Pe aceeași temă
Ludovic Orban, vicepresedintele PNL, a declarat ieri, la Targoviste, ca recursul ANI in cazul Iohannis este inadminisibil. Orban nu intelege de ce ANI nu a inaintat recursul la decizia instantei de fond timp de un an si considera ca de vina pentru ceea ce se intampla ar fi presedintele ANI, Horia Georgescu, care isi depaseste competentele in acest caz, relateaza ziare.com
"Noi consideram ca recursul este inadmisibil si ni se pare foarte ciudat ca ANI practic a intarziat aproape un an de zile sa inainteze recursul la decizia instantei de fond. De asemenea, ni se pare foarte ciudat ca a inaintat recursul inainte de alegerile prezidentiale, cand se stia ca domnul Iohannis va candida la Presedintie.
In mod evident aceste lucruri tin de comportamentul domnului Horia Georgescu, care conduce ANI, care - daca va aduceti aminte foarte bine - este cel care a incercat prin toate mijloacele posibile sa impiedice candidatura lui Mircea Diaconu si ulterior sa impiedice validarea lui Mircea Diaconu ca si parlamentar european al Romaniei. Si in cazul domului Iohannis foloseste aceleasi tertipuri si proceduri, in mod evident, dupa parerea mea, depasindu-si competentele", a spus Orban la Targoviste, arata Mediafax.
Mai mult, Orban a declarat ca ACL isi doreste clarificarea cat mai rapida a acestei situatii care il vizeaza direct Klaus Iohannis. "Conform modificarii Codului Civil si Codului de Procedura Civila, s-a instituit, ca sa spun asa, ceea ce se numeste un complet-filtru, care judeca recursurile pentru a degreva instantele de fond de judecarea admisibilitatii recursurilor, practic s-a instituit un complet-filtru. Practic, ceea ce s-a dat ca stire, breaking news - se judeca procesul lui Iohannis - nu se judeca procesul lui Iohannis. Completul-filtru judeca daca este admisibil sau nu recursul inaintat de ANI", a mai spus liderul PNL.
Cu toate acestea, Orban a dorit sa precizeze ca sustinatorii presedintelui PNL nu au emotii cu privire la acest proces.