Media killerii, asasinii democrației din Rusia

Armand Gosu 12.02.2013

De același autor

Vârfurile de lance ale războiului total care stă să înceapă sunt canalele de televiziune Antena 3 și România TV, în jurul lor gravitând și diverse site-uri „de știri“, ce se așază cuminți în tranșee, pregătite pentru războiul cel mare care va urma. Un astfel de război s-a purtat în Rusia, în 1998-1999.

În societățile agrare, în care mo­dernitatea cu regulile ei nu este suficient de bine asimilată, care nu au experiența pluralismului po­litic și a vieții par­lamentare, în care persoanele sunt mai importante de­cât instituțiile, în aceste societăți transferul de pu­tere este însoțit de crize politice, adesea majore.

Istoria Rusiei mus­tește de sângele cne­jilor uciși de frați sau surori, în goana după un tron. Abia Pe­tru cel Mare reglementează suc­cesiunea, răscolit de amintirea su­rorii Sofia, alături de care a dom­nit câțiva ani, și obligat de îm­pre­jurarea că nu avea de unde-și ale­ge moștenitori. La sfârșitul sec. al XVIII-lea, Pavel I, ca să se răz­bune pe mama sa Ecaterina a II-a care l-a neglijat, îndepărtează fe­meile de pe tronul Rusiei, îm­prejurare care va deschide porțile Palatului de Iarnă la tot felul de șarlatani, culminând cu Grigori Ras­putin, 100 de ani mai târziu.

Regimul comunist s-a prăbușit fă­ră ca să apuce să codifice un me­canism de predare–preluare a pu­terii. Abia Constituția din 1993 din Rusia reglementează această pro­blemă.

Elțîn despre oligarhi
În ciuda faptului că Elțîn afost reales în 1996 cu sprijinul masiv al oligarhilor, el era conștient de pericolul reprezentat de aceștia, după cum notează în memoriile sale: „Bancherii încearcă să influențeze puterea, să conducă țara din spatele politicienilor. Abia ce am scăpat de amenințarea puciului, a revanșei comuniste, abia ce s-au înființat instituțiile societății civile, că a și apărut o nouă amenințare“.

O criză politică majoră, izbucnită înaintea primului transfer de pu­tere la Kremlin, de după pră­bu­și­rea comunismului, a scos în evi­dență limitele democrației ru­sești, care devine „controlată“. Dis­pe­rarea oligarhilor care luptau pen­tru imunitate în fața justiției și scan­dalurile de mare corupție, cu acuzații de mită la cele mai înalte niveluri și contracte de mi­liarde acordate preferențial, au fost principalele cauze ale acestui conflict.

 

Oligarhii

Obiectivul războaielor mediatice a fost manipularea opiniei pu­blice pentru ca în fruntea Rusiei să fie ales un președinte care să le garanteze oligarhilor imu­ni­ta­tea în fața justiției, deci libertatea și conservarea averilor acumulate cel mai adesea pe căi ilegale.

Specia oligarhilor apare în Rusia în 1994-1995. Po­trivit sociologului Olga Krîș­ta­nov­ska­ia, o caracteristică a oligarhiei este pro­prietatea „mij­loacelor de in­for­mare în masă cu aju­torul cărora ma­nipulează opi­nia publică“. În­ce­pând cu 1993 s-au creat două mari holdinguri me­dia. V. Gusinski a fondat postul de televiziune NTV, radio Eho Moskvî, revista Itoghi, ziarul Se­godnea etc. La rândul lor, B. Be­re­zovski și A. Smolenski au în­fi­in­țat două canale de televiziune, ORT (succesorul Canalului 1 al te­le­vi­zi­unii sovietice) și TV 6, zia­re­le Ne­zavisimaia gazeta, Kommer­sant și au preluat revista Ogo­nek.

Până în 1988-’89, presa sovietică a fost un instrument de pro­pa­gandă și control al societății. Iar din 1995, presa rusă, controlată de oligarhi, devine instrument de manipulare a opiniei publice.

În perioada 1993-1995, piața me­dia din Rusia s-a schimbat ra­dical, atât în planul proprietății, cât și al angajării politice. În spa­tele fiecărui holding media sunt vizibile jocurile financiare și po­litice ale patronului. Sau ale apro­piaților săi. Gusinski făcea echipă cu I. Lujkov, primarul Moscovei, și R. Veahirev, președintele Con­siliului de administrație de la Gaz­prom, la rândul lui apropiat de premierul V. Cernomîrdin. De cealaltă parte, Berezovski era un apropiat al familiei președintelui Elțîn, fiind foarte influent în cer­cul Kremlinului.

Prima misiune a trusturilor me­diatice ale oligarhilor a fost rea­le­gerea președintelui Elțîn în 1996. Frontul unit al oligarhilor s-a rupt peste un an, când interesele lor s-au ciocnit la privatizarea com­paniei naționale de telefonie. Tensiunile s-au adâncit pe fondul crizei economice și avansului lu­at de gruparea Berezovski–Abra­movici, care și-a consolidat in­flu­ența în anturajul familiei Elțîn.

 

Mabetex

Kosovarul Behgjet Pacolli a în­fi­in­țat firma Mabetex, la Lugano, în Elveția, în 1990. Mabetex este o mică companie specializată în re­construcții și renovări. Două an­chete, independente una de alta, desfășurate în 1997-’98, conduse de procurorul Carla del Ponta, în Elveția, și de procurorul general al Rusiei, Iuri Skuratov, au ajuns la concluzii similare. Un apropiat al lui Elțîn, Pavel Borodin, care administra proprietățile Krem­li­nului, răspândite în 78 de țări și a căror valoare depășea 600 de miliarde de dolari, ar fi acordat pre­ferențial contracte de reno­va­re a Palatului de la Kremlin. Acu­zațiile îi priveau și pe membrii fa­miliei președintelui, care ar fi fost mituiți cu mari sume de bani. Acuzații de corupție la cel mai înalt nivel veneau într-un mo­ment cel puțin nepotrivit. Ru­sia era într-o profundă criză po­litică, după crahul financiar din august 1998. Formarea guver­nului condus de Evgheni Prima­kov, care cerea anchetarea celor care se fac vinovați de de­va­li­zarea Rusiei, a adâncit criza. Pre­ședintele era amenințat cu sus­pen­darea, iar Boris Berezovski, eminența cenușie a Kremlinului, apropiat al familiei Elțîn, s-a re­fugiat la Paris, fiind anchetat de procurori. Unii oligarhi care con­tribuiseră la realegerea lui Elțîn au interpretat brusca activare a procurorilor ruși ca pe un în­ce­put de revanșă a taberei co­mu­nist-naționaliste, care pierduse scrutinul din 1996. Pentru mulți era o problemă de libertate, chiar de viață; a lor, dar și a familiilor, a celor apropiați.

Influența occidentală în vreme de tranziție ponderase excesele unei elite care încă nu asimilase comportamentele democratice, nu avea exercițiul negocierii și compromisului. Scandalurile de corupție din Rusia, care țineau prima pagină a presei in­ter­na­țio­nale, au afectat chiar cre­di­bi­li­tatea unor lideri politici de prim rang, precum vicepreședintele Al Gore, și instituții occidentale, ca FMI și Banca Mondială. Carla del Ponte începuse ancheta în 1997, de la un raport al poliției elve­țiene care indica că parte din ce­le 300 de societăți pe acțiuni, în­ființate de oameni de afaceri din Rusia, erau de fapt controlate de către mafia rusă, cu conexiuni la vârful puterii. Se indica o cifră de 27 de miliarde de dolari, albiți prin aceste societăți comerciale. În operațiuni financiare criminale ar fi fost implicate instituții ban­care prestigioase, precum Bank of New York, prin care s-ar fi spă­lat 7 miliarde de dolari, din care 4,8 miliarde proveneau din pri­ma tranșă a creditului de 22 mili­arde dolari, oferit de FMI în vara 1998 pentru stabilizarea rublei. În cei 6 ani scurși de la des­tră­marea URSS și crahul din august 1998, Rusia ar fi primit din Occi­dent nu mai puțin de 140 de mili­arde de dolari, din care doar o mică parte au ajuns să fie utilizați pentru dezvoltarea economică și socială a țării. Cea mai mare par­te a banilor se aflau în conturile oligarhilor. La porțile luxoaselor re­ședințe au început să bată acum procurorii. Însă nu pentru mult timp. Primakov a fost în­lo­cuit cu S. Stepașin, media killerii au to­cat câteva luni Procuratura Gene­rală, iar anchetele privind scur­ge­rile de informații către pre­să din dosarul Mabetex s-au sol­dat cu concedierea a 48 de procu­rori.

Serghei Dorenko
A absolvit Universitatea Lumumba. Vreme de doi ani, din 1982, translator în Angola, la secția comercială a Ambasadei URSS, care se ocupa de exportul materialelor militare. Ziarist de televiziune din 1985 până în septembrie 2000, când este concediat cu scandal după tragedia submarinului Kursk. În 2001, acuzat de huliganism a fost condamnat la 4 ani cu suspendare. În prezent are un program de autor pe YouTube.

Cu excepția posturilor de radio stră­ine preluate pe FM, toată pre­sa rusă a participat la război. Vâr­furile de lance sunt cele două principale canale de televiziune, ORT, controlat de gruparea Bere­zovski, și NTV, a lui Gusinski. Cu termenul de media killer era alin­tat ințial Serghei Dorenko, reali­zatorul programului de comen­tariu politic Vremea de la ORT. Media killer (cu varianta tele­kil­ler) desemnează ziaristul care se ocupă cu strângerea și difuzarea materialelor compromițătoare cu scopul linșării publice a unor per­soane. Materialele com­pro­miță­toare, de multe ori calomnii fără cea mai mică legătură cu rea­li­ta­tea, erau postate pe site-uri spe­cializate, cel mai important fiind kompromat.ru (abrevierea de la materiale compromițătoare, în lim­ba rusă). Itoghi, a lui Evgheni Kiseliov, de la NTV, era emi­si­unea fanion a celeilalte tabere. Expresia politică a acestor tabere era „familia“, cum era numit grupul de la Kremlin, care avea în centru pe cele două fiice ale lui Elțîn și pe oligarhii Berezovski și Abramovici, pe de o parte, și gruparea fostului premier Pri­ma­kov și a primarului Moscovei, Luj­kov, care-l avea alături pe Gusin­ski, de cealaltă parte.

Sub tirul media killerilor au in­trat procurori, începând cu pro­curorul general, Skuratov, jude­cători, miniștri, oameni politici, oligarhi, ziariști. Oricine putea ni­meri în mașina de tocat a mediei controlate de adversarii politici și deveni victima unei campanii de presă. Tabăra lui Berezovski a în­vins. Era însă o victorie în­șe­lă­toa­re. Peste câteva luni, Bere­zovski însuși s-a refugiat la Lon­dra. Acor­dul din martie 1995, în­tre un stat aflat practic în fa­li­ment și oligarhii care căpătau imu­nitate, a fost înlocuit de al­tul, în mai 2000, prin care oli­garhii se an­gajau să rămână de­parte de po­litică. Pentru că a în­călcat acest acord, M. Hodor­kov­ski a pierdut și libertatea, și ave­rea.

Rusia din 2000, ciuruită de me­dia killeri, nu va mai semăna ni­ciodată cu cea de dinainte. Par­că era o altă țară. Entuziasmul ini­țial privind rapida democratizare și integrare a Rusiei în lumea oc­cidentală a fost înlocuit de pe­simism și dezinteres. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22