Leon Volovici, un intelectual român şi israelian

Joi, 19 ianuarie, la Centrul Comunitar Evreiesc din Bucureşti a avut loc loc un colocviu de evocare a vieţii, operei şi personalităţii intelectualului Leon Volovici.

Nu mă pot lăuda, spre părerea mea de rău, că l-am cunoscut bine pe Leon Volovici. Ne-am întâlnit târziu, abia în 2007, cu prilejul comemorării a 65 de ani a Pogromului de la Iaşi, şi de-atunci ne-am văzut doar de câteva ori. Dar, în clipa în care am început să vorbim, am simţit o simpatie extraordinară faţă de el (şi speram ca şi reciproca să fie adevărată). Ascultând însă mărturiile celor care au participat pe 19 ianuarie la simpozionul comemorativ organizat de Centrul pentru Studierea Istoriei Evreilor din România (CSIER) şi Federaţia Comunităţilor Evreilor din România, mi-am dat seama că nu am fost o privilegiată. A avut sentimente de colegialitate, simpatie şi prietenie faţă de multă lume, tineri sau mai puţin tineri, cu care s-a întâlnit, a colaborat sau i-a îndrumat.

Leon a avut un curaj extraordinar. A plecat în Israel la o vârstă la care puţini s-ar fi încumetat şi chiar dacă nu era analfabet în ebraică, nici nu era pus la punct cu ea în aşa măsură încât să-şi poată exercita în Israel profesia de istoric şi critic literar român. Dar nu s-a lăsat. „S-a încadrat în noua comunitate, a depăşit handicapul necunoaşterii limbii, a lucrat mai întâi la Yad Vaşem, la secţia poloneză, apoi la Universitatea Ebraică din Ierusalim, specializându-se în probleme ale antisemitismului şi Holocaustului“, a spus profesorul Paul Cornea.

„A avut o şansă, dar pentru a izbuti era nevoie de calităţile lui – agilitate intelectuală, hărnicie, tenacitate, spirit critic – şi de sufletul lui sensibil, cald, plin de umor, sincer şi deschis. Era un om care avea cultul prieteniei şi o mare doză de înţelepciune. Ştia să-l asculte pe celălalt şi să dea un sfat.“ Poate de aceea a şi fost supranumit „rabin ateu“, a amintit Mihail Ionescu, care, în calitate de vicepreşedinte al Comisiei „Elie Wiesel“, a colaborat cu Leon Volovici. Paul Cornea şi mulţi alţi vorbitori – Liviu Rotman (directorul CSIER, organizatorul şi moderatorul simpozionului), Mircea Anghelescu, Andrei Oişteanu, Alexandru Florian (directorul Institutului „Elie Wiesel“), Lya Benjamin – au relevat contribuţia lui adusă la cercetarea problemei antisemitismului din România, menţionând lucrarea Ideologia naţionalistă şi „problema evreiască“. Majoritatea vorbitorilor, şi lista este lungă, a scos în evidenţă eforturile pe care le-a făcut Leon Volovici pentru publicarea Jurnalului lui Mihail Sebastian. Fără el, acest Jurnal nu ar fi văzut lumina tiparului, a arătat Paul Cornea. Andrei Oişteanu a menţionat impactul extraordinar al acesei opere asupra opiniei publice româneşti şi internaţionale, iar Iancu Ţucărman a povestit dificultatea de a scoate manuscrisul lui Sebastian din ţară.

Paul Cornea a vorbit despre dublul statut de intelectual român şi israelian al lui Leon Volovici. Mircea Anghelescu l-a considerat scriitor român din străinătate, aşa cum este Norman Manea sau Virgil Duda. Potrivit lui Liviu Rotman, Leon Volovici a fost ancorat în cultura română, dar în Israel el nu s-a simţit ca un refugiat. A devenit israelian şi a gândit ca un israelian care a rămas cu un interes profund pentru România. Alexandru Florian l-a calificat drept „un intelectual plasat în cultura română, care a scris pentru societatea româ­nească, chiar şi în Israel, cam prea echilibrat“. „A ştiut să menţină echilibrul între iubirea pentru literatura română şi poziţia sa faţă de situaţia evreilor; în această privinţă a avut – atunci când trebuia – o atitudine tranşantă“, a apreciat jurnalistul Boris Marian Mehr. „A reuşit să facă o ţesătură între literatura română şi activitatea lui din Israel“, a arătat istoricul literar Geo Şerban. Un omagiu special i-a fost adus de George Voicu. Regretul pe care şi l-a manifestat de multe ori Leon Volovici a fost că nu a avut studii de filosofie, deşi a avut aură de filosof, fiind un înţelept. Înţelepciunea lui se poate explica prin filiera culturii iudaice, combinată cu un iluminism laic. De aceea lui nu-i plăcea să fie supranumit „rabin“, a arătat cel care a fost bun prieten cu Leon Volovici.

Despre trăsătura de îndrumător al tinerilor a omului Leon Volovici a amintit în special Camelia Crăciun. Ea a vorbit în numele tuturor tinerilor care au primit sfaturi de la el. Măriuca Stanciu a arătat că Leon Volovici a îndemnat-o să-şi realizeze lucrarea de doctorat despre Moses Gaster. Şi alţi participanţi au apreciat că au avut de învăţat de la el – Mihail Ionescu sau Liviu Beriş – ambii colaborând cu Volovici la redactarea Raportului Comisiei „Elie Wiesel“.

Leon Volovici a fost un cărturar israelian cu profundă înclinaţie către realitatea românească, a spus în încheiere Liviu Rotman. Este importantă cunoaşterea moştenirii lui culturale, de aceea trebuie să evocăm cât mai des memoria lui. A fost un formator de generaţii tinere şi rămâne nemuritor prin aceasta. Liviu Rotman a propus redactarea unui volum cu toate luările de cuvânt ale participanţilor la această evocare şi ale altora care, prin numeroasele mesaje trimise, şi-au manifestat dorinţa de a contribui la volum.

Cuvinte cheie: Leon Volovici, Israel, Arcadia, Benjamin Fondane