Kovesi (DNA): Avem in lucru peste 5.100 de dosare penale

T.d. | 29.01.2015

Pe aceeași temă

“În 2014 am înregistrat peste 4.900 de dosare penale”, a declarat procurorul-sef al DNA. Prezenta, joi, in cadrul sedintei de bilant anual al Politiei Romane, Laura Codruta Kovesi a subliniat ca numarul politistilor cu functii de conducere cercetati de DNA a crescut in 2014, potrivit Romania Libera.

Cresterea acestui numar se datoreaza relatiilor politistilor cu mediul politic si cu cel de afaceri, sustine Kovesi.

"Pot să spun că şi DNA a avut procurori care au fost arestaţi pentru fapte de corupţie, poliţişti arestaţi pentru fapte de corupţie, dar este foarte important că aceste fapte au fost identificate şi cred că se impune să analizăm cu mare atenţie cauzele care au dus la apariţia acestui fenomen, dar şi vulnerabilităţile", a mai spus şefa DNA.

Pe de altă parte, Kovesi a apreciat sprijinul pe care angajaţii Poliţiei Române l-au acordat procurorilor DNA în dosarele în care au fost investigaţi poliţişti suspectaţi de acte de corupţie.

"Sunt un reprezentat al unei instituţii în care lucrează 190 poliţişti. Aceşti poliţişti au un rol esenţial în activitatea DNA întrucât lucrează direct cu procurorii şi în mod nemijlocit. În 2014 am înregistrat peste 4.900 de dosare penale şi azi dimineaţă aveam în lucru peste 5.100 de dosare penale care sunt repartizate unui număr de 86 de procurori. Avem în jur de 110 procurori în DNA, dar 25 dintre ei participă în şedinţele de judecată. Deci vedeţi o încărcătură foarte mare de dosare repartizate unui număr mic de procurori. De aceea, rolul pe care îl au poliţiştii judiciari în cadrul DNA este extrem de important", a subliniat Kovesi.

Codruţa Kovesi a menţionat, cu acelaşi prilej, că "una dintre vulnerabilităţile identificate" a fost apropierea ofiţerilor care fac obiectul dosarelor penale cu diferite persoane din mediul politic, dar şi din rândul oamenilor de afaceri investigaţi de poliţişti.

Procurorul şef al DNA a explicat că meseria de poliţist nu presupune numai drepturi, ci şi restricţii, iar una dintre aceste restricţii este păstrarea distanţei faţă de mediul politic, în aşa fel încât poliţistul "să facă ceea ce este corect şi în interesul instituţiei".

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22