Liviu Ciulei, omul de teatru deplin

Regizorul Liviu Ciulei şi-a lăsat amprenta inconfundabilă asupra destinelor teatrului romănesc. Sintetizând prin cultură şi sensibilitate mijloacele de expresie ale modernităţii de substanţă, rămâne prin excelenţă un deschizător de drumuri, reper al deschiderii într-o artă asumată condiţiei efemerităţii. Vorbind despre secretele regiei, omul de teatru se confesa într-un interviu relativ recent privitor la geneza actului de creaţie: reflecţie asupra reflecţiei, gândire reînoită asupra obiectului de discurs, Logica, funcţie de care avea să reliefeze centrul de greutate al personajelor.

A căutat permanent echilibrul de sorginte clasică punând în joc limbaje insolite, din dorinţa de a nu trece de doua ori prin acelaşi loc, în sens heraclitean, nicidecum din precara vanitate a anulării locului comun, şi-a recunoscut cu onestitate nereuşitele raportându-se la proiectul iniţial ori în contextul receptării de către public. Atent la reacţiile celui din urmă, fără să cedeze cumva cântecelor de sirenă.

E la fel de greu să vorbeşti despre personalitatea sa la timpul trecut acum când omul nu mai e printre noi, admirat pe scenă sau in producţiile cinematografice culminând cu "Pădurea spânzuraţilor", film distins cu "Palme d'Or" la Cannes, prima distincţie internaţională de anvergură, sfidând izolaţionismul impus de Cortina de Fier. Printr-un explicabil ocol, pentru mulţi apropierea de magia teatrului s-a petrecut odată cu admiraţia pentru actorul de film, jucând cu egală dăruire în producţiile altor regizori precum în cele proprii. Coborând în timp, copii fiind, luam cu asalt gardul grădinii ARLUS unde printre pelicule ruseşti, uneori ale neorealismului italian, mai rar pelicule de peste Ocean, revedeam cu nesaţ "Valurile Dunării" ori "Erupţia", chiar "Mitrea Cocor".

A urmat curând un alt asalt, întreprins în cunoştinţă de cauză, asupra Teatrului "L.S.Bulandra" unde ne-am făcut ucenicia de spectatori - păstrăm şi acum în memorie atmosfera din alte vremi a foaierului tapetat, canapelele vechi de catifea, culoarea bordo a spaţiului îmbâcsit de fum de ţigare deschizându-se spre universul fermecat al sălii unde aveam rezervate locurile de lângă intrare, împreună cu studenţii I.A.T.C., lipiţi de perete, în picioare. Pentru început, până să intrăm în "legalitate", nu era rău iar Sala Izvor era deobicei arhiplină, vizitatorii constanţi ai instituţiei mai păstrau încă ţinuta de gală de altădată. Nu-mi amintesc să fi existat măcar un spectator care să părăsească incinta înainte de sfârşitul reprezentaţiei. Apoi, actorul nostru preferat figura pe afiş nu doar în calitate de regizor, mai ales, scenograf, nu mai puţin. Colegii de scenă formau dincolo de vârstă, dincolo de şcolile din care proveneau, elita teatrului românesc.

Născut la 7 iulie 1923. Liviu Ciulei a studiat teatrul la Conservatorul Regal de Muzică şi Teatru din Bucureşti (1946) şi arhitectura (1949); a debutat ca actor în 1945 la Teatrul Odeon, regizor din 1957 la Teatrul Municipal (respectiv, Bulandra) montând "Omul care aduce ploaia" de Richard Nash, dobândind celebritatea cu punerea în scenă a piesei "Cum vă place" de W. Shakespeare. Între 1963-1972 a fost director artistic al Teatrului Bulandra, perioadă fastă încheiată brutal după interzicerea de către cenzura comunistă a spectacolului "Revizorul" în regia lui Lucian Pintilie. Au făcut carieră în acest răstimp "Opera de trei parale" de Brecht, "Leonce şi Lena" de Georg Büchner (în 1970, tinerii Ion Caramitru, Virgil Ogăşanu şi Irina Petrescu s-au afirmat atunci drept interpreţi de primă mână ), "O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale (1977), "Moartea lui Danton" de Büchner cu Ciulei în rolul principal, ori, mai cu seamă, spectacolul fără egal "Furtuna" de William Shakespeare, în care au strălucit George Constantin şi Victor Rebengiuc (Caliban) în decorul de o superbă plasticitate al regizorului scenograf, o capodoperă prin rigoare şi fantezia unei viziuni inimitabile.

Părăseşte România în 1980 fiind director artistic al teatrului Tyrone Guthrie din Minneapolis, Minnesota (Statele Unite), apoi din 1986 e profesor de teatru la Columbia University şi New York University în New York City (regizorul Andrei Şerban va ocupa din 1993 catedra de arta actorului, în prezent şef de catedră la Columbia University). A mai lucrat lucrat în ţări din Europa, Canada, Australia, întâmpinat pretutindeni cu onorurile recunoaşterii excelenţei. Revine în ţară după 1989, este Director de Onoare al Teatrului Bulandra unde a montat în anul 2005 "Şase personaje în căutarea unul autor" după Luigi Pirandello, spectacol care se joacă şi astăzi. Lansează în 2009 cartea "Cu gândiri şi cu imagini" acoperind peste şase decenii de . Dintre numeroasele distincţii pentru creaţia sa teatrală şi cinematografică a primit numeroase distincţii printre care prestigiosul premiu "Tony", echivalentul teatral al premiilor "Oscar".

A fost laureat cu Premiul Uniter (2001), Premiul de Excelenţă UNITER (2001), Premiul de Excelenţă în cinematografia română (2002). În 2006 devine membru de onoare al Ordinului Arhitecţilor. O operă monumentală în cinematografie, regizor, actor, scenarist, şi-a exercitat profesiunea de arhitect nu doar în scenografie, contribuind la reconstrucţia auditoriului Teatrului Bulandra. Sala de la Grădina Icoanei, "Toma Caragiu", îi poartă sigiliul. Formator de şcoală căruia cei mai importanţi actori, scenografi şi regizori îi sunt îndatoraţi pentru evoluţia lor în ţară şi peste hotare, Liviu Ciulei, prin personalitatea şi opera sa, merită infinit mai mult decât reverenţele cuvenite acestui moment de tristă conjunctură. Dacă nu i se va opune uitării, maladie familiară timpului şi unui loc dat, reflexia activă din care n-ar trebui să lipsească o doză profilactică de umilinţă. Atunci se va putea spune cu îndrăzneala unui mare scriitor rus, adaptată teatrului nostru: "Cu toţii am ieşit din hlamida/mantaua lui Ciulei".

Cuvinte cheie: Liviu Ciulei, O scrisoare pierduta, teatru, regizor, Bulandra, Cannes