La moartea lui Alex. Leo Şerban. In memoriam

În noiembrie 1999 mi se publica prima cronică de film, în revista 22, despre Aki Kaurismäki. Al doilea meu articol apărea două săptămâni mai târziu şi vorbea despre Emir Kusturica şi al său Pisica albă, pisica neagră, ce tocmai ieşise pe ecranele româneşti în acea perioadă.

Peste câteva zile, Alex. Leo Şerban avea să scrie câteva rânduri de întâmpinare (în Dilema parcă), despre articolul meu şi despre apariţia unui nou cronicar de cinema în presa bucureşteană. Nu multe, dar potrivite şi la obiect. Apărute în momentul potrivit, la locul potrivit. Sunt convins că acele puţine rânduri ale lui Leo au însemnat mult pentru receptarea şi afirmarea unui necunoscut. Avea această generozitate rară, de a susţine şi încuraja noi cronicari de film.

Între timp, ca şi Leo, am încetat să mai scriu, dintr-un copleşitor sentiment al inutilităţii. M-am apucat de alte lucruri, tot legate de cinema, care cred că sunt mai utile celor din jurul meu. Spre deosebire de Leo, nu sunt convins că nu voi începe la un moment dat să scriu din nou. Am avut multe afinităţi cu Leo, am avut şi divergenţe. Îmi pare rău că n-am păstrat o serie de vreo 20 de schimburi de mailuri virulente, despre subiectivitate vs. obiectivitate în receptarea produsului cinematografic, în special, şi a produsului artistic, în general. Polemică pornită de la receptarea diferită a unui film mexican ce fusese în competiţia TIFF 2008 – Lacul Tahoe.

În iunie 2009, când împlinea 50 de ani, Alex. Leo Şerban şi-a serbat ziua de naştere şi retragerea din viaţa public(istic)ă cu o proiecţie 35 mm a lui Mon oncle, de Jacques Tati, la Cinema Elvira Popescu, înconjurat de prieteni, într-o sală de cinema, acolo unde era convins că trebuie receptat filmul. Mă bucur că l-am putut ajuta să obţină copia filmului din Franţa. Aşa cum îmi pare bine că i-am putut oferi bucuria unuia dintre cele mai plăcute jurii din cariera lui – la festivalul Anim′est, în octombrie 2009.
Apoi a plecat – în Argentina şi Portugalia. S-a întors din când în când în România, pentru diverse treburi lăsate nerezolvate.
În noaptea de 8 aprilie a plecat definitiv. Repede, brutal, şocant, dureros. Odată cu el dispare cel mai rafinat dintre noi, unul dintre cei mai valoroşi, inteligenţi şi cultivaţi. Dar rămâne un icon – alş.

* * *

Alex. Leo Şerban s-a născut în 1959 la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti în 1983. A fost bursier al Ministerului Culturii din Franţa în 1992, International Visitor în SUA în 1996 şi bursier GE-NEC între 2003 şi 2004. Începând cu 1982, a publicat cronici, eseuri, poezie, proză, traduceri în România literară, Secolul 20, Luceafărul, Contrapunct, Litere, Arte & Idei, Lettre Internationale, Dilema, Idea etc., dar şi în reviste străine (Cahiers du Cinema, Cover Magazine, Film Comment).

A realizat şi moderat emisiunea Fotograme la TVR Cultural (2005-2006). A fost conferenţiar la Lincoln Center, la universităţile Umea, Humboldt, Pittsburgh şi la Teatrul Naţional din Bucureşti. A prezentat Retrospectiva Lucian Pintilie de la Londra (2004), Festivalul de Film Românesc organizat de ICR Londra (2007) si retrospectiva Shining Through a Long, Dark Night de la Lincoln Center, New York (2008). În ianuarie 2008, în urma unui sondaj pe site-ul www.cinemagia.ro, a fost ales „Criticul de film preferat al cinefililor români“.

A murit pe 8 aprilie 2011, la Bucureşti, în urma unui cancer limfatic.