Magistratii admit contestatia in anulare in cazul condamnarii lui Dan Voiculescu

T.d. | 30.10.2014

Pe aceeași temă

Judecatorii Dan Lupascu si Viorica Costiniu (Curtea de Apel Bucuresti) au admis, “in principiu”, contestatia in anulare depusa de Dan Voiculescu privind pedeapsa de 10 ani de inchisoare, in dosarul privatizarii frauduloase a Institutului de Cercetari Alimentare (ICA). In cazul in care solicitarea lui Voiculescu este acceptata, acesta va fi eliberat, potrivit stiripesurse.

Pe 11 noiembrie, Lupașcu și Costiniu vor analiza două chestiuni reclamate de avocații lui Voiculescu: constituirea completului de judecată și o presupusă incompatibilitate a judecătorilor Camelia Bogdan și Mihai Alexandru Mihalcea, magistrații care l-au condamnat pe Voiculescu. În procesul din 15 octombrie 2014, desfășurat în spatele ușilor închise, Costiniu și Lupașcu au decis să sesizeze și Curtea Constituțională cu o excepție.

Apărătorii lui Voiculescu au susținut că nu este normal ca ședința în care se analizează contestația în anulare să se desfășoare fără citarea părţilor, dar cu participarea procurorului.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22