MAE: 5 ani de la semnarea parteneriatului pentru integrarea europeana a Republicii Moldova: Acordul de Asociere cu UE a inceput sa fie aplicat

P.c. | 27.04.2015

Pe aceeași temă

Ministri afacerilor externe ai Romaniei si Republicii Moldova subliniaza, intr-o declaratie de presa comuna organizata cu ocazia aniversarii a 5 ani de la stabilirea Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeana a Republicii Moldova, ca sprijinul politic si tehnic al Romaniei in acest proces a fost decisiv iar R. Moldova este in pozitia de fruntas al Parteneriatului Estic.  


"La momentul semnarii sale, Declaratia Comuna a reprezentat expresia cea mai elocventa a transformarilor democratice din Republica Moldova, care au imprimat un suflu nou, dinamic si proaspat, in relatia bilaterala, reconstruita din acel moment in jurul idealului comun al reintegrarii depline si definitive a Republicii Moldova in familia europeana. Documentul a raspuns in egala masura asteptarilor cetatenilor de pe cele doua maluri ale Prutului, de revenire a dialogului politic in albia sa fireasca, incadrata de reperele esentiale ce definesc patrimoniul cultural si civilizational comun" se spune in declaratia de presa.


CITITI declaratia de presa comuna:

 

"Primul bilanţ de etapă al Parteneriatului Strategic bilateral, la cinci ani de la instituire, este extrem de rodnic. În acest scurt răstimp, Republica Moldova a negociat, a semnat şi a început deja să aplice Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană – document care pune bazele unei integrări aprofundate, politice şi economice, în spaţiul comunitar. Fonduri sporite devin disponibile pentru modernizarea economiei, pentru investiţii în infrastructură şi servicii publice, pentru conservarea tradiţiilor şi patrimoniului, pentru o viaţă mai bună pentru fiecare cetăţean. Producătorii agricoli din Republica Moldova pot de acum înainte vinde fructe şi legume pe piaţa Uniunii, într-o perioadă în care accesul acestora pe unele din pieţele tradiţionale este blocată de decizii motivate politic.

 

Noile standarde şi reglementări economice care vor fi aplicate în Republica Moldova vor ajuta la atragerea de investiţii, la crearea de locuri de muncă, la consolidarea prosperităţii la nivelul întregii societăţi. Cetăţenii Republicii Moldova circulă, de un an deja, fără vize în spaţiul european – o reuşită încă neegalată în rândul partenerilor estici ai Uniunii Europene. Inaugurarea gazoductului Iaşi-Ungheni la 27 august 2014 este o probă grăitoare în plus a dinamismului cooperării bilaterale, un pas spre racordarea strânsă a Republicii Moldova la spaţiul european, în beneficiul cetăţenilor de pe cele două maluri ale Prutului.

 

Toate aceste rezultate se datorează angajamentului comun din partea Chişinăului şi Bucureştiului, muncii neobosite a experţilor din ambele state, sprijinului cetăţenilor Republicii Moldova.

 

CITITI SI: Basescu: Daca Republica Moldova nu intra in UE, solutia este unirea cu Romania

 

Aceste energii comune au fost catalizate şi puse în valoare de spiritul de parteneriat care a ghidat în aceşti ultimi cinci ani cooperarea României cu Republica Moldova. De o parte, sprijinul politic şi tehnic al României s-a dovedit decisiv, în multe momente-cheie, pentru avansarea parcursului european al Republicii Moldova. De cealaltă parte, acţiunea hotărâtă a Chişinăului în urmărirea obiectivelor sale europene a oferit României argumente solide, convingătoare pentru susţinerea idealului european al Republicii Moldova.

 

Reuşitele obţinute pe traseul european au plasat Republica Moldova în poziţia de fruntaş al Parteneriatului Estic.

 

Acest bilanţ pozitiv reprezintă un motiv de firească bucurie, dar mai ales un îndemn la acţiune neîncetată, la eforturi reînnoite, pentru consolidarea drumului care duce spre confirmarea aşteptărilor europene ale cetăţenilor Republicii Moldova. Acest drum include, ca etape esenţiale, aprofundarea reformelor democratice, garantarea libertăţilor fundamentale, consolidarea statului de drept, edificarea unei justiţii independente şi funcţionale, modernizarea instituţiilor statului în spiritul respectului faţă de cetăţean, construirea unui mediu economic competitiv, echitabil şi transparent, care să răsplătească munca şi inovaţia.

 

La împlinirea a cinci ani de Parteneriat Strategic, reafirmăm angajamentul nostru deplin şi neabătut pentru atingerea acestor obiective comune, pentru promovarea cursului european al Republicii Moldova şi obţinerea unei perspective clare de aderare la Uniunea Europeană" se arata in declaratia de presa comuna.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22