimb, în acea seară, puteau fi văzuţi, pâlcuri, pâlcuri, aproape toţi prietenii Memorialului Sighet: Stéphane Courtois, editorul Cărţii Negre a Comunismului şi rectorul Şcolii de Vară, istoricul Pierre Hasner, cehoaicele Libuše Valentová şi Petruška Šuštrova (ministra de Interne a lui Havel), Helmut Müller Engbergs, cercetător la Oficiul Gauk, Anneli Ute Gabanyi, o mulţime de români prezenţi la Sighet încă de la prima ediţie a simpozioanelor Memorialului. //

Cuvinte cheie: Bruxelles, Romulus Rusan, Ana Blandiana, Memorialul Sighet, Parlamentul European

 

Comentarii (6)

Adauga comentariu

Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim!
Nume:
Email: (nu va fi publicat)
Comentariu:
  • 05.11.2011 | viorica iovan a scris:
    ...Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă a memoriei, memoria singură poate fi o formă de justiţie. Ana Blandiana ..... . foarte frumos Ana Blandiana . totusi, raul se uita mai usor decit binele . uitarea ne apara de apasarea faptelor condamnabile . exista insa ceva dincolo de noi care nu iarta si mai ales nu UITA . inconstientul colectiv in care intra totul fara sa bata la nici o usa si din care se plateste totul fara ca nimeni sa o ceara, conform unuia dintre principiile care stau la baza a tot ceea ce se organizeaza in acest Univers: ACTIUNEA SI REACTIUNEA

    Raspunde acestui comentariu

    Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim!
    Nume:
    Email: (nu va fi publicat)
    Comentariu:
  • 27.10.2011 | dusu a scris:
    20 000 sint sharlatani rivolutzionari?daca nu sint nominalizatzi sharlatanii atunci e chiar nimic ce spunetzi.e doar vorbarie. shtiu,nu se poate spune,e secret natzional.romanica trebuie sa mearga inainte.

    Raspunde acestui comentariu

    Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim!
    Nume:
    Email: (nu va fi publicat)
    Comentariu:
  • 25.10.2011 | Chitu Constantin a scris:
    Ma tot chinuiesc sa-nteleg ce inseamna "memoria ca forma de justitie" si nu reusesc s-o cuprind intr-o definitie cat de cat comprehensibila. Asta inseamna, despicand firul in mai multe, ca daca am memorie, fac (prin asta, adica avand memorie) si justitie. Just ar fi, asadar, ca memoria colectiva fie si justitia colectiva. Avand tinere de minte, fac, implicit, si justitie. Intr-un fel se poate spune si asa, dar cu o conditie: justitia sa insemne si dreptate. Deci, i-as fi recomandat dnei Ana Blandiana o alta formulare: memoria ca forma de dreptate (nu ca forma de justitie). Justitia de cand exista ea pe pamant n-a avut nimic de-a face cu justul si cu atat mai putin n-a avut de-a face cu dreaptatea. Daca eu merg la mormantul tatalui meu si aprind o lumanare, nu fac justitie prin asta, ci dreptate prin recunostinta pe care-o manifest prin gestul meu. Pana acum am scris de "memoria ca forma de justitie, dar sa vorbim si de justitia ca forma de memorie. Justitia ca memorie ar inseamna altceva decat memoria ca justitie. Justitia ca memorie s-ar traduce, de/in fapt, ca (in)justitia comunista care trebuie sa dainuie in memoria colectiva pentru a devenii ca resort al unui imperativ de genul: "asa nu se face" sau "asa sa nu se mai repete". Oricum, formularile sunt alambicate si greu inteligibile. Comunismul inteles ca justitie e o ideea compromisa, asta e sigur, dar nu si ca dreptate sociala si chiar ca umanism. E imposibil sa combati anticomunismul desantat de azi de pe pozitia asta, a justite; mai ales vehiculand sintagme atat de criptate precum cele enuntati de dna Blandiana. De pe pozitia justitiei, comunismul a fost un regim criminal, dar de pe pozitia dreptati comunismul a fost un regim umanist. Depinde de pe ce fateta il privesti. Nici nu-mi doresc sa-al apar in vreun fel. Un regim nu-l judeca un individ, un regim il judeca istoria si contextul ei. Daca Vlad Tepes ar fi judecat dupa cati contemporani de-ai lui a tras in teapa, ar fi trebuit de mult scos din istorie; dar istoria n-a facut-o, dupa cum se vede. Daca americanii (democratii de zi) ar fi judecati dupa cruzimea cu care au impuscat bizonii (ca sa nu mai aiba indienii ce sa vaneze) si cat de inumani au fost amerindienii (pieile rosii), atunci SUA ar trebui sa fie cel mai condamnat stat de pe planeta. Nici asta nu s-a intamplat, iar poporul american pozeaza azi (dand si altora lectii de umanitate si de comportament in de-ale democratiei) ca cel mai democrat si vizionar popor de pe planeta. Asta am spus-o doar ca sa vedeti si dvs ironia (si ingratitudinea) istorie;i si cum nu se potriveste judecata noastra cu judecata ei. Tot asa e si cu comunismul.
    • 26.10.2011 | lucica a raspuns:
      Domnule Constantin Chitu, nu va voi explica sintagma „memoria ca forma de justitie”, pentru ca dna Blandiana a facut-o de nenumarate ori pentru cei nedumeriti. Ma voi opri insa la doua dintre formularile Dvs: anticomunism desantat si comunismul a fost un regim umanist. Nu vad ce este desantat in a scoate la lumina ticalosia unui regim care in spatele unor lozinci frumoase a distrus in inchisori elita politica, intelectuala, taraneasca si muncitoreasca. Urmare a acestei politici este societatea noastra de astazi. De ce credeti ca ar trebui sa fim recunoscatori unui asemenea regim?
    • 27.10.2011 | Rotaru Constantin a raspuns:
      Referitor la CARACRERUL UMANIST AL COMUNISMULUI va prezint fapte : -Cand a trebuit sa trec in clasa a V-a, nu am fost primit fiind fiu de PREOT SI CHIABUR. Dupa ce parintii, in baza D308, au renuntat la vreo 16 ha, teren agricol, am putut sa-mi continui studiile. - Cu aceeasi ocazie, fratele meu a fost dat afara de la Liceu, iar sora mea mijlocie, a fost data afara de la Scoala Normala. -In anul 1959, cand am absolvit Liceul, era in vigoare ORDINUL TOV. ILIESCU, de a nu fi admisi in facultati, FIII DUSMANILOR POPORULUI si nu am fost admis la examenul de admitere. -In anul 1960, sora mea mai mica, a absolvit clasa a VII-a, si nu a fost admisa la Liceu pentru ca era FIICA DE PREOT. Parintii nostri, in disperare de cauza, au recurs la o INFIERE FICTIVA, pentru ca sora mea sa-si poata continua studiile ! ACESTEA SUNT CATEVA EXEMPLE DE UMANISM AL REGIMULUI DEMENTIAL DIN TARA NOASTRA !!!
    • 29.10.2011 | radu a raspuns:
      Vechea societate nu poate fi numita comunista. Oficial era socialista, trotzkistii ii zic stat muncitoresc deformat, altii ii zic capitalism de stat. Oricum, era o societate umanista, in care oamenii erau mai respectati ca acum. Fata de vechea societate - numiti-o cum vreti - actuala oranduire este un mare pas inapoi.

    Raspunde acestui comentariu

    Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim!
    Nume:
    Email: (nu va fi publicat)
    Comentariu:

De acelasi autor

Ţara mea

Între Bucureşti şi oraşul X, sute de kilometri, prin câmpie. Satele şi oraşele care ...

Ponta, plagiatorul şi pălăria

Poziţia nefirească a lui Victor Pon­­ta ţinându-l în braţe pe pla­gia­torul ...

Doar pentru stabilitatea ţării

În 2008, la 1 Decembrie, de Ziua Ţării, Gabriel Oprea devenea un fal­nic general locotenent cu trei ...

Deutsch şi Voiculescu, rudele de sânge ale Guvernului Ponta

Strânsă cu uşa de ziarişti, Corina Dumitrescu, ciudata (pentru neavizaţi) nominalizare a Gu­ver­nului ...

Guvernul Ponta în blocstart

Pentru prima dată în istoria politică post­de­cem­bristă, opoziţia preia guvernarea ...

Toate articolele (273)

Editorial

Editie scrisa | Ion Vianu

Un proces ireversibil

În fața statului lacom, greoi, infiltrat de interese neoneste, insensibil la binele public, patronat de campionii ...

Editie scrisa | Sorin Ionita

Victor Ponta și Viktor Orbán

Primele semnale ale noului Executiv român seamănă izbitor cu debutul la guvernare al FIDESZ, în ...

Editie scrisa | Rodica Palade

Deutsch şi Voiculescu, rudele de sânge ale Guvernului Ponta

Strânsă cu uşa de ziarişti, Corina Dumitrescu, ciudata (pentru neavizaţi) nominalizare a Gu­ver­nului ...

Editie scrisa | Andrei Cornea

Satana și politica

Liderii useliști și-au dat seama că au dărâmat un guvern, creând enorme așteptări ...

Editie scrisa | Rodica Palade

Cum să furi nu unul, ci multe, multe milioane

Averea SNCFR a fost dată în administrarea Societăţii Feroviare de Turism, cu scopul devenit clar ...

Recomandarea editorilor

Subiectele zilei