Justiția, cuiul din talpa USL

Andreea Pora 24.12.2013

De același autor

Atentatul asupra statului de drept din vara anului 2012 a arătat că principala miză a USL și a Guvernului Ponta este subordonarea justiției. Scopul: protecția parlamentarilor și a celor din administrație - primari, consilieri locali și județeni - de DNA și ANI. Continuă să fie acesta dezideratul USL? La începutul lui 2013 am fi fost tentați să răspundem că, fie și parțial, guvernul și coaliția majoritară au renunțat, că, oricum, și-au mai rafinat mijloacele. La finalul lui însă, putem răspunde fără ezitare „da“.

Loviturile date justiției în timpul sus­pen­dă­rii președintelui Băsescu s-au blocat, une­ori la limită, în opoziția unor instituții fun­damentale pentru lupta anticorupție, care au rezistat nu doar da­to­rită susținerii venite din partea Comisiei Europene, a Oc­ci­dentului în general, ci și prin câțiva oameni de curaj.

Învățând lecția lui 2012, una dintre primele mișcări făcute de USL a fost de­clanșarea acțiunii de în­de­părtare din CSM a celor ca­re au luat poziție atunci. Ale­­gerea Oanei Schmidt-Hăi­neală în funcția de președinte CSM și a Alinei Ghica în cea de vicepreședinte, o ro­cadă, a provocat furia USL. Motivul ofi­cial: CSM nu poate fi condus de un pro­curor. Cu ajutorul Asociației Magistraților din România (AMR), patronată din umbră de Viorica Costiniu, soția judecătorului con­damnat pentru corupție în dosarul Că­tălin Voicu, a UNJR și a unei campanii de intimidare și dezinformare marca Antena 3, Dănileț și Ghica au fost revocați din CSM în martie 2013. Situația a fost salvată in extremis, cei doi au câștigat în instanță și au fost reinstalați în funcție câteva luni mai târziu. Instituția a primit însă un sem­nal dur, care a dus la înmuierea tonului critic.

 

Guvernul Ponta încondeiat în MCV

În paralel, consecvenți în lupta pentru pro­tecția în fața procurorilor, par­la­men­tarii coaliției au încercat să-și modifice sta­tutul, introducând câteva prevederi con­­testate: cererea de ridicare a imunității pu­tea fi dată doar de Comisia juridică, de exem­plu. Tentativa a eșuat poate și din ca­uză că Ponta urmărea la vremea aceea rea­bilitarea în ochii partenerilor occi­den­tali.

Urmările acțiunilor din vara lui 2012 și pri­mele luni de guvernare Ponta s-au re­flec­tat în Raportul MCV, publicat în februarie, care a criticat nu doar derapajele de la sta­tul de drept, ci și prezența în guvern a unor miniștri urmăriți penal sau deja tri­miși în judecată, presiunile făcute asupra Curții Constituționale, DNA și CSM. Pen­tru prima oară însă, raportul a menționat „presiunile asupra sistemului judiciar“ și campaniile mediatice de hărțuire a unor magistrați, vorbind de „acte de in­ti­mi­dare“ și „amenințări“ la adresa acestora, cerând guvernului să le pună capăt și să asigure o „protecție a instituțiilor și a drepturilor fundamentale ale per­soa­ne­lor“. Deși Antena 3 nu a fost nominalizată explicit, era evident că MCV-ul se referea la ea.

 

Trocul pe numirea procurorilor

Unul dintre cele mai controversate epi­soade a fost numirea procurorilor ge­ne­rali, rezultat al pactului de coabitare Bă­sescu-Ponta. Deși președintele insistase cu doar câteva luni înainte pentru re­sp­ec­tarea procedurilor cerute de Comisia Eu­ropeană și îl respinsese pe Tiberiu Nițu atunci când fusese nominalizat drept pro­curor general de fostul ministru Mona Piviniceru, de data aceasta a cedat. A mai cedat și CSM, care îi dă­duse an­terior aviz negativ. În final, Laura Codruța Kö­vesi a fost numită procuror șef la DNA, motiv de dis­pută în USL, liberalii re­nunțând la ministrul de Jus­tiție și cri­ticând dur fo­losirea „pro­curorilor lui Băsescu“. Sem­ne de în­tre­bare a ge­nerat și numirea celorlalți şefi la Parchetul General, Alina Bica, Elena Hosu, Bogdan Licu, considerați a fi implicați în NUP-uri dubioase sau prea apropiați de politicieni controversați, precum Elena Udrea. Cert este că Daniel Morar, dușmanul numărul unu al USL, a fost sacrificat ritualic și tri­mis de Traian Băsescu judecător la Curtea Constituțională. Nu fără scandal. Însuși președintele l-a acuzat că „periclitează“ or­dinea constituțională.

 

Puciul, dus mai departe prin Constituție

Deși în momentul de față modificarea Cons­tituției este un proiect mort, din cauză că Traian Băsescu, prin contestările la Curtea Constituțională, a făcut im­po­sibilă organizarea referendumului pentru Constituție (cvorum 30%) simultan cu ale­gerile prezidențiale, modificările operate arată obsesia USL pentru subminarea echi­librului puterilor în stat și diminuarea pre­rogativelor președintelui. Astfel, șeful sta­tului era scos din puterea executivă, par­la­mentul devenea o supraputere („organul su­prem al poporului român, forul de dez­batere şi de decizie al naţiunii şi unica autoritate legiuitoare a ţării“), conflictele de natură constituțională între puterile sta­tului urmau să fie rezolvate tot de par­lament, și nu de CCR. În plus, re­fe­ren­dumul nu mai putea fi declanșat fără acor­dul parlamentului. Potrivit proiectului, a cărui dezbatere publică a fost o mascaradă organizată de USL, procurorii au fost scoși din cadrul puterii judecătorești și trebuiau să se prezinte la raport în fața par­la­men­tu­lui. Senatul îi numea pe șefii „oricăror a­utorităţi sau instituţii publice“, deci, in­clusiv pe cei ai parchetelor și CSM, ca­re trebuiau să prezinte „dări de seamă pri­vind ac­ti­vitatea lor“.

 

Ușa marilor condamnări s-a deschis

Venirea Laurei Codruța Kövesi la DNA și realegerea Liviei Stanciu ca președinte al Înaltei Curți, activitatea susținută a pro­curorilor și condamnările pronunțate în cazuri celebre au dat frisoane poli­ti­cie­nilor. După Gigi Becali, în iulie a fost con­damnat de ÎCCJ la 5 ani cu executare fos­tul ministru al Transporturilor, Relu Fene­chiu. Se așteaptă recursul în completul de 5 judecători. Dan Voiculescu, deși și-a dat de­misia din Senat ca să scape de Înalta Curte și să ajungă la Tribunalul București, a primit 5 ani cu executare în dosarul ICA chiar de la această instanță. Mai rău, este urmărit penal în dosarul de șantaj Intact-RCS. Ofensiva Antenei 3 a fost în stilul de manipulare cunoscut, dosarul a fost bo­tezat „Telepatia“, fiind, cum altfel, re­zul­tat al răzbunarii lui Băsescu. Condamnările și trimiterile în judecată s-au ținut însă lanț: Sereş, Nagy, Mitrea, Silaghi, Bădălau, Dobrițoiu, Stan, Apostu, Oltean, Păsat, So­lomon, Mischie, Remeș, Mureșan, Vos­ga­nian, Videanu, Manțog, Copos, Nicolescu. E lista scurtă, dar ultimul pe ea e de­pu­tatul PC Gheorghe Coman, prins în trafic cu șpaga la el.

 

Mătrășirea procurorilor Papici și Alexandru

Iminența trimiterii lui Dragnea în judecată în dosarul fraudei la referendum a fost momentul care a declanșat noua ofensivă împotriva DNA. Peste noapte, fără nicio consultare cu Laura Codruța Kövesi, șeful secției 1, Lucian Papici, procurorul care ins­trumentase dosarul Dragnea, și Ma­ria­na Alexandru, adjuncta sa, au fost în­lă­turați din funcții și înlocuiți cu doi pro­curori fideli USL. Argumentul: sunt „pro­curori băsiști“. Scandalul a luat am­ploare, Papici și Alexandru fiind cunoscuți pentru integritatea și dosarele cu nume grele pe care le rezolvaseră. Ambasadele au reacționat, cea a Statelor Unite ex­pri­mându-și „admiraţia şi aprecierea pen­tru activitatea excelentă“ desfășurată de aceștia și atrăgând atenția că la con­du­cerea DNA e nevoie de procurori „com­pe­tenţi, curajoşi, cu realizări remarcabile în lupta împotriva corupţiei“. Premierul Ponta a revenit la limbajul agresiv din va­ra lui 2012, acuzându-l pe Papici că este „bă­sist“, execută dosare la comandă și a mințit că procurorul și-a terminat man­datul, deși delegarea acestuia fusese pre­lungită cu doar 7 zile înainte. I-a luat apă­rarea lui Dragnea, spunând că în dosar sunt anchetați „toți cei care au votat la referendum“. În ce-l privește pe pro­cu­rorul general Tiberiu Nițu, acesta a exe­cutat cuminte ordinele primite, s-a dat la fund, dovedind astfel justețea criticilor adu­se acestei numiri. În final, reacția ex­ternă și opoziția dură a Laurei Kövesi l-au făcut pe Ponta să dea înapoi, în funcțiile de șefi la Secția 1 fiind puși doi procurori cu rezultate în lupta anticorupție - Po­povici și Volintiru.

 

„Marțea Neagră“ nu s-a terminat

Scandalul Papici nu a fost decât pre­am­bu­lul a ceea ce presa va numi „Marțea Nea­gră“. Înțelegând că apărarea penalilor și controlul justiției nu pot fi rezolvate prin presiuni directe, USL a trecut la mo­di­fi­ca­rea Codului Penal, lovitura prin care voia să curețe locul. Printr-o șmecherie, par­la­mentarii au fost scoși din categoria „func­ționarilor publici“, ieșind practic de sub in­cidența Codului Penal, împreună cu fap­tele lor de corupție. Conflictul de interese a fost dezincriminat, toată baronimea cen­trală și locală, de la secretari de stat la pri­mari și consilieri județeni, având liber la încheiat contracte cu statul, producându-se astfel legalizarea furtului. În plus, ca să sca­pe toată lumea, să nu existe invidii și su­­părări, s-a încercat introducerea Legii amnistiei și grațierii. Iarăși proteste, ia­răși Comisie Europeană, iarăși atenționări dure din partea tuturor ambasadelor. Ro­mânia o luase din nou razna, marile de­zi­derate ale puciului din 2012 nu fuseseră nici­când abandonate. Îngrijorare generală, până și „prietenul“ lui Ponta, socialistul Hannes Swoboda, s-a arătat stupefiat în­tr-o declarație de despărțire de astfel de practici. Sub tăvălugul intern și extern, Pon­ta a încercat să se spele pe mâini, spunând că nu a știut nimic de Codul Pe­nal, Antonescu a cotit-o, mizând pe pro­fitul electoral, iar majoritatea spunea că nu a înțeles ce votează. Doar câțiva ka­mi­kaze, cu Nicolicea în frunte, căutau să con­vingă în zadar străinătatea de justețea vidului legislativ făcut în jurul par­la­men­tarilor și baronilor. Scandalul a atins apo­teoza în momentul în care liderii USL au în­ceput să se facă mincinoși în prime-time-uri și să-și întoarcă ostentativ spa­tele în public. Cum USL nu poate aban­dona ceea ce a început odată cu preluarea puterii, este de așteptat ca tevatura să fie reluată în 2014. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22