John McCain (Senator SUA): Rusia este o BENZINARIE MAFIOTA cu pretentii de tara. NATO, probabil CEA MAI DE SUCCES alianta din istorie

T.d. | 08.06.2014

Pe aceeași temă

Delegatia americana formata din senatorii John McCain, Ron Johnson si Christopher Murphy au lansat critici dure in directia Moscovei, la finalul vizitei de doua zile in Romania. Astfel, cu ocazia unui interviu acordat Gandul.info, cei trei senatori au discutat despre amenintarea Rusiei la adresa Bucurestiului, care ar putea fi cel mai rau scenariu pentru tara noastra si eficienta NATO. Un alt subiect de discutie important a facut referire la posibilitatea ridicarii vizelor pentru romani, problema dependentei energetic a Europei fata de Moscova, dar si cea a coruptiei.

Recunoscut ca unul dintre cei mai duri critici ai Rusiei, republicanul John McCain – contracandidatul lui Barack Obama la alegerile prezidentiale din 2008 – si-a reconfirmat atitudinea, cu aceasta ocazie. Astfel, McCain a caracterizat Rusia ca fiind: “o benzinarie mafiota care se da drept tara”, conform sursei citate.

 

Cele mai importante declaraţii ale senatorilor americani (Preluare Gandul.info)

John McCain (republican):

John McCain, 77 de ani, este senator de Arizona şi o legendă vie a politicii americane, aflat la al cincilea mandat în Congres. Erou de război, după ce a fost prizonier în lagărele din Vietnam timp de 6 ani, căpitanul de puşcaşi marini McCain a intrat în politică în urmă cu peste 30 de ani. În 2008, a fost contracandidatul lui Barack Obama, rămânând una dintre cele mai critice voci la adresa politicilor sale.

„Văd posibilitatea unei destabilizări, de exemplu în Moldova, Transnistria, la Odessa, ştim că Vladimir Putin continuă să trimită agenţi FSB şi alte trupe ruseşti în Ucraina, în ciuda declaraţiilor sale care spun că nu. Cred că există ameninţarea unei destabilizări mai ales în Moldova, care ar putea să urmeze, şi de aceea este extrem de important să arătăm solidaritatea noastră şi dorinţa de a sprijini şi coopera”.

„Nu cred că e nevoie să îi spun preşedintelui Obama cât de serioasă este situaţia, dar i-aş spune că, în opinia mea şi a prietenilor noştri europeni, ar trebui să fie mult mai ferm decât a fost faţă de acţiunile lui Vladimir Putin”.

„Nu am fost surprins, dar am fost dezamăgit de reacţia europenilor faţă de agresiunea clară a lui Vladimir Putin. (...) De ce? Din cauza dependenţei europene de energia rusească. Cheia pentru asta este să facem toate eforturile pentru a câştiga independenţa energetică a acestor ţări şi cred că România este pe primele locuri în atingerea acestor obiective, inclusiv prin proiectul conductei către Moldova. Acesta este singurul mod prin care putem vedea o reacţie mult mai puternică, mai viguroasă la agresiunea lui Vladimir Putin”.

NATO este probabil cea mai de succes alianţă din istorie (...). Trebuie doar să avem curajul să reacţionăm în faţa lui Vladimir Putin şi să luăm nişte măsuri care pot avea un impact economic pe termen scurt asupra unor prieteni europeni, şi aici mă refer în mod special la Germania”.

„(Rusia este) o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară”.

„Respectăm enorm persoana care conduce instituţia anticorupţie (Laura Codruţa Kovesi – n.r), cred că este un adevărat erou şi evident, dacă Parlamentul a acţionat în aşa fel încât să-i restricţioneze activitatea şi să o dea înapoi, asta ne afectează relaţiile”.

Ron Johnson (republican):

Ron Johnson, 59 de ani, este senator de Wisconsin, aflat la primul său mandat. Înainte să intre în politică, Johnson a fost un important om de afaceri. Iniţial, a fost apropiat de Tea Party, însă a candidat din partea republicanilor, autofinanţându-şi campania electorală.

„Vorbim de un plus de 1 miliard din partea SUA, dar ţările europene chiar trebuie să vină şi ele cu o contribuţie şi să onoreze cei 2%. Asta cheltuim pe apărare. Cealaltă componentă foarte importantă este că, dacă vrem să facem Europa sigură, liberă şi prosperă, trebuie să privim la ce îi dă cu adevărat putere lui Vladimir Putin. Sunt rezervele sale de petrol şi gaz şi dependenţa Europei de ele. Ce trebuie făcut în Europa este ruperea acestui monopol, atragerea de investiţii pentru a profita de resursele voastre naturale de energie, şi ca să faci asta e nevoie să scapi de corupţie”.

„Ar fi util dacă SUA ar anunţa că aprobă legislaţia pentru a permite exportul de gaz natural lichefiat, noi irosim o mare parte din gaz în America, pentru că nu avem pieţe de vânzare. Cred că un semnal pe termen scurt, care să arate că vom sparge acest monopol energetic al lui Vladimir Putin ar fi important”.

Despre protestatarii împotriva fracturării hidraulice: „Le-aş spune să se uite la ce face Vladimir Putin în Crimeea, ce face pentru a destabiliza estul Ucrainei, ameninţarea cu Transnistria. Să se uite la problema geopolitică de a nu fi independent din punct de vedere energetic. Şi apoi să măsoare asta cu ce se poate face într-un mod prietenos cu mediul, pentru a utiliza propriile resurse energetice. Trebuie să pui în balanţă aceste obiective”.

„Singura cale prin care un om de afaceri, străin sau de aici, îşi va asuma riscul să investească un capital este dacă va realiza că aveţi legi care se aplică tuturor în mod corect şi că există un sistem necorupt”.

Christopher Murphy (democrat):

Christopher Murphy, 40 de ani, este cel mai tânăr senator american şi reprezintă Connecticut, din partea Partidului Democrat. Este un personaj cheie în legislaţia privind imigraţia şi deci are un cuvânt de spus în ce priveşte programul Visa Waiver.

„În mod clar ne-a fost reamintită importanţa NATO, după ani şi ani de neglijare, ca să fiu sincer. În ce priveşte alianţa transatlantică, recunoaştem acum că este important să reinvestim în NATO, iar asta înseamnă că SUA trebuie să îşi asume noi angajamente, pe care preşedintele le-a anunţat, o nouă iniţiativă majoră de a investi un miliard de dolari în relaţia de securitate, iar asta înseamnă că Europa trebuie să facă acelaşi lucru. Suntem încurajaţi de faptul că aici, în România, există un plan pentru următorii ani de a creşte cheltuielile militare interne până la acel standard de 2% din PIB. Dar alte ţări din Europa procedează invers, refuză să facă aceste investiţii”.

„Avem unele ţări în Europa care nu stau nemişcate în faţa agresiunii Rusiei, ci chiar fac pasul înapoi. Franţa trimite două nave de război Rusiei, care sunt exact acelaşi model folosit pentru preluarea Crimeei”.

Cred că este un argument foarte clar, susţinut de ţările baltice, de Polonia, de România, că ar trebui să discutăm despre mutarea puterii din vestul Europei în centrul şi estul Europei, având în vedere noul interes al lui Vladimir Putin de a reinstaura controlul asupra străinătăţii apropiate. Asta nu înseamnă să schimbi structura NATO, ci doar să realoci resursele în interiorul NATO”.

„Există o dezbatere în SUA despre cum să facem fracturarea şi cred că este foarte potrivit să limităm tehnicile şi chimicalele folosite, să sugerăm că există zone din apropierea resurselor de apă sau a aglomerărilor de populaţie, care ar trebui protejate, există o dezbatere foarte raţională pe care o poţi avea despre această nouă tehnologie”.

Ideea că Parlamentul poate proteja pe unii din membrii săi de anchetare este complet străină pentru noi, în SUA. Dacă un procuror decide să deschidă un caz pe numele unui membru al Congresului, Congresul nu poate face nimic să protejeze acea persoană. Şi aşa este corect şi este un mesaj pe care îl susţinem. Vedem că se fac progrese şi vrem să sprijinim acest progres, dar această discuţie de a continua să permitem Parlamentului să se protejeze prin vot asupra propriei imunităţi ar fi o dezbatere de tot râsul în SUA”.

 

CITESTE SI: Delegatie SUA, la Cotroceni: Presedintele Basescu s-a intalnit cu trei senatori americani

Alaturi de John McCain, in Romania au venit si democratul Chris Murphy, presedintele subcomisiei de politici europene din Senatul SUA si republicanul Ron Johnson, senator conservator si un foarte influent milionar american. Acestia au adoptat o pozitie “transanta” fata de coruptia din Romania si despre obligatiile pe care Bucurestiul le are fata de Washington, in calitate de partener strategic al SUA.

Senatorii americani John McCain, Ron Johnson şi Christopher Murphy s-au aflat la sfârşitul săptămânii în România, unde s-au întâlnit atât cu preşedintele Traian Băsescu, cât şi cu ministrul de Externe Titus Corlăţean. Oficialii americani au discutat cu preşedintele Băsescu despre noile necesităţi de securitate în Europa de Est şi i-au mulţumit pentru contribuţia adusă de România în cadrul NATO.

CITESTE SI: Barack OBAMA, discurs la VARSOVIA: ROMANIA, POLONIA, LITUANIA SI LETONIA nu vor fi NICIODATA SINGURE

Republican John McCain a ocupat fotoliul de senator al SUA în ultimii 27 de ani şi este un veteran al Războiului din Vietnam. Capturat de nord-vietnamezi când avionul său s-a prăbuşit, în 1967, McCain a supravieţuit rănilor şi a fost luat prizonier de război. În cei şase ani în care a fost lipsit de libertate, McCain a refuzat să colaboreze cu cei care îl ţineau ostatic.A ieşit din armata SUA în 1981, cu gradul de căpitan, şi a intrat în politică. În anul 2008, el a fost contracandidatul lui Barack Obama în cursa pentru preşedinţia SUA, pe care însă a pierdut-o. John McCain a criticat în mai multe rânduri poziţia administraţiei Obama în relaţia cu SUA, considerând-o slabă şi lipsită de eficienţă.

Fost CEO al Pacur, o companie care se ocupă cu producţia de poliester şi plastic, senatorul republican Ron Johnson este considerat unul dintre cei mai bogaţi 50 de oameni din Congresul american. În vârstă de 40 de ani, democratul Cristopher Murphy este cel mai tânăr membru al Senatului Statelor Unite. În timpul unei recente vizite în Polonia el s-a pronunţat în favoarea ridicării vizelor pentru cetăţenii din această ţară care vor să călătorească în SUA, mai arata sursa citata.

CITESTE SI: Videpresedintele SUA, Joe Biden, discurs final la Cotroceni: CORUPTIA este un cancer care priveaza oamenii de demnitate. Este nevoie de o PRESA LIBERA. Ne bazam pe societatea civila sa scoata la iveala nedreptatea

Prezenta celor trei oficiali americani se inscrie in turneul diplomatic pe care administratia Obama l-a facut in Europa de Est, in ultimele saptamani. Presedintele SUA Barack Obama, Vicepresedintele american Joe Biden si secretarul Apararii Chuck Hagel au venit la Varsovia si Bucuresti pentru a reasigura aliatii de pe flancul estic al NATO de sprijinul total al Washingtonului, in fata agresivitatii Rusiei.

Polonia, Romania, Lituania, Letonia, Estonia nu vor fi niciodata singure”, a declarat Obama, intr-un discurs in capitala poloneza.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22