Legături fără frontiere

Între prozatorii români de etnie evreiască pe care-i mai avem printre noi, „analistul“ Virgil Duda se află în prima linie valorică, în proximitatea unor Radu Cosaşu sau Norman Manea. Doar modestia de profesionist neatras de luminile rampei l-a împins în penumbra generaţiei sale.

Un anume succes de stimă al criticii nu i-a lipsit niciodată, de la debutul nuvelistic din 1967 cu Povestiri din provincie încoace, însă emigrarea din 1988 în Ţara Sfântă (la doi ani după ce fratele său Lucian Raicu alesese Parisul) l-a plasat multă vreme la marginea receptării autohtone. A continuat să fie totuşi prezent în actualitatea editorială, rămânând scriitor român (şi în Israel a lucrat în presa de limbă română). Mai mult: abia în ultimele două decenii şi-a dat măsura calităţilor de romancier. Recuperarea de la distanţă şi de pe coordonate posttotalitare a temelor identităţii de român-evreu din „provincie“, devenit israelian şi „cetăţean al lumii“, se împletesc la el cu o cazuistică specială a experimentului erotic; jocurile amorului evoluează, dezinvolt şi ironic, pe canavaua istoriei recente, iar volumele publicate după 2000 - Şase femei (2002), Despărţirea de Ierusalim (2006), Ultimele iubiri (2008) – indică, mutatis mutandis, o variantă „orientală“ a americanului Philip Roth.

Romancierul septuagenar se prezintă într-o formă narativă de invidiat în recent apărutul Un cetăţean al lumii - perfect conectat, inclusiv stilistic, la pulsul actualităţii. Remarcabilă e, înainte de toate, naturaleţea cu care orchestrează regizoral o intrigă multidimensională, cosmopolită, începută prin „filmul“ unei vacanţe în Cipru şi încheiată – fals apoteotic şi voit nebulos - pe o croazieră internaţională pe Atlantic, via Boston şi Miami, puţin după atentatul terorist de la WTC. În interval – incursiuni alerte în societatea Israelului contemporan, dublate de sondaje tacticoase în biografiile principalilor protagonişti, prieteni „pe viaţă“ din copilărie: jurnalistul Anton Maurer, evreu român stabilit în Israel, dramaturgul greco-semit Raul Siriopol, pendulând misterios între Bucureşti, Atena şi America, şi arhitectul român Toma Ungureanu, stabilit în Statele Unite.

Crescuţi, în primii ani de viaţă, în acelaşi orăşel moldovenesc (având ca model real Bârladul), cei trei, cărora li se alătură episodic fiul de medic Dănuţ Barbălată, prilejuiesc voluptuoase reconstituiri de medii şi atmosferă, proiectate pe fundalul cotidian al marilor răsturnări din anii ‘40-’60. Evocarea copilăriei şi adolescenţei oferă cele mai bune pagini: figura retro, pitoresc-enigmatică a grecului Stavros (problematicul tată al lui Raul, soţ al evreicei Sabina după ieşirea acesteia din lagăr), ambianţa familială multietnică, primele iniţieri erotice (excelentă scena de voyeurism din bucătăria vecinelor lui Raul, cu cele trei femei de vârste şi temperamente diferite, care-şi fac reciproc baie şi-şi bârfesc impudic intimitatea!), dar şi cele religioase sau politice (escapada nocturnă la sinagogă, arestarea lui Stavros de către Securitate etc.).

Putem repera destule figuri secundare cu identitate documentabilă (scriitorul Sergiu Milorian este prototip al amorezului Limorian, Aurel Baranga – al „fabulistului“ oficial cu alură dandy, Sesto Pals - al bătrâ­nului „poet ciudat“ de pe vas din final ş.a.m.d.), fără a putea vorbi totuşi de un roman „cu cheie“. Foarte expresive sunt şi scenele „mondene“, de high life (bucureştean, israelian, american sau „turistic“), scrise cu jovialitate frivolă şi un talent caracterologic amintind de Radu Cosaşu (sporadic şi de Nicolae Breban). La fel – secvenţele culinare. În schimb, tribulaţiile de jurnalist ale lui Anton Maurer, asezonate cu dezbateri despre politica internaţională, „doctrina Bush“ şi conflictele din Orientul Mijlociu, sunt doar inteligente.

Volumul îl are mereu în centru pe Anton, fie ca narator la persoana întâi, fie ca narator „obiectivist“; tot el dezvăluie că naraţiunea la persoana a treia îi aparţine şi face parte dintr-un roman experimental intitulat... Un cetăţean al lumii. Un roman pe care Maurer, în pragul bătrâneţii şi la crepusculul unei virilităţi mereu disponibile, îl scrie pentru a se putea înţelege, retrospectiv, după îndemnul antic din Delfi. Însă cunoaşterea de sine presupune cunoaşterea „celorlalţi“ şi mai ales a lui Raul, un Enkidu sui generis de care îl despart opţiunile existenţiale, dar îl leagă afinităţi intime, trecutul românesc şi iubitele comune. Naraţiunea acestui moralist epicureu se vrea a fi, aşadar, una „despre alţii“, de o fidelitate reportericească, dar revine mereu la experienţa personală, ficţionalizată cu un rafinat filigran livresc. Nu dimensiunea (geo)politică, nu consideraţiile despre evrei şi palestinieni, despre filo- şi antisemitism captează prioritar atenţia, ci mixtura de reflexivitate spumoasă în aparenţă, gravă în fond şi de roman libertin în care decorurile se schimbă mereu, iar legăturile sexuale se fac şi se desfac de la sine, fără complexe şi prejudecăţi.

Capitolele sunt segmentate „publicistic“ de intertitluri agreabile, împănate cu „interludii“ metaficţionale; nimic forţat ori fals în schimbările de perspectivă şi în autoanaliza româ­no-israelianului care-l „studiază“ - contrariat - pe „greco-semitul antisemit“ Siriopol de pe axa culturală Bucureşti-Atena-Ierusalim. Dramaturg de excepţie, creator al unui „teatru al tăcerii“ bazat pe pantomimă politică, acest egolatru ambiţios cu personalitate multiplă serveşte drept pretext pentru deconstruirea ironică a artistului de succes planetar, ieşit dintr-o provincie totalitară. Comparaţiile cu cazul Kafka sunt elocvente: „Mulţi comentatori s-au grăbit să-l treacă pe Raul al nostru printre autorii ieşiţi din mantaua lui Kafka, deşi era opusul total al celui care, lipsit de orice notorietate, îşi consuma, liniştit ori neliniştit, ultimele puteri la masa de scris, nepăsător la destinul în eternitate al operei sale. Nu poţi fi urmaşul lui Kafka şi al celor ca el dacă unica ta preocupare este aceea de a te impune social“. (Mă întreb totuşi de ce un dramaturg e plasat de „comentatori“ în descendenţa unor romancieri precum Kafka, Broch sau Schulz...)

Un neajuns al acestui roman complex, spiritual, scris cu vervă relaxată şi umor conţinut, stă în faptul că Siriopol rămâne mai mult un proiect de personaj, prezentat, în ipostaza adultă, prea demonstrativ.

Iată-l „rezumat“ în discursul indirect al lui Toma („Doamnelor şi domnilor, sunt un copil evreu, născut din flori într-un lagăr din Basarabia. Deoarece mama s-a căsătorit cu un negustor grec, nevoit să emigreze, din cauza comuniştilor, în ţara strămoşilor săi, am decis la maturitate să trec la religia ortodoxă, în pofida faptului că aveam convingeri internaţionaliste, care mă obligau să rămân ateu, aşa cum mă născusem, şi acolo unde venisem pe lume. Dar nu m-am mulţumit cu această convertire, ci am adoptat şi practicat, fără urmă de ruşine, antisemitismul făţiş, declarând că este o intenţie a răuvoitorilor. Nu ştiu de ce am făcut-o, deşi nu m-a ajutat în carieră (...) Am scris o piesă antiisraeliană, pe care nu o regret, deşi se bazează pe simple impresii, iar realitatea din care se inspiră este, cum bine ştiţi, mult mai complexă şi greu de tranşat!“).

Delectabil e, în contrapartidă, romanul erosului pluralist al lui Anton, de la „artistele“ juneţii sale bucureştene la iubitele rulate în Israel - robusta adulterină Sylvia, tragica Ahuva (ucisă de un soţ gelos şi psihotic, victimă a represiunii de după revoluţia maghiară), cinica soţie Dora (de care divorţează pentru că-i acuză epuizarea libidoului) sau „costeliva“ Julie, fostă iubită a lui Raul (care-i oblojeşte rateurile de senectute), fără a uita flirturile transfrontaliere cu chelneriţe românce. Amorurile, prietenia, complicităţile îi leagă peste timp şi spaţii pe cei trei, făcând din romancierul in spe şi din dramaturgul istovit de succes, variante complementare de „cetăţeni ai lumii“. Iar intelectualitatea discretă, dar subtilă, în aliaj cu dezinvoltura epică tonifiantă şi profesionalismul impecabil, recomandă acest aparent lejer roman hedonist şi „glocal“ ca pe o apariţie de pondere a unui scriitor de reconsiderat. //

// VIRGIL DUDA
// Un cetăţean al lumii
// Editura Polirom, Colecţia „Fiction Ltd.“
// Iaşi, 2011, 328 p.

Cuvinte cheie: Leon Volovici, Israel, Arcadia, Benjamin Fondane