Pe aceeași temă
Parlamentul britanic a respins joi seara moţiunea premierului David Cameron care apăra principiul unei intervenţii în Siria ca răspuns la folosirea armelor chimice de care este acuzat Damascul, un vot pe care Guvernul s-a angajat imediat să îl respecte.
Consilierul prezidential Iulian Fota a declarat pentru revista 22 ca " nu putem vorbi de o lovitura data SUA de catre Parlamentul britanic pentru ca vorbim despre doua state care sint aliate. In primul rind, cuvintul cheie care reflecta din ce in ce mai bine atitudinea tarilor occidentale este PRUDENTA. Ceea ce s-a intimplat la Londra a fost o abordare prudenta a chestiunii legate de Siria si acelasi lucru l-am vazut si la Casa Alba. Presedintele Obama a subliniat in mai multe rinduri ca nu a luat inca o decizie legata de folosirea fortei militate. A dat de inteles ca inca nu am ajuns in acel punct".
CITITI SI SIRIA, intre prudenta si interventia armata
Inspectorii ONU aflaţi în misiune în Siria urmează să prezinte un raport verbal secretarului general al ONU Ban Ki-moon, după ce vor pleca din Siria, sâmbătă.
Indiferent de natura acestor evoluţii, o aprobare din partea Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite pentru utilizarea forţei împotriva Siriei este foarte improbabilă, având în vedere opoziţia Rusiei, care deţine drept de veto, şi susţinerea sa neclintită faţă de regimul lui Bashar al-Assad.
"Situatia este extrem de complicata in dosarul sirian. Este o chestiune care implica toti actorii importanti atit din occident, SUA, Marea Britanie si Franta, dar si China si Rusia. Este un dosar cu relevanta pentru pacea si stabilitatea la nivel global", mai spune Iulian Fota care precizeaza ca "s-ar putea cu acest dosar care pare o chestiune locala sa avem de fapt de-a face cu o chestiune globala in ceea ce priveste stabilitatea internationala".
Rusia se opune oricarei rezolutii a Consiliului de Securitate al ONU care ar permite utilizarea fortei impotriva Siriei, a declarat vineri vice-ministrul rus al Afacerilor Externe, Guennadi Gatilov. (Itar-Tass).
CITITI SI Casa Albă: Obama îşi rezervă dreptul să acţioneze singur pentru a pedepsi Damascul