Irving Kristol sau despre puterea ideilor

Biografia intelectuală şi publică a lui Irving Kristol se suprapune peste evoluţia unei jumătăţi de veac de evoluţie a ideilor în spaţiul american. Poate în mai mare măsură decât oricare alt contemporan, Kristol a ilustrat patosul şi puterea ideilor: dezbaterea în marginea marilor chestiuni de societate devine, în cazul său, o ocazie de a reexamina fundamentele propriilor sale opţiuni ideologice şi prilejul de a constitui, dincolo de orice emfază, o şcoală de gândire ce va rodi, în câmpul politicii americane.

Există, în cazul său, o complexitate a personalităţii care face imposibilă reducerea la  clasificările familiare. Kristol este, înainte de toate, o voce a veacului său, voce atentă la mutaţii şi la natura perversă a unor aparent generoase direcţii de politică publică. Kristol este, în acelaşi timp, un ideolog care luptă împotriva naturii sistematice a ideologiei “ progresiste”, încercând să salveze un sens al decenţei individuale în faţa avansului colectivist. Kristol este, în egală măsură, polemistul care, asemeni lui William Buckley jr, dă mişcării conservatoare un verb capabil de a denunţa, dar şi de a plasticiza memmorabil. Necrologul din “ New York Times” recuperează memorabil această dimensiune, dimensiune plasată în scedenţa unei mentalităţi ce urcă  până la gestul fondator al lui Burke. Kristol este, în fine, constructorul de publicaţii  şi de reţele intelectuale, cel care uneşte în jurul unor iniţiative private voci şi caractere. “ Public interest “ este revista cu care numele său este asociat şi vectorul care rămâne definitoriu în tentativa sa de a da, reluând o sintagmă maioresciană, o nouă direcţii culturii americane.

Ca şi ceilalalţi mari conservatori, cu care împarte o  neîncredere în capacitatea Statului de a se erija în mântuitor şi protector al naţiunii, Kristol este marcat de legenda neagră pe care au creat-o adversarii de la stânga sa. Ceea ce nu i se iartă lui Kristol este potenţialul de a citi critic şi de a se delimita, public, de marile utopii seculare ce au sedus pe intelectualii americani. De la radicalismul de stânga al tinereţii până la progresismul  preşedintelui Johnson, Kristol  a rămas imun la tentaţia reveriei “ umanitare”, evidenţiiind, cu sagacitate, efectele neintenţionate ale generozităţii statale sau ale relativismului liberal.  În tradiţie burkeeană, vocea lui Kristol este una invers- profetică. Ea anunţă ceea ce miopia de stânga  refuză să întrevadă şi, din acest punct de vedere, neonconservatorismul său este o manifestare supremă de luciditate într- o epocă de orbire. Nu se poate înţelege vigoarea cu care mişcarea conservatoare americană s-a opus totalitarismului în absenţa referirii la moderaţia intransigentă pe care a ilustrat-o  Kristol, în deceniile postbelice.

Profilul lui Kristol este simbolic şi în măsura în care el probează capacitatea ideilor de a modela o acţiune publică, mizând pe un orizont al duratei şi pe o pedagogie intelectuală. Aş spune că modelul său este prezent şi în spaţiul românesc acolo unde Vladimir Tismăneanu, pornind de la un set de ipoteze intelectuale afine cu cele ale lui Kristol, propune o dinamică a ideilor ce are potenţialul de a uni spirite şi energii. Vocaţia lui Kristol a fost aceea de a imagina un drum pe care l-a urmat, apoi, politica  americană, marcând decisiv maniera în care Partidul Republican s-a redefinit, în anii de după apogeul progresist al preşedinţiilor Kennedy- Johnson. Traversarea deşertului are drept capăt epoca lui Ronald Reagan şi triumful unui ethos ce uneşte, armonic, liberalismul clasic european cu vigoarea principiilor morale. Democraţia americană îşi regăseşte, graţie lui Kristol şi neconservatorilor care îi urmează, capacitatea de  a reafirma excelenţa valorilor care o definesc.

În momentul în care politica actualei administraţii pare să schimbe un întreg curs modelat de filosofia inspirată de Irving Kristol, dispariţia acestuia este o invitaţie la regăsirea temeliilor pe care s-a ridicat edificiul republican, în anii lui Ronald Reagan. Lecţia lui Kristol este una stenică şi umanistă.  Destinul său este unul ce vorbeşte, elocvent şi profetic, despre forţa ideilor într-o  lume a rătăcirilor şi tiraniei.