Literatura, "depresia de patrie" si lumea veche - lumea noua

Sanda Cordos face parte din generatia de critici literari si scriitori formata la scoala echinoxista (pe cand revista clujeana era condusa de Aurel Codoban), numarandu-se totodata - in anii '80 - printre ultimii studenti ai regretatei Ioana Em. Petrescu, distinsul eminescolog. Nu-mi amintesc exact unde, Sanda Cordos marturiseste ca aceasta din urma si Monica Lovinescu, prin cronicile literare difuzate de postul de radio Europa Libera, i-au modelat optiunile estetice - intotdeauna motivate existential! - in materie de literatura si stilul de argumentare in actul critic. De altfel, in mod tulburator, atunci cand scrie (in memoriam) despre profesoara sa preferata in volumul colectiv Portret de grup cu Ioana Em. Petrescu (Dacia, 1991), un articol intitulat Cautand sensul lumii, Sanda Cordos pare sa scrie (si) despre sine, ca si cum s-ar afla deja in posesia reperului/reperelor major(e) al(e) cartilor sale viitoare: Literatura intre revolutie si reactiune. Problema crizei in literatura romana si rusa a secolului xx (Biblioteca Apostrof, 1999, editia a II-a, adaugita, 2002), Alexandru Ivasiuc. Monografie, antologie comentata, receptare critica (Aula, 2001), In lumea noua (Dacia, 2003) si Ce rost are sa mai citim literatura? (Compania, 2004).
"Cautarea sensului lumii", pe care "numai creatia culturala poate sa-l acorde, sa-l propuna", intrucat "existenta umana este ontologic culturala", asigura, asadar, coerenta si consecventa demersului critic al Sandei Cordos, pe termen lung - chiar daca aceasta "lume" se dovedeste a fi mult mai incapatoare decat lasa sa se intrevada notiunea cu care indeobste o desemnam, cu caracter generic. Ea poate ingloba atat "lumea" de dinainte de '89, cat si pe cea de dupa ambigua noastra revolutie, oricum alta "la nivelul vietii cotidiene" - o lume "noua", argumenteaza Sanda Cordos, in penultima ei carte. Ea poate contine atat lumea necesitatii si a puterii absolute, cat si lumea invinsilor, in descrierea careia literatura ("si pe urma ei, cercetarea literara") pare tot mai predispusa sa se alieze cu morala, "fie si doar in calitatea ei de mare infranta a secolului xx" (idem).
Prin textele sale, Sanda Cordos intra de predilectie in dialog cu o literatura ce reflecta, sub aspect tematic, dupa cum va fi reiesit din cele spuse anterior, transformarile petrecute in Romania postbelica si postdecembrista, in context est-european. Astfel, in volumul Literatura intre revolutie si reactiune, autoarea analizeaza, din punct de vedere tipologic, prin prisma fenomenului literar, "criza" culturii est-europene, provocata de imixtiunea brutala a politicului, prin raportare la criza "organica", reprezentativa pentru modernismul si postmodernismul occidental (acesta din urma inteles drept varianta "euforica" a modernismului). Cu adevarat relevanta pentru configurarea tipului de comunicare specific literar pare a fi, in opinia autoarei, criza "lumii si a omului" (si nu atat criza limbajului sau a temelor literare), ce tradeaza o "identitate ultragiata" si poate fi definita ca o "problema de relatie si relationare" - cu sine insusi, cu Celalalt si cu Dumnezeu. In spatiul est-european este vorba, fireste, in primul rand de o problema indusa sau, mai bine zis, impusa de factori politico-ideologici, sub presiunea puterii comuniste. Aflata in raport de referentialitate cu contextul "crizist" refacut de autoare, exista o intreaga "literatura a crizei", careia Sanda Cordos ii dedica ultima parte a cartii sale, oprindu-se asupra unor opere care, pe langa meritul
artistic (indispensabil!), il au si pe acela de a-si fi asumat "tema crizei, construind - sub pavaza fictiunii - lumi adanc macinate de minciuna, de ura, de intratabile vinovatii". Am amintit lucrurile acestea (pe care, de altfel, Mircea Iorgulescu le-a comentat pe larg in paginile revistei 22, cu ocazia reeditarii cartii) deoarece, dupa un "intermezzo" reprezentat de monografia Alexandru Ivasiuc, prozator al carui "caz" controversat ilustreaza exemplar imposibilul concubinaj dintre Scriitor si Puterea discretionara, ultimele doua volume ale Sandei Cordos vin sa completeze imaginea lumii noastre, trecandu-ne greu dicibilul "prag intre doua vieti", tot prin intermediul literaturii, in "lumea noua". Mai cu seama penultimul volum al autoarei constituie o binevenita addenda la cel dintai (fiind, desigur, mai mult de atat). Deloc surprinzatoare, dar nu lipsite de o autentica savoare literara, sunt paginile introductive ale cartii, cu caracter autobiografic, scrise cu precautia ca "desi am inceput vorbind in nume propriu, subliniind astfel ca nu sunt un cititor inocent, ca ma aflu eu insami si ca ma recunosc, nu o data, in lasitatea, ridicolul si patetismul fenomenelor observate, nu despre mine sunt paginile care urmeaza, ci tocmai despre literatura si carti, despre - mai precis - felul in care literatura romana face trecerea de la o lume la alta". Cu toate astea, ele sunt tot atat de cutremuratoare pe cat marturiile si comentariile despre "deceniul satanic" (anii '80, in viziunea lui Mircea Zaciu) si deznodamantul dictaturii lui Ceausescu, cu tarele sale postdecembriste, ale unor profesionisti ai scrisului artistic. Pomenitele marturii si comentarii, citate de Sanda Cordos cu siguranta expertului in identificarea cuvantului celui mai expresiv, primesc, in contextul dat, valoare de "jurnal indirect" - probandu-se astfel, inca o data, uimitoarea capacitate a criticului de a locui in literatura "ca acasa". Or, inainte de '89, aceasta "casa", vizitata de unii "cu acea curiozitate avida (si efemera) rezervata dezvaluirilor comunitare" sau devenita pentru altii loc de devotiune, ce fagaduia "iesirea prin cer, salvarea sau macar imblanzirea angoaselor", a cunoscut in mai multe randuri pericolul demolarii, reusind totusi sa-i supravietuiasca, chiar daca mai coscovita, cazuta intr-o rana, delabrata. Haituita de amintirea momentului traumatic al repartitiilor, a starii "de dezradacinare" traite odata ajunsa la post, a nesfarsitelor drumuri "in intuneric si frig, intr-o ceata care parea sa fie, pentru sezoane intregi (...) singurul fenomen atmosferic notabil si, murmuram eu, substantial si durabil", autoarea pare sa fie victima unui veritabil "complex odisei", ce trebuie pus in legatura cu pericolul pomenit anterior.
Cazul sau este emblematic pentru generatii intregi de intelectuali care au trait sub comunism un fel de exil in propria tara, dezvoltand, in cuvintele Sandei Cordos, o stranie nevroza sau "depresie de patrie" - si care, totusi, agatandu-se cu disperare de peretii aproape prabusiti, in ruine, ai "casei" amenintate, si-au pastrat "spiritul critic", "libertatea interioara". "Rezistenta in literatura" (publica sau privata, adica a breslei scriitoricesti, ca institutie, sau a cartilor, a literaturii "tolerate", pe de o parte, si a scriitorilor, in propria intimitate, consemnata in file de jurnal nedestinate tiparului, pe de alta parte) a insemnat, in opinia autoarei, a te stradui sa vorbesti un alt limbaj decat limbajul "unic", "al supunerii, format din cliseele joase ale propagandei de partid". Desigur, incercand sa rezum pentru aceasta mica dare de seama, am eliminat multe din nuantele cu care tema, inca spinoasa, este tratata in cartea Sandei Cordos. Trebuie insa spus, nu fara oarecare legatura cu subiectul "rezistentei" prin cultura, ca, pentru ceea ce inseamna reconstituirea (extraordinar de vie!) a cadrului totalitar si a mediului scriitoricesc din anii '80 ai secolului trecut, autoarea este profund indatorata bibliografiei postdecembriste, unor scrieri care, sub comunism, n-ar fi avut nici o sansa sa patrunda in circuitul public (jurnale, interviuri si evocari din presa de dupa '89, carti de memorii, epistolare, eseuri etc.). Miracolul insangerat al "Revolutiei" (?!) sau semnele unei noi "crize" a literaturii (in principal financiara) instaurata in Romania la inceputul anilor '90, prind si ele contur pentru posteritate mai cu seama pe baza textelor pe care spiritele "literatoare" au gasit de cuviinta sa le incredinteze presei libere (mai mult sau mai putin) in momentele acelea fierbinti. In trei sectiuni importante ale volumului, Sanda Cordos analizeaza apoi, cu seriozitatea stiuta (pentru ca parte din aceste analize au fost publicate de-a lungul timpului in revista Vatra sau in Dictionarul analitic de opere literare romanesti coordonat de Ion Pop), cartile "trezite la viata" in contextul "lumii noi" - opere epice, intrate intr-o mai apriga "miscare de reasezare" ierarhica decat poezia dupa '89, deoarece, "in cazul prozei (...) pactul de verosimilitate a lumilor poate fi mai usor viciat in fibra rezistentei sale estetice". Un alt fenomen notabil care ii atrage atentia este aparitia, tot in perimetrul literaturii postdecembriste, a scrierilor marturisitoare, nonfictionale, din randul carora insa "literatura a avut sansa de a-si aclimatiza veritabile, majore opere de arta". Si, in fine, un alt focar de interes pentru autoare sunt, cum era de asteptat, volumele de proza "care si-au ales ca tema lumea de dupa 1989".
Cat despre ultima scriere a Sandei Cordos, Ce rost are sa mai citim si literatura?, doar doua cuvinte: carticica, ce se adreseaza in primul rand celor mai tineri locuitori ai "lumii noi", gasind argumentele cele mai rafinate pe gustul lor, constituie "crezul" unui cititor care, mai in joaca, mai in serios, te convinge ca "literatura te ajuta sa traiesti", fiind si el mult mai de demult si fara indoiala pe deplin convins...