`Maidanul` și miopia Occidentului

A utiliza violența, șantajul și presiunile pentru a-și atinge scopul – restaurarea imperiului rus – a rămas pentru Putin o opțiune legitimă. Până acum, Europa și SUA l-au tolerat. Vom asista oare la schimbare majoră de politică după victoria „Maidanului“?

Să ne imaginăm că, în noaptea zilei de 21 de­cembrie 1989, o delegație europeană ar fi venit la București să negocieze cu Ceaușescu încetarea focului; de partea „opoziției“, de­sigur, ar fi fost Ion Iliescu și vreo doi-trei di­sidenți. Nu numai că o asemenea ne­go­ciere ar fi fost fără sens, fiindcă ea n-ar fi pu­tut opri valul de indignare populară din 22 decembrie care l-a dărâmat pe Ceau­șes­cu, silindu-l să fugă, dar ar fi fost și pro­fund imorală: cum să negociezi cu un con­ducător cu mâinile pătate de sânge? Ei bi­ne, exact asta au făcut săptămâna trecută cei trei negociatori europeni, miniștrii de Ex­terne francez, german și polonez. Au ne­gociat cu un asasin al propriului popor, ofe­rindu-i o bună legitimare pentru men­ți­ne­rea la putere!

Rareori coincidență mai perfectă între imo­ralitate, lipsă de curaj și miopie politică, ca la acești trei reprezentanți ai unor guverne UE: nu trecuseră nici 24 de ore de când Si­korsky, lăudatul ministru de Externe po­lo­nez și, se zice, artizanul principal al acor­dului, îi spusese fostului boxer Valeri Klici­ko, „dacă nu semnați sunteți morți cu to­ții“, că Ianukovici cu suita lui fugise, lă­sân­du-și capitala și vila vraiște, în puterea „opo­ziției“! Mai norocos decât Ceaușescu, el n-a fost prins (deocamdată), ci a ajuns în zonele din est, dominate de nostalgici ai URSS, de unde și-a afirmat pretenția la le­gi­timitate. Și are legitimitate, fiindcă poate flu­tura acordul garantat de UE, acord care ar fi fost încălcat de „opoziție“. A fost în­călcat? Nu știu, dar dacă s-a întâmplat e un fapt salutar. Revoluțiile nu se opresc în pe­tice de hârtie, când e vorba să elimine un ne­mernic care permisese lunetiștilor săi să uci­dă până și echipele medicale ale protes­tatarilor!

Acum capitala și partea de est a Ucrainei sunt în plină anarhie revoluționară, cu spe­ranța de a putea restabili funcționarea unei ad­mi­nistrații care s-a grăbit să treacă „de partea poporului“. Între timp, kievienii vi­zi­tau pa­latul lui Ianukovici, exact la fel cum bu­cu­reștenii făceau pelerinaj în Bulevardul Pri­mă­verii, admirând așa-zise robinete „de aur“.

Din fericire pentru noi, România în 1989 nu avea inamici externi. Ucraina stă mai rău: Putin nu e Gorbaciov. A utiliza vio­lența, șantajul și presiunile pentru a-și atinge scopul – restaurarea im­periului rus – a rămas pentru Putin o opțiune legitimă. Până acum, Eu­ropa și SUA l-au tolerat. Vom asista oare la schimbare majoră de politică după victoria „Maidanului“?

Deocamdată Ucraina pare să se scin­deze într-o zonă de est, prorusă, și una de vest, antirusă, naționalistă și mai prooccidentală; lucrul era cât pe ce să se întâmple la congresul de la Harkov al Partidului Regiunilor al lui Ia­­nukovici. Occidentul ar putea ad­mi­­ra măreața sa realizare: pre­șe­din­tele legitimat de acordul semnat, de­clarând că va rezista împotriva „fas­ciștilor“ care l-au alungat prin­tr-un puci. E problematic dacă, în săp­tă­mâ­­nile și lunile următoare, gu­ver­nul de la Kiev va reuși să-și exer­cite su­ve­ra­nitatea pe întreg te­ri­to­riul na­țio­nal. Dacă Occidentul nu va reac­țio­na ferm măcar de astă dată, o no­uă „Trans­nistrie“ va apărea pe har­tă sau, dacă vreți, un nou „Sude­ten­land“.

Dar să punem binele în față: să pre­su­punem că se pune capăt anarhiei, că alegerile din mai vor fi libere și corecte, vor conduce la un guvern le­gitim, prooccidental și că regiunile estice acceptă acest rezultat; ce va face Occidentul cu o Ucraină să­ră­cită, coruptă, aflată la marginea fa­li­mentului economic, dar cu aproape 60 de milioane de locuitori? Ar pu­tea să facă destule, dar i s-ar cere ima­ginație politică, curaj și mai ales voință fermă. Ne îndoim că le are în acest moment: Germania e dispusă la compromisuri cu Rusia, Franța e paralizată de o administrație im­populară, America e departe și preo­cu­pată de Extremul Orient; restul nu contează. Ucraina, întreagă sau ciun­tită, riscă să rămână singură.

Prin comparație, în 1989, România a avut mare noroc. Cum (n-)a știut să-l fructifice, asta e altă poveste! //