Lacrima lui Dumnezeu

Florin Gabrea | 05.05.2004

Pe aceeași temă

(Patimile unui spectator impatimit de cinema)

La cateva clipe dupa ce Iisus rosteste cuvintele marturisite de Evanghelii Eli, Eli lama sabahtani si expiaza pe cruce, locul sterp si pustiit de viata al varfului Golgota pare dintr-o data observat si privit de sus, ca printr-un ochean bine mestesugit si focalizat, pus la ochiul unui martor, ce asistase, pana atunci, otios si inactiv la clamarile pline de indoiala si suferinta ale Fiului sau. Tatal, caci despre El e vorba, vrand, parca, sa-si dea frau liber sentimentelor indeajuns de cenzurate si devenind el insusi, prin acest acces de empatie intarziata - cu certe efecte fructuos-emotionante pentru copiii carora, din pacate, le fusese interzis accesul la aceasta transfigurare - Om, sloboade, mirabile visu, o lacrima de dimensiunea unei gutui parguite, care se abate asupra pamantului ca un potop aducator de uragane si urgii. Iata, noi, care stiam, pana acum, ca, in doctrina crestina, o data cu miracolul chenozei, omul trebuie privit, vorba lui Blaga, ca "un Dumnezeu pe pamant", vedem, cu stupoare, ca "Dumnezeu a devenit (si el) un om in cer". Dar stupoarea nu a ajuns, inca, la apogeu, pentru ca, doar putin mai tarziu, odata cu miracolul invierii, flagelatul, desfiguratul, trepanatul de piroane, batjocoritul si, mai ales, scuipatul din cap pana in picioare Iisus se sustrage lintoliului mortuar imaculat si se ofera privirii, constiintei si istoriei noastre religioase ca un atlet nevatamat si bine pregatit.

Gol-golut, asa cum l-a facut mama sa, Sfanta Fecioara, cu o piele fina, intacta si putin fardata (urma piroanelor supliciului fiind usor vizibile), asezat intr-o pozitie ghemuita, ca un alergator de cursa lunga (aici s-ar cam potrivi), se pregateste, plin de elan si energie, sa tasneasca in cursa, am putea spune, fara ironie, a vietii lui. Imaginea seamana izbitor de mult cu aceea a lui Arnold Schwarzenegger, eroul venit din viitor sa salveze omenirea, din filmul Terminator al lui James Cameron, la fel de gol-golut si la fel de pus pe fapte mari. Anticipare de sorginte mesianica la Cameron, sau un "citat" (scopul scuza mijloacele, nu-i asa ?) de sorginte fals profesionala la "catolicul fervent si practicant" Mel Gibson?

Se spune ca filmul Patimile lui Christos a stabilit un record de incasari. Nu doar atat. El a stabilit si un record al lipsei de sensibilitate, si unul al lipsei de intelegere, si unul al lipsei de gust, si unul al lipsei de masura si multe alte recorduri. Filmul nu este al unui antisemit, pentru ca este mult prea superficial in patrunderea fenomenelor cauzale si circumstantial-istorice ale Iudeii si ale iudeilor din anii '30 d. Chr, asa ca gesticulatiile vindicative si urlatoare ale inaltilor preoti, fetele patibular-oligofrene ale evreilor gura-casca, sau ranjetul stirb si declasat al lui Baraba nu dovedesc decat obedienta neproductiva a unor actori mediocri in fata unui regizor cu o motivatie presupus adanca si spiritual fondata. Dar filmul este la fel de putin al unui crestin, pentru ca minima intelegere a faptului ca Evangheliile nu sunt un instrument de cunoastere nemijlocita, ci de una mijlocita, ca "citirea", fata de "privirea" unui fenomen inseamna tocmai actul de retragere si decantare abstracta, de transfigurare subiectiva si reflexiva, de care ar trebui sa dea dovada un crestin normal, lipseste cu desavarsire.

Rareori am vazut o mai acuta obtuzitate si o mai propagandistica relatare a unui moment atat de dureros, de profund si de durabil ca nasterea unei noi religii, desprinsa din trunchiul matricial fecund al unei alte religii, prin si o data cu rastignirea lui Iisus. Cei 12 apostoli nu au fost propagandisti, ci prozeliti predicatori. Multimea evreilor, pusi sa urle, aratandu-si dintii cariati si fetele tampe, portretele caricaturizate aminteau, horribile dictu, izbitor de mult de operele pline de patosul revolutionar al perioadei de influenta sovietica, proletculta, cand muncitorii revoltati infierau dusmanul de clasa, sau, prin rasturnarea medaliei, cand banda de burghezi scelerati se bucurau, ca niste tradatori ce erau, de pedepsirea vreunui membru al partidului comunist, care era aruncat in temnitele sigurantei statului. Cam cu asa ceva s-a ocupat si inaltimea Sa cinematografica, maestrul Serghei Eisenstein, tartorul manipularilor ideologice, dar parca acolo era ceva mai multa substanta intelectuala si ceva mai mult talent.

Cat despre replicile filmului, vorbite in limba aramaica si in latina vulgara, ele reprezinta tichia de margaritar cu iz de deliciu lingvistic, asezata pe o chelie de milioane de dolari. Am scris prea mult si prea aspru despre film? Vorba lui Pilat din Pont: "Ce am scris, am scris!"

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22