Marea mistificare pesedista

Alexandru Lazescu 16.11.2014

De același autor

Acest text este scris chiar în ziua votului, înainte de ști care este rezultatul alegerilor de duminică. O întrebare importantă va fi mîine lămurită: au avut sau nu impact numeroasele mișcări de protest din ultimele zile? Un pericol în astfel de cazuri este acela de a te autoiluziona. În grupurile virtuale de pe Facebook sau în lumea reală oamenii pot deveni ușor prizonierii unor false percepții crezînd că mesajele lor depășesc barierele, ajung și la majoritatea tăcută. Am văzut asta cu 25 de ani în urmă cînd, deși la București Piața Universității fierbea, Ion Iliescu a luat 80 de procente în alegeri. Sigur, multe lucruri s-au schimbat de atunci. Peste 3 milioane de români locuiesc în străinătate. Mulți alții au călătorit în afară. Există Internet, există rețele sociale. Informația circulă altfel. E drept, și tabăra cealaltă pare să fi pierdut oarecum busola. Dacă răspîndești fluturași otrăviți în care spui că Monica Macovei votează cu Victor Ponta e puțin probabil să convingi pe cineva dintre votanții ei să o facă. Poți mai degrabă să-i enervezi, să-i motivezi să vină la vot și eventual să-i întoarcă și pe alții împotriva premierului care se visează președinte.

   De fapt, nu știm cum arată în realitate România profundă dincolo de aceste granițe virtuale. Cum  percepe ea ultimele evenimente: mitingurile, limitarea explicită a votului din diasporă, seria nesfîrșită de minciuni spuse de Ponta. Cu atît mai mult cu cît o bună parte din mass media autohtonă nu doar cosmetizează realitatea ci o răsucește cu 180 de grade. Cineva observa, glumeț - amar, pe Facebook, văzînd cum Romania TV vorbește despre mari mitinguri pro-Ponta în țară: "e ca pe vremea comuniștilor, numai că atunci se mai și construia ceva".

   Infernala mașinărie de propagandă PSD - Voiculescu - Ghiță a produs două enorme distorsiuni de percepție, răni aproape fatale, la nivelul opiniei publice: 1. toți (politicienii, intelectualii, etc) sunt la fel;  2. încălcînd zilnic mai toate regulile, de o manieră insolentă care adesea te lasă fără replică, au fost demolate toate reperele, a dispărut granița dintre bine și rău, dintre fals și adevărat. Dacă o parte a României trăiește într-o bulă virtuală, o altă parte a pierdut facultatea de a distinge adevărul de minciună, oricît de gogonată at fi ultima.

   Nu trebuie să subestimăm în nici un caz impactul manipulării crezînd că oamenii se vor trezi pînă la urmă la realitate. Avem de a face cu un sindrom de tip Stockholm (cînd ostaticii ajung să împărtășească, în pofida oricărei logici, argumentele celor care îi țin captivi) care se extinde la nivelul unor largi segmente din societate. Oricît de solide ar fi contraargumentele, oricît de ridicole ar fi atacurile și "dezvăluirile" oferite la Antena 3 sau, mai nou, la Romania TV, cei în cauză rămîn opaci, neclintiți în opiniile lor. Puterea vorbește de doi ani și jumătate tot de regimul Băsescu în condițiile în care are guvernul (cel care alocă resursele în țară), o majoritate semnificativă în Parlament (la un moment dat în perioada USL era în jur de 2/3) și cam 65-70 de procente din puterea locală. Să ai toate acestea, să ai sub control poliția, regiile naționale și locale, practic toate instituțiile de control și reglementare, pînă și Federația Română de Fotbal, și să tot vorbești de regimul Băsescu sfidează orice urmă de logică. Cu toate acestea asta cred și în momentul de față o mulțime de români.

   Cît timp poate continua cu succes o astfel de mistificare? E greu de spus. E bine să fim prudenți. Mai ales că în mod abil oamenilor nu li se mai spune neapărat că cei aflați la putere ar fi buni ci că ceilalți sunt și mai răi. Așa că ce rost are să riști să-i schimbi pe unii cu alții!? Vedem în Rusia cît de eficientă poate fi o mașinărie de propagandă bine manevrată. Acolo retorica virulent anti-occidentală a depășit granițele programelor de știri (televiziunile sunt sută la sută controlate de Kremlin). A devenit chiar parte a programelor de divertisment de succes unde glume explicit anti-americane și anti-europene au devenit un loc comun. Între timp un apropiat al lui Putin a preluat controlul și asupra celei mai importante rețele sociale din Rusia, VK, așa că nici un teritoriu de comunicare nu a rămas necontaminat. Ar fi bine să ținem cont de asta atunci cînd ne imaginăm că lucrurile sunt ireversibile. Istoria ne poate oricînd juca feste.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22