Kirill, un patriarh pentru linistea Kremlinului

Duminica, 1 februarie, in Catedrala "Hristos Mantuitorul" din Moscova, a fost intronizat Kirill, al 16-lea patriarh al Moscovei. Kirill a fost ales la 27 ianuarie de o mare adunare bisericeasca cu 508 voturi din 702. Contracandidatul sau, mitropolitul Kliment, a obtinut doar 169 de voturi, 2 delegati nu au participat la vot, iar 23 de voturi au fost anulate.
Patriarhul Kirill va pastori peste cea mai mare Biserica Ortodoxa din lume, care numara circa 165 de milioane de credinciosi. In subordinea Patriarhiei Moscovei functioneaza peste 28.000 de biserici, 732 de manastiri, zeci de seminarii si academii teologice (doar in Moscova sunt 3 astfel de institutii de invatamant superior). Patriarhul Kirill a fost prezentat de presa rusa drept un modernizator, un prooccidental, un deschizator de drum in relatiile cu Vaticanul (s-a reamintit de nenumarate ori faptul ca mitropolitul Kirill s-a intalnit cu papa Benedict al XVI-lea). Contracandidatul sau, mitropolitul Kliment, 59 de ani, a fost prezentat de media rusa ca un conservator, ca o "sluga" a Kremlinului, ca cel care va bloca dialogul cu celelalte confesiuni crestine. Aceasta antinomie a fost favorizata si de faptul ca mitropolitul Kirill conducea Departamentul de Relatii Externe al Patriarhiei, in vreme ce mitropolitul Kliment pe cel de Administrare Interna. Al treilea candidat (care s-a retras inaintea votului final, acordand sprijin lui Kirill) a fost mitropolitul Filaret (73 de ani), seful Bisericii din Belarus, cunoscut pentru influenta pe care o exercita asupra lui Aleksandr Lukasenko.
Spre deosebire de contracandidatii sai, mitropolitul Kirill, un foarte bun comunicator, este o persoana publica, cunoscuta pentru emisiunile religioase de la Canalul 1 de televiziune. De altfel, in campania electorala, Kirill a utilizat televiziunile, site-urile oficiale ale Bisericii Ortodoxe Ruse, blog-urile, agentiile de informatii, marile publicatii tiparite. Atunci cand presa si-a amintit porecla lui Kirill, "mitropolit al tutunului", aluzie la afacerile cu tigari importate fara taxe vamale in care a fost implicata Biserica in anii 1990, ministrii din acea vreme au dat interviuri in care negau participarea lui Kirill la aceste operatiuni. Site-ul anti-Kirill (http://www.portal-credo.ru/) care relua aceste acuzatii si-a incetat inexplicabil activitatea cu o saptamana inaintea alegerii patriarhului. In vreme ce Kirill era prezent pe toate televiziunile, in toate ziarele importante, principalul sau contracandidat, Kliment, a dat un singur interviu si a publicat o carte despre ortodocsii din… Alaska.
Intr-un fel inexplicabil, presa rusa s-a ferit sa analizeze activitatea lui Kirill din fruntea Departamentului pentru Relatii Bisericesti Externe. Chiar la o privire superficiala ar fi devenit evident ca, in afara de reunificarea Bisericii Ortodoxe Ruse cu Biserica din emigratie, ortodoxia rusa a suferit infrangeri pe toate fronturile. Patriarhia Moscovei pierde teren in Ucraina, Republica Moldova si Estonia. De altfel, mai multi comentatori occidentali atrageau atentia asupra faptului ca marea incercare a patriarhatului lui Kirill nu este "intalnirea istorica" cu Benedict al XVI-lea, ci pierderea a zeci de milioane de ordotocsi ucraineni, pentru care presedintele de la Kiev, Viktor Iuscenko, pregateste o mitropolie autocefala, legata de Patriarhia de la Constantinopol, si nu de cea de la Moscova.

Cum se alegeau patriarhii Moscovei in trecut?

Patriarhia Moscovei a fost infiintata la sfarsitul secolului al XVI-lea. Iov, primul patriarh, a fost numit la 26 ianuarie 1589 de tarul Fiodor Ivanovici. El a fost ales dintr-o lista de trei candidati propusi de Adunarea arhiereilor. Iov a fost sustinut de boierul Boris Godunov, cumnatul tarului, conducatorul de facto al Rusiei.
Aceasta prima numire a stabilit si regula: Adunarea arhiereilor propune tarului o lista de trei candidati, dintre care tarul il alege pe viitorul patriarh. Au fost insa si exceptii. Si nu putine. In 1619, primul Romanov, tarul Mihail Fiodorovici, l-a pus patriarh pe tatal sau, Filaret, fara sa aiba acordul vreunei adunari bisericesti. Tarul Aleksei Mihailovici, la 1652, a refuzat formal sa-l numeasca pe patriarh. Adunarea arhiereilor l-a ales insa pe mitropolitul Nikon, preferatul tarului, in fruntea Bisericii. In anul 1690, Adunarea l-a ales patriarh pe Adrian, in ciuda opozitiei tanarului tar, Petru I. La moartea lui Adrian, in anul 1700, Petru cel Mare a desfiintat patriarhatul, pentru conducerea Bisericii inventand Sinodul, in fruntea caruia imparatul numea un functionar superior al statului.
Abia dupa revolutia din februarie 1917, a fost reinfiintata functia de patriarh. Pentru alegerea acestuia s-a format o adunare generala din care faceau parte 364 de preoti si mireni care au ales trei candidati. Dintre acestia a fost tras la sorti viitorul patriarh Tihon (cel care, dintre cei trei candidati, primise cele mai putine voturi). Biserica Ortodoxa a fost printre primele victime ale terorii instaurate de bolsevici in Rusia. La moartea lui Tihon (1925), puterea sovietica a interzis adunarile bisericesti, astfel incat, vreme de 18 ani, scaunul patriarhal a ramas neocupat. Abia in vremea celui de-al doilea razboi mondial, relatiile dintre statul comunist si Biserica s-au imbunatatit. La 4 septembrie 1943, Stalin i-a chemat la Kremlin pe episcopii care se mai aflau in libertate. Rezultatul discutiilor a luat forma unui "concordat", care pare sa functioneze si astazi. Conducatorii Bisericii se obligau sa nu critice politica guvernului, institutiile bisericesti, precum si numirile in ierarhie, aflandu-se sub controlul statului. Stalin a discutat despre alegerea patriarhului cu mitropolitul Serghei, vicarul patriarhal. Acesta a cerut o luna pentru organizarea alegerilor. Stalin le-a dat doar cateva zile. Adunarea arhiereilor s-a intrunit la 4 zile dupa istorica
intalnire de la Kremlin si l-a ales patriarh al Moscovei si al intregii Rusii pe Serghei. Si urmatorii patriarhi, Aleksei si Pimen, au fost alesi tot de adunarile arhiereilor.
In anul 1990, sub impactul reformelor democratice din URSS, s-a trecut la alegerea prin vot secret de catre o adunare generala compusa din cler si mireni (purta aceeasi denumire ca adunarea de la 1917, insa numarul delegatilor era de 317 persoane) a noului patriarh Aleksei II.

Vladimir Mihailovici Gundiaev s-a nascut la Leningrad, la 20 noiembrie 1946, in familia unui preot. Dupa scoala medie a urmat Seminarul, apoi Academia Duhovniceasca de la Leningrad, pe care a absolvit-o in 1970. La 3 aprilie 1969 a fost calugarit de mitropolitul Leningradului si Novgorodului, Nikodim, luand numele Kirill. A predat vreme de un an dogmatica teologica la Seminar si Academie, lucrand si ca secretar personal al mitropolitului Nikodim. Intre 1971-1974 a fost reprezentantul Patriarhiei Moscovei la Consiliul Mondial Bisericesc de la Geneva, Elvetia. La revenirea in URSS este numit rector al Academiei si Seminarului Teologic de la Leningrad, functie pe care o ocupa timp de un deceniu. La 26 decembrie 1984, Kirill a fost numit arhiepiscop de Smolensk si Viazemsk. Din 1988 a fost arhiepiscop de Smolensk si Kaliningrad. La 13 noiembrie 1989 a fost numit in functia de presedinte al Departamentului pentru Relatii Externe Bisericesti al Patriarhiei, adica un fel de ministru de Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse. La 25 februarie 1991 devine mitropolit si membru permanent al Sfantului Sinod.
Dupa moartea patriarhului Aleksei II, mitropolitul Kirill a fost ales vicar patriarhal la 6 decembrie 2008 de catre Sinod, cu 11 voturi pentru si doar un vot impotriva. Adunarea generala a Bisericii Ortodoxe Ruse l-a ales, la 27 ianuarie, patriarh, fiind votat de 508 dintre cei 702 delegati.

Agentul KGB "Mihailov"

In 1992, o comisie condusa de preotul disident Gleb Iakunin a intrat in arhivele KGB. A descoperit o colaborare mult mai stransa decat se banuia intre politia politica si conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse. Putinele dezvaluiri care au urmat n-au fost insotite de vreo ancheta. Nici nu e de mirare. Prea multi inalti ierarhi primisera demnitatile respective pentru servicii facute KGB. Curand dupa aceasta, Patriarhia Moscovei l-a caterisit pe Gleb Iakunin. Peste toata aceasta istorie s-a asternut tacerea. Doar moartea lui Aleksei II si alegerea noului patriarh ne fac sa ne mai amintim de ea.
Potrivit dezvaluirilor din 1993, Aleksei II s-ar fi ascuns sub numele de cod "Drozdov". El a fost chiar decorat de KGB in 1988 pentru serviciu credincios. Fostul mitropolit de Smolensk si Kaliningrad, actualul patriarh Kirill, avea numele de cod "Mihailov". Un ofiter KGB, care a defectat in 1992, declara la data respectiva ca toti angajatii Departamentului pentru Relatii Externe Bisericesti, condus de mitropolitul Kirill (din 1989), lucrau si pentru politia politica sovietica. Contracandidatii lui Kirill la alegerile abia incheiate aveau si ei relatii solide cu KGB. Filaret, mitropolitul de Minsk si Slutk, ar fi fost agentul "Ostrovski" din dosarele politiei politice. De altfel, Filaret a condus si el in anii 1980 Departamentul pentru Relatii Externe Bisericesti al Patriarhiei Moscovei. La randul sau, mitropolitul Kliment de Kaluga si Borovsk este banuit ca se ascundea sub numele de cod "Topaz", desi identitatea nu e foarte solid documentata in acest caz. Insa, in anii 1980, Kliment facea mai multe vizite oficiale in SUA si Canada. Cei care l-au cunoscut in Occident, in acele imprejurari, si-l amintesc ca "om din umbra, omul sistemului" (Antoine Nivière, De la Service orthodoxe de presse, Paris, citat de The Times). Ar fi exagerat totusi sa se creada ca alegerea noului patriarh a fost o competitie intre vechile directorate ale KGB. E mai degraba vorba despre o competitie intre agentii Directiei a I-a (spionaj) din cadrul KGB.