| Editie scrisa
30.11.2005

Istorii uitateBatalia de la Cotul Donului

de SORIN IONITA 

4398 afisari din 21.02.2013 | 36 comentarii

Acum 63 de ani, la un sfarsit de noiembrie foarte asemanator cu cel de azi, se declansa la doua mii de kilometri est de Bucuresti o operatiune de anvergura care avea sa duca la cea mai mare catastrofa militara din istoria Romaniei. In batalia de la Cotul Donului si din stepa calmuca au fost pierduti atunci 150.000 de soldati romani, adica aproximativ jumatate din combatantii nostri angajati pe front, in doar doua luni de lupte. Marea ofensiva sovietica de iarna, soldata cu celebra incercuire de la Stalingrad, a debutat chiar in sectorul Armatei a 3-a romane, care, prost pregatita, prost dotata si prost condusa, a fost spulberata de tancurile si artileria rusilor. Aceeasi soarta a avut-o Armata a 4-a, parte cazuta in incercuirea orasului alaturi de aliatii germani, parte decimata in cursul unei retrageri fara speranta prin iarna ruseasca, precum atatia altii inainte. Multe unitati au suferit pierderi de 80% in oameni si 90% in armament, adica au fost practic sterse de pe fata pamantului.
Unul dintre taranii analfabeti si dezorientati care formau trupa Armatei a 4-a, ajuns la Don cu caii regimentului fara sa stie prea bine unde se afla si de ce, era bunicul meu. Impuscat in picior in timp ce fugea cu turma in debandada, orientandu-se catre sud-vest dupa soarele ghicit vag printre nori, prin crivatul stepei, a cazut inevitabil prizonier. Patru ani nu s-a mai stiut nimic de el. Bunica a tinut mereu la tabloul de familie cartea postala scrisa cu caligrafia aceea fabuloasa a functionarilor de dinainte de razboi, disparuta odata cu ei, care constituia anuntul de missing in action (cum s-ar zice acum, pe stil NATO). A aparut la un moment dat, dupa incheierea pacii, tot cu gloata, dar mult mai mica, a celor care se scurgeau incet-incet dinspre URSS. Fusese prima lui plecare din sat; a doua si ultima s-a petrecut la foametea din ‘47, cand s-a dus in Oltenia sa cumpere porumb. Si nimeni ulterior n-a putut scoate mai mult de la el despre cum a fost in prizonierat, decat ca au mers luni intregi spre nord, prin zapada, iar din cand in cand le dadeau sa manance o varza la patru oameni.
Cum ziceam, Cotul Donului a fost cel mai mare dezastru suferit vreodata de trupele romane - si totusi ramane complet absent din constiinta publica. N-a fost niciodata reflectat substantial in film sau in literatura, desi altminteri suntem patrioti si provincial-nombrilisti in toate cele. (Nici studii cu audienta la public nu s-au facut de altfel. Cateva memorii, precum cele ale generalului Sanatescu, trec tangent la subiect; blog-uri obscure precum www.worldwar2.ro ofera date tehnice pentru cateva duzini de pasionati). In ultima vreme, am invatat pe de rost debarcarea din Normandia de pe Discovery Channel si din Saving Private Ryan. Povestea marilor batalii ale frontului de vest, de la Tobruk, Monte Cassino si pana la razboiul submarinelor din Atlantic, am sorbit-o in copilarie din cartile colectiei Delfin. Chiar si filmele rusesti, ideologizate pe cat de romantate erau multe din cele occidentale, mai reflectau cate ceva din drama umana a ultimului razboi. Insa pentru suta de mii de romani evaporati pe vesnicie la Cotul Donului, suferinta a cazut din pacate exact la mijloc intre tabere politice si epoci. Ea n-a apucat sa se decanteze in constiinta publicului pana sa pice capacul cenzurii staliniste peste tara. In plus, dupa 1989 exista si disconfortul produs de faptele armatei romane, nu intru totul lamurite, pe drumul ei inspre Cotul Donului, inclusiv rolul jucat in partea de Holocaust care ne revine, pe care abia de curand am recunoscut-o (nici despre asta n-am putut afla nimic de la bunicul). Insa marca unei culturi moderne si puternice este tocmai asumarea infrangerilor si vinovatiilor, nu ingroparea lor in uitare. Cand Günter Grass a scos romanul In mers de rac in 2002, reinviind tragedia vasului Wilhelm Gustloff (torpilat de rusi in Baltica in timp ce aducea 10.000 de refugiati civili germani din Prusia Orientala - cel mai mare dezastru naval petrecut vreodata), discutiile au fost nesfarsite. Dar, datorita acestui roman si a multor altora asemenea, Germania e azi mai sanatoasa mintal decat oricand in ultimul secol.
Evident, nu ma gandesc la filme ieftine de actiune (care de fapt nu sunt deloc ieftine) sau la desene animate istorice de care face uneori Ion Cristoiu impreuna cu scribii lui de casa, cand il apuca intoarcerea la masa de scris. Daca e sa se bage Sergiu Nicolaescu, mai bine lipsa. Este insa curios ca in atatia ani nimeni n-a valorificat cea mai teribila inclestare a armatei romane, daca nu ca subiect principal, macar ca fundal pentru o poveste mare si relevanta. Chiar nu e nimic de spus acolo care sa merite, chiar nu e important ce au trait fiintele acelea, acolo sau in anul dinainte, marsaluind prin orasele si satele Rusiei? Razboi si pace e o carte in primul rand despre oameni, nu despre razboi, la fel ca si mica bijuterie Desertul tatarilor, de Buzzati. Suntem noi romanii mai superficiali, avem memorie scurta? (Dar dupa primul razboi s-a incercat totusi ceva cu Ultima noapte de dragoste…) Sau cei care au trait drama de acum sase decenii si aveau mijloacele intelectuale de a reflecta la ea, in majoritate ofiterime, au fost in totalitate suprimati? Oricum, niste imagini de arhiva pentru un documentar tot or fi ramas, ca sa nu mai spun ca povestile se pot scrie si de cei care nu le-au trait direct - vezi Ispasire de Ian McEwan, Cronica pasarii-arc de Murakami, sau Pacientul englez de Ondaatje, ca sa raman doar la carti dintre cele recente.
La noi sunt acum la moda escapismul artistic sau limbajul dur de cartier, care din experiment indraznet a ajuns manierism, previzibil ca mersul trenurilor, pentru ca nu mi-e clar ce vrea de fapt sa comunice. Instrainare, amoc? Haida de. Daca tot ne occidentalizam asa repede in a ne lasa prada suferintelor imaginare, mai stie cineva cum arata una reala? Mai stie cineva sa puna intrebari care conteaza, sa spuna lucruri mari si complicate despre individ, moarte si destin, intr-un fel direct si lizibil -, iar nu invers, nimicuri obscure? Sau sa construiasca personaje plauzibile, care traiesc pe picioarele lor, nu vesnice autobiografii abia mascate, pline de introspectii care, sincer, ma lasa rece (drama artistului in lupta cu opera sa etc.)? La cati eseisti catastrofici si capete vorbitoare ce anunta sfarsitul lumii la televizor si-au strans in volum editorialele, la cate fabulatii de doi bani au iesit din tipar in ultima vreme pe motiv ca asta cere publicul, as zice ca o incercare s-ar putea face. Daca nici subiectul asta nu e bestseller, nu stiu ce altceva ar fi.

 

Comentarii (36)

>>> ADAUGA COMENTARIU <<<

Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim!
Nume:
Email: (nu va fi publicat)
Comentariu:
  • 12.11.2013 | Bancu Hans Ionel a scris:
    bunicul meu din partea tatalui a fost veteran in primul razboi mondial.Insa bunicul din partea mamei a cazut prizonier la Cotul Donului.a reusit totusi sa evadeze,si a ajuns in Turcia,pe unde a stat cam un an (Istanbul) dar a fost tradat si turcii l-au predat rusilor,desi i se spusese ca va fi trimis catre Romania.Ce a urmat apoi va imaginati...Si totusi povestea numai de bine despre unguri,italieni si nemtii aflati in lagarele de munca.A invatat foarte foarte multe de la nemti mai ales,caci bunicul meu a fost intr-un lagar mai strict alaturi de ofiteri.si totusi dupa 7-8 ani(nu stiu exact) au fost eliberati.spunea clar ca aveau o norma de munca,pe care daca o faceau intreaga primea ratia intreaga de mancare,daca o facea jumatate,primea ratia jumatate.deci in lagar daca te imbolnaveai,practic te curatai caci nu mai aveai hrana.a povestit cum i-a fost de mare folos aurul pe care il avea,spune ca ii cauta in gura pe morti si le scotea dintii de aur.cu acest aur a "mituit" bucataresele(curios e cum a putut sa scape cu el...caci eram prea mic si asta nu l-am intrebat,desi l-am descusut mult si-mi povestea tot doar cand era cherchelit,altfel era un om dur).fratele lui mai mic,spune ca i-ar fi povestit ca a mancat si scoarta de copac.oricum cand unii se vaitau ca traim "vremuri grele" si asta pe timpul lui Ceausescu,ne linistea si spunea ca alea nu-s vremuri grele,fereasca Dumnezeu de un razboi,exact asa zicea.il intrebam cand eram mic..."bunicule ce e ala curaj?si spunea...ca nu exista curaj,cand ploua cu obuze de frica toti erau pisati si cacati pe ei,caci nu rezista organismul unui asemenea soc.a refuzat sa mearga sa lupte contra nemtilor,acum regret ca nu l-am intrebat ce l-a motivat sa aleaga lagarele mortii,unde povestea ca daca toamna erau 40 000,pana primavara mai ramaneau cam 10 000,tin foarte bine minte raportul,semn ca multi au murit in lagarele de munca. spunea ca au mers foarte foarte mult pe jos,acum nu stiu daca si la intoarcere.oricum,inca mai sunt batrani care traiesc,merita sa ii intrebam,cu siguranta ca amintirile lor ne mai pot lamuri multe despre aceasta fila de istorie a romanilor...insa ce e mai trist,dupa 89' au emigrat din tara peste 4 milioane de romani,un adevarat exod,si asta nu este privita ca si o tragedie nationala.am o sora in Italia,fiica ei ce credeti ca mai poate fi numita romanca?ne stingem ca neam si popor,cei care suntem aici in tara ne lasam condusi de niste politicieni si nu stiu cum sa le mai zic...poate poate s-o trezi si constiinta nationala.sunt foarte obosit caci nu am dormit toata noaptea,am citit si am plans tot ce am gasit scris despre Cotul Donului si despre recuperarea Basarabiei si Bucovinei si a Hertei.GLORIE SOLDATILOR ROMANI CARE AU LUPTAT PENTRU NEAM SI TARA !!!!

    Raspunde acestui comentariu

    Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim!
    Nume:
    Email: (nu va fi publicat)
    Comentariu:
  • 23.10.2013 | mihai a scris:
    2 frati ai bunicului sotiei mele pe numele sandu au cazut la cotul donului . Este interesant ca nu au fost declarati declarati morti ci disparuti .Pentru mine asta este o dovada a dezastrului total al armatei romane in rusia .Atunci am fost tradati de englezi si americani.Nu sunt rasist dar pacat ca Hiler nu a castigat razboiul atunci ! Nu ar mai fii existat communism .

    Raspunde acestui comentariu

    Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim!
    Nume:
    Email: (nu va fi publicat)
    Comentariu:
  • 07.10.2013 | Vasile Otelea a scris:
    Si bunicul meu, GHEORGHE OTELEA si-a pierdut viata la Cotul Donului! Dumnezeu sa-l ierte, si sa-i ierte pe toti care s-au jertfit pentru tara! Vor sti vreodata romanii ce s-a intamplat cu adevarat acolo?

    Raspunde acestui comentariu

    Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim!
    Nume:
    Email: (nu va fi publicat)
    Comentariu:
  • 23.08.2013 | simion bogdan a scris:
    bunicul meu SIMION COSTACHE a luptat 4 ani pe front. a fost luat prizonier in lupta de la cotul donului si tinut in siberia timp de 8 ani(acasa avea 2 fetite de 1 an respectiv 2 pe care nu lea vazut decat dupa 12 ani) PENTRU CE AU CHINUIT ACESTI OAMENI?

    Raspunde acestui comentariu

    Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim!
    Nume:
    Email: (nu va fi publicat)
    Comentariu:
  • 19.08.2013 | calin a scris:
    uluitor ce sa putut intampla la cotul donului.cat eroism al trupelor romane.ramasi singuri in fata ofensivei sovietice dupa ce italienii si ungurii au fugit mancand pamintul,ai nostri au reusit sa respinga de cateva ori atacurile sovietice,fiind rapusi de slaba echipare a lor si normal de numarul imens al atacatorilor.respect enorm si infinit isuficient insa.sunt mandru sa fiu urmas al acelor romani!!!

    Raspunde acestui comentariu

    Va rugam nu folositi diacritice! Intrucat nu toate sistemele de operare au acelasi tip de diacritice, textele pot aparea cu semne grafice care sa le distruga coerenta. Va multumim!
    Nume:
    Email: (nu va fi publicat)
    Comentariu:
1 2 3 4 5 6

De acelasi autor

Cine are dreptate cu acciza pe combustibil?

„Unde se duc banii din acciză?“ e o întrebare de Gâgă pe care cetăţenii sunt ...


Care-i problema cu Iulian Capsali, sau ascensiunea neo-ortodoxismul Occupy

Cum, n-aţi auzit de Iulian Capsali? Atunci veţi auzi, sau mai precis îl veţi vedea pe buletinul de ...


Minte-mă frumos, Gică Popescu!

Câţi copii din ţara asta visează să fie Gică Popescu şi câţi visează ...


Şocul electric al unei Curţi Constituţionale activiste

O Curte Constituţională activistă intervine nu doar pe forma guvernării, ci şi pe conţinutul ...


Democraţia zăltaţilor, sau ce are a face România cu Venezuela

Se întâmplă totuşi în lume lucruri mai grave decât în Romania, Ungaria, Ucraina, ...


Toate articolele (84)

Editie scrisa | Andreea Pora

Restitutio in bataie de joc


Editie scrisa | RALUCA ALEXANDRESCU

Doctrina umanist-conservatoare a gaurilor negre

Fidel sloganului sau de baza, "Afirma-te, romane!", Partidul Conservator, fost Uma­nist, ...


Editie scrisa | MIRCEA DUTU

Dilemele organismelor modificate genetic

Atitudinea mostenitorului tronului bri­ta­nic, printul Charles, exprimata la juma­ta­tea ...


Editie scrisa | RODICA CULCER

De la Monica Macovei la Monica Serbanescu

Joi, 4 septembrie, membrii sectiei de procurori a CSM au respins propunerea ministrului Justitiei privind ...


Editie scrisa | MIRON DAMIAN

Un raport pentru comisiile juridice

De prea multe ori dezbaterea publica se rezuma la a critica institutiile statului. Vorbim mereu despre ...

Recomandarea editorilor

Subiectele zilei