Pe aceeași temă
Lucian Papici, care a fost demis din functia de sef al Sectiei I a DNA, a transmis joi catre Consiliul Superior al Magistraturii o solicitare prin care reclama declaratiile premierului Victor Ponta ca este un "procuror basist", declara surse oficiale, potrivit B1TV. Procurorul Papici cere CSM apararea reputatiei.
Lucian Papici a transmis cere apărarea reputaţiei şi indendenţei sale în calitate de procuror şi a reclamat declaraţiile publice făcute aseară şi astăzi de către premierul Victor Ponta.
Toate aceste declaraţii publice făcute de Ponta au fost considerate drept atacuri la independenţa justiţiei.
Cererea a fost transmisă către Inspecţia Judiciară a CSM care urmează să o analizeze, să întocmească un raport, iar apoi să decidă dacă îi apără reputaţia.
La doar câteva ore după ce procurorul general Tiberiu Niţu l-a înlocuit pe Lucian Papici, procurorul care a instrumentat dosarul Dragnea, premierul Victor Ponta a fost cel care a explicat decizia, susţinând că Papici este un "băsist" care a făcut dosare politice împreună cu fostul şef al DNA, Daniel Morar.
Într-o emisiune televizată, premierul Victor Ponta a declarat că procurorul Lucian Papici a făcut dosare politice.
„Nu știu de unde știe domnul Victor Ponta că un procuror a instrumentat dosare politice. Doar că sunt politicieni, cum este cazul domnului Dragnea? Nu știu. Ministrul Justiției și primul ministru nu au voie să vorbească despre conținutul dosarelor. Ar fi foarte grav dacă ar fi adevărat”, a declarat, la emisiunea „Jurnalul de seară” Digi24, vicepreședintele PDL Sulfina Barbu.
Conform unor surse, procurorul Lucian Papici a fost înlocuit din funcție de procurorul general Tiberiu Nițu, fără acordul procurorului-șef DNA Laura Codruța Kovesi.
Lucian Papici şi Mariana Alexandru au fost înlocuiţi cu Iuliana Bendeac, cea care l-a trimis în judecată pe Sorin Alexandrescu în dosarul șantajului Antena Group, şi respectiv Viorel Cerbu, procuror specializat în anchetarea corupţiei în magistratură.
Şeful Secţiei I din DNA, Lucian Papici, a cărui delegare pe funcţie a fost reînnoită acum o săptămână, a fost demis, miercuri, de procurorul general Tiberiu Niţu. Miercuri, la ora 17.09, Niţu a informat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), printr-un fax, că delegarea lui Papici ca şef al Secţiei I din DNA încetează cu 2 octombrie, dată începând cu care funcţia este ocupată de procurorul Iuliana Bendeac, pe o perioadă de şase luni.