Justitie de noapte

Am asistat, saptamana trecuta, la bine regizate spectacole media, menite sa creeze nesiguranta si spaima in mediul de afaceri si cel jurnalistic, sau doar la greseala unor procurori cu reflexe “de anii 50” din Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism? Inainte de a se trece la arestarea si perchezitionarea, pe timp de noapte, a jurnalistilor, programata pentru week-end, s-a continuat anchetarea “televizata” a lui Dinu Patriciu, presedintele companiei Rompetrol.
Joi, 16 februarie, de la amiaza, de cand a iesit de la cea de a 19-a audiere a sa la Parchet, anuntand ca procurorii ii vor cere in aceeasi zi arestarea, si pana aproape de miezul noptii, cand la Tribunalul Bucuresti completul de judecata a amanat pentru data de 3 martie aceasta cerere a Parchetului, din lipsa de procedura, serialul despre Dinu Patriciu, presedintele Rompetrol, transmis din ora in ora de toate televiziunile, a inregistrat un rating de telenovela.
Primele episoade cu suspans s-au desfasurat acum un an, vineri, 27 mai 2005, cand Dinu Patriciu, venit la Parchetul General pentru audieri in dosarul Rompetrol, dupa ce a dat ore la rand declaratii, pentru infractiunile de spalare de bani, inselaciune si evaziune fiscala, a fost retinut de procurori fara justificare legala, dus in arestul Directiei de Cercetari Penale, reanchetat la Parchetul General si eliberat dupa miezul noptii, intr-o infruntare intre procurorii care vroiau sa il retina mai departe si proteste din partea presei si a unor institutii straine. La eliberarea sa, Dinu Patriciu era vizibil afectat de umilirea suportata.
Retinerea a bulversat Bursa si a adus evidente pagube companiei Rompetrol, care a dat in judecata statul roman, iar Camera de Comert Americana a transmis un comunicat care se referea atat la Dinu Patriciu, cat si la cei doi parteneri americani ai sai, Phillip Stephenson si Colin Hart, aflati in vizorul aceleiasi anchete, semnaland aspecte ce pareau “a fi o incalcare a normelor de procedura si nerespectare a reglementarilor legale”. Comunicatul sugera si o “imixtiune a politicului”: “Continuarea eficienta a reformei sistemului judiciar din Romania trebuie sa asigure tratamentul obiectiv si impartial al investitorilor straini si locali in cadrul unui sistem legal independent de imixtiunile politicului”.
La eliberarea sa din 2005, Dinu Patriciu aratase atunci cu degetul spre Ioan Talpes, fostul consilier al lui Ion Iliescu in relatia cu serviciile secrete, rival in afaceri cu petrol, indicandu-l drept autor al acuzatiilor la adresa sa. Razboiul dintre Patriciu si Talpes era prezent in presa inca din timpul guvernarii Nastase. Dupa alegeri, presa avea sa scrie si despre vizita lui Ioan Talpes, din proprie initiativa, la Cotroceni, presupunand ca lui i se datorau in buna parte dosarele celor intrati in atentia Ministerului Public, in primul rand cele ale lui Nastase si Patriciu. Prezent in talk show-uri, Talpes nu tinuse sa nege acest rol al sau, dar silueta lui pe scena politica a tot crescut, in ultima perioada profilandu-se ca una dintre cele mai influente persoane implicate in construirea unui partid popular in jurul PD.
Primul pas va fi inghitirea PPCD (PNtCD), ce urmeaza a deveni mai intai partid parlamentar, printr-o comasare prin absorbtie cu Uniunea Crestin-Sociala (UCS), fostul Bloc National Democrat, intrat in Parlament, la alegerile din 2004, pe lista PRM si condus din umbra de un alt sef al spionilor, Virgil Magureanu.
In vreme ce Dinu Patriciu era tracasat de procurori, dusmanul sau Ioan Talpes (“copilul din flori al lui Ion Iliescu, nascut din concubinajul tatucului cu serviciile secrete”, il numeste metaforic atoatestiutorul Mircea Dinescu) era primit, impreuna cu presedintele PPCD, Ciuhandu, la cel mai inalt nivel de crestin-democratii germani, Angela Merkel si Helmut Kohl.
Poate avea o legatura presiunea psihologica mentinuta asupra lui Dinu Patriciu cu reticentele majoritatii membrilor PNL de a accepta sa intre in partidul prezidential popular? Sau cu posibila cadere a guvernului Tariceanu, date fiind legaturile de prietenie si afaceri dintre cei doi? Este unul dintre scenariile care circula la aceasta ora.
Audierile lui Dinu Patriciu au continuat tot anul 2005, iar lista infractiunilor s-a marit: dezvaluirea de informatii privilegiate, manipularea pietei bursiere, delapidare in dauna statului roman, prin deturnarea unei creante externe in valoare de 85 de milioane de dolari, in urma unei investitii facute in Libia pe vremea lui Ceausescu. Aceasta ultima acuzatie s-a adus joi, 16 februarie 2006, cand a fost anuntat, in ultimul moment, fara citarea legala, ca s-a emis un mandat de retinere a lui pentru 29 de zile, la fel ca si pentru partenerii sai americani.
De data aceasta, Dinu Patriciu l-a acuzat direct pe presedintele Basescu pentru declansarea acestei “isterii” politice.
Jurnalistii au reamintit rezervele lui Dinu Patriciu la alianta cu PD in timpul alegerilor din 2004. Exista un curent important al opiniei publice, interesata nu de un proces in termeni normali, ci de pedepsirea presedintelui Rompetrol pentru ca si-a desfasurat nestingherit afacerile si sub guvernarea PSD.
Daca unele acuzatii par verosimile, spun jurnalisti economici (de pilda, manipularea pietei de capital prin derularea vanzarii unor actiuni Rompetrol), este nefiresc ca o invinuire atat de grava, cum este “afacerea Libia”, sa fie anuntata dupa atata timp, doar la a 19-a audiere. Cu documentele puse la dispozitie de avocatul lui Dinu Patriciu, fostul procuror Ovidiu Budusan, ziarul Bursa considera ca “poate Patriciu va fi agatat pe vreunul din numeroasele capete de acuzare. Dar in «afacerea Libia», slabe sperante”. Intr-o justitie normala, Dinu Patriciu ar fi judecat in stare de libertate, pentru ca el nu s-a sustras invitatiilor si nici nu reprezinta un pericol social - singurele motive pentru care se solicita retinerea inculpatului.
Nefireasca este, in acest caz, si nonsalanta cu care s-a trecut peste ascultarea telefoanelor lui Patriciu, incepand din 2003, proba invocata de procurori in timpul audierilor, fara a prezenta nici un ordin scris pentru aceasta masura. Atat politicienii, cat si jurnalistii traiesc, in acest moment, cu un gen de resemnare blanda, senzatia ca sunt ascultati la telefon, desi nu este clar exact de cine.