Joe Biden, discurs la Baza Aeriana 90 de pe Otopeni: Va spun din partea presedintelui: Puteti sa va bazati pe noi! Agresiunea din Crimeea ne arata ca trebuie sa colaboram

D.g. | 20.05.2014

Pe aceeași temă

Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, a ajuns, marţi după-amiază, la Bucureşti, la bordul Air Force 2, împreună cu soţia sa, pentru o vizită oficială de două zile, în care se va întâlni cu preşedintele Băsescu, cu premierul Ponta şi cu societatea civilă. Biden a afirmat, în discursul de la Baza 90, că Statele Unite au ”o obligaţie sacră” să fie alături de România. El a dat asigurări că ”naţiunile din NATO nu sunt singure” si a subliniat ca "granitele Europei nu trebuie schimbate cu forta".

Desfasurarea evenimentelor (potrivit HotNews.ro):

Ora 15.08 Vicepresedintele Joe Biden e insotit de sotia sa, Jill. La coborarea din aeronava, cei doi au fost intampinati de ministrul roman de Externe, Titus Corlatean, si de insarcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucuresti, Duane Butcher.

Ora 15.17 Joe Biden a ajuns la Baza Aeriana 90 de pe Otopeni, fiind intampinat de ministrul Apararii, Mircea Dusa.

Vicepresedintele american va sustine un discurs la aceasta baza, in fata a circa 100 de militari americani si romani, care fac exercitii comune in aceasta perioada. Scena e amenajata in fata unui avion Spartan, flancat de doua elicoptere Puma.

Joe Biden poarta o geaca militara.

Declaratii Mircea Dusa:

 
 
  • Sintem onorati sa-l avem oaspete pe vicepresedintle Biden
  • Imi exprim angajamentul nostru solid pentru dezvoltarea parteneriatului strategic
  • Parteneriatul are mare potential de dezvoltare, mai ales in contextul actual
  • SUA sint partenerul nostru cel mai important
  • Romania nu mai este un consumator, ci un furnizor de securitate
  • Sprijinul american a fost decisiv pentru armata
  • Un alt domeniu cheie al cooperarii este domeniul antiracheta, precum si domeniul informatiilor militare
  • Va multumesc pentru colaborarea excelenta si sprijinul constant acordat trupelor romane din teatrele de operatie
  • Situatia din Ucraina reprezinta un element de ingrijorare, mai ales pentru aliatii din flancul estic al NATO
  • Vizita dvs e importanta pentru romani si exprima inca o data grija SUA fata de Romania

Declaratii Joe Biden:

  • Va multumesc pentru aceasta primire. Mi s-a spus ca va fi mai rece, dar vremea e foarte buna
  • E o onoare sa vad trupele noastre lucrind impreuna in aceasta primavara in Carpati
  • Am vazut cum ati parcurs drumul de la tiranie la libertate
  • Nu cred ca am inteles pe deplin curajul moral si fizic al poporului roman pina nu am vazut trupele in primele rinduri in Irak si Afganistan
  • Le multumesc militarilor romani 
  • Le multumesc celor 25 de romani care si-au dat viata in Afganistan si Irak. Le datoram recunostinta
  • In Romania, fortele americane au gasit un aliat de nadejde
  • Romania este un partener ferm si serios din prima zi. Inca o mie de romani sint inca in Afganistan si sint multuit ca veti continua sa fiti in misiune in 2014
  • Romanii continua sa creasca bugetul militar pina la 2% din PIB. Consider ca sinteti cea mai grozava generatie de luptatori, si nu este o exagerare. V-am vazut in Bosnia si Kosovo, in Falujjah si Kandahar, v-am vazut in conditii dure
  • Reprezentati un grup de patrioti care pazesc libertatea aici in Europa
  • Este o obligatie sfinta sa fim alaturi de dvs. si de NATO, asa ca va spun din partea presedintelui: Puteti sa va bazati pe noi!
  • Agresiunea din Crimeea ne arata ca trebuie sa colaboram
  • Granitele Europei nu trebuie sa fie din nou schimbate cu forta armelor, de aceea noi condamnam ocuparea de catre Rusia
  • Rusia continua sa destabilizeze Ucraina
  • Trebuie sa fim impreuna. Strategia noastra e mai mult decit sa protestam: trebuie sa revitalizam NATO, sa iasa intarit din aceasta criza
  • Aliatii NATO trebuie sa fie impreuna
  • In ultima saptamina am avut vizite ale marinei SUA si exercitii militare. In zilele urmatoare vor fi alte exercitii marine
  • Vreau sa le multumesc colegilor din Romania ca ne sprijina si ca sint alaturi de noi
  • Dumnezeu sa binecuvinteze Romania! Dumnezeu sa binecuvinteze America!

 

***

Vicepresedintele american Joe Biden incepe, marti, o vizita oficiala de doua zile la Bucuresti, ce va fi urmata de o vizita in Cipru. Cu prilejul vizitei, oficialul american va da noi asigurari aliatilor europeni de sprijinul Statelor Unite in ceea ce priveste criza din Ucraina declansata de Rusia, a declarat luni un oficial de rand inalt din cadrul administratiei americane, citat de Reuters. Vizita lui Joe Biden face parte dintr-o serie de alte vizite in state din regiune, ce a inclus Ucraina, tarile baltice si Polonia.

"La Bucuresti, vicepresedintele se va intalni cu presedintele roman Basescu si premierul Ponta. El se va adresa de asemenea societatii civile romanesti si liderilor tinerilor si se va intalni cu trupele americane si romane ce efectueaza un exercitiu comun de dezvoltare a capacitatilor. Vicepresedintele va sublinia angajamentul ferm al Statelor Unite pentru apararea colectiva a NATO in baza Articolului 5 si isi va exprima aprecierea pentru contributia Romaniei la securitatea regionala si globala", a informat Casa Alba intr-un comunicat difuzat la inceputul saptamanii trecute.
Potrivit oficialului citat, in timpul vizitei la Bucuresti, Biden va purta de asemenea discutii privind rolul pe care il poate avea Romania in aprovizionarea cu energie a Europei, in incercarea de a reduce capacitatea Rusiei de a se folosi de amenintarea cu taierea livrarilor de gaze ca arma politica. Rusia furnizeaza, in prezent, 30% din necesarul de gaze naturale din Europa si a amenintat in mai multe randuri cu oprirea livrarilor catre Ucraina din cauza datoriilor.

"Aceste vizite ale lui Biden au ca scop sa arate solidaritatea continua a Statelor Unite cu toti partenerii europeni, intr-un moment complicat pentru Europa", a mai declarat, sub protectia anonimatului, acelasi oficial.

Anexarea Crimeei de catre Ucraina si suportul Moscovei pentru miscarile separatiste din estul si sudul Ucrainei au atras sanctiuni economice din partea SUA si UE. Aceasta criza va fi tema centrala a discutiilor pe care Joe Biden urmeaza sa le aiba atat la Bucuresti, cat si la Nicosia.

"Principalul mesaj al vicepresedintelui va fi unul de reasigurare a sprijinul", a indicat sursa citata.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22