Ion Iliescu si (re)scrierea istoriei

Cristian Vasile | 16.02.2007

Pe aceeași temă

Operatiunea de suspendare a presedintelui Basescu se afla in plina derulare si mai multi analisti au sesizat rolul important pe care l-a avut Ion Iliescu in instigarea Partidului Social Democrat la o astfel de conduita politica radicala, care trece in plan secund o eventuala motiune de cenzura impotriva guvernului Tariceanu. Premierul, care parea tinta perfecta in contextul scandalului declansat de "biletelul" evocat de Elena Udrea, a fost crutat.

 Mai multi factori au influentat decizia lui Ion Iliescu de a iesi in prim-plan si a pregati aceasta  "lectie de pedagogie politica" pentru Traian Basescu. Probabil, fostul presedinte nu poate uita ca, odata cu schimbarea puterii, in decembrie 2004, si mai ales dupa imboldul dat de Traian Basescu, dosarul Revolutiei si cel al mineriadei din 13-15 iunie 1990 au fost redeschise, iar unul dintre cei vizati este chiar el. Acelasi Basescu a infiintat Comisia pentru Analiza Dictaturii Comuniste care, in decembrie 2006, a prezentat un Raport ce consemneaza si represiunea indreptata impotriva manifestatiei din Piata Universitatii, organizata de Ion Iliescu, cu implicarea SRI, a Armatei si a Politiei. Fara sa-l nominalizeze, Raportul subliniaza totusi regruparea nomenklaturii si preluarea puterii, la 22 decembrie 1989, prin aranjamente de culise, de catre grupuri si persoane din esaloanele secunde ale vechiului regim. In documentul asumat de presedintele Romaniei, Ion Iliescu este un personaj cu totul secundar, fiind mentionat doar in cateva pagini.

 Insa cele cateva revelatii aduse de membrii si expertii Comisiei au fost suficiente pentru a-l mobiliza pe Ion Iliescu; redevenit influent in partid, acesta si-a convins usor colegii sa adopte la ultimul Congres, din 10 decembrie 2006, o rezolutie in legatura cu o pretinsa  "folosire a trecutului ca arma politica". Pe de alta parte, unul din apropiatii sai din PSD, Antonie Iorgovan, declara la 24 ianuarie, intr-o emisiune televizata, ca si infiintarea Comisiei este o "fapta grava" de incalcare a Constitutiei, pentru care presedintele Basescu merita sa fie suspendat. La aniversarea onomasticii, de Sfantul Ion, liber-cugetatorul Iliescu declara ca Raportul Tismaneanu contine "lucruri inacceptabile" care au "o tenta politica evidenta", avand printre obiective incriminarea sa in cadrul actiunii de condamnare a comunismului. In final, Ion Iliescu promitea ca va raspunde in curand "acuzatiilor" cuprinse in Raport. Insistenta d-lui Iliescu pentru ca PSD sa-si concentreze tirul asupra presedintelui poate fi perceputa si ca o parte a replicii promise.

 Se vadeste inca o data faptul ca Ion Iliescu sufera de obsesia aproape maladiva de a-si rescrie biografia. Fostul presedinte pretinde ca a fost  "obiect al unor masuri represive" in timpul comunismului, dar, in contextul aplicarii Legii nr. 187/1999, Ion Iliescu a sustinut - in mod stupefiant - ca nu-l intereseaza continutul dosarului sau de urmarire informativa, intocmit de fosta Securitate, si ca nu va solicita Colegiului CNSAS accesul la acest dosar. Si acum dosarul sau pare de negasit. Cum insa un alt lider al CFSN, Silviu Brucan, a intrat in posesia dosarului de Securitate imediat dupa 22 decembrie 1989, au proliferat suspiciunile potrivit carora si Ion Iliescu si-a recuperat propriul dosar cu ajutorul directorului SRI Virgil Magureanu, un apropiat al fostului presedinte, si nu ar fi interesat ca fragmente din el sa devina publice.

 Intrebat cum de a fost propulsat tocmai el in miezul evenimentelor, ajungand liderul structurilor de putere postrevolutionare, Ion Iliescu a explicat ca a fost totdeauna un om activ, atat in plan politic, cat si profesional, si nu a neglijat "activitatea obsteasca":  "Inca elev fiind, lucram in conducerea UAER - Uniunea Asociatiilor de Elevi din Romania, care a fiintat un an de zile, din 1948 pana in 1949" (Marele soc din finalul unui secol scurt, Ion Iliescu in dialog cu Vladimir Tismaneanu, Ed. Enciclopedica, 2004, p. 26). Aceasta organizatie, copiata dupa model sovietic, era la inceputul regimului totalitar un instrument al Partidului Comunist, care a fost folosit pentru a limita autoritatea si autonomia invatatorilor si profesorilor "reactionari si burghezi". O curea de transmisie a ordinelor Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman (CC al PMR) a fost si Uniunea Asociatiilor de Studenti din Romania (UASR), unde a activat si Ion Iliescu la sfarsitul anilor ’50.

 Insa Ion Iliescu a preferat sa incurajeze propagarea unor neadevaruri flagrante chiar intr-o carte intitulata  Romania la ora adevarului, aparuta in 1994. Pe coperta volumului, publicat in limba franceza, sta scris ca: "In 1948, Ion Iliescu s-a numarat printre intemeietorii UAER, care avea drept scop promovarea principiilor libertatii si democratiei". Adica "democratia populara" in varianta stalinista… Nu e de mirare ca fostul presedinte considera ca Tineretul Progresist, o formatiune-satelit a PCR din primii ani postbelici si o unealta contra opozitiei democratice, reprezenta intr-un fel "societatea civila" de atunci (Marele soc din finalul unui secol scurt, pp. 58-59). "Tinerii progresisti" au jucat un alt rol, diferit de cel atribuit de Ion Iliescu; au fost mai degraba niste pompieri desprinsi parca din romanul lui Ray Bradbury - Fahrenheit 451. Merita amintit ca, in 1945, de multe ori publicatii dintre cele mai diverse si inocente erau catalogate drept lucrari "fasciste" si inlaturate din librarii si biblioteci de "tinerii progresisti", astfel incat chiar responsabilii cu propaganda din PCR erau nevoiti sa constate excesul de zel al acestor juvenili activisti "civici".

 Acelasi  Tineret Progresist, idealizat de Ion Iliescu, sprijinise si politica PCR in domeniul educatiei intr-un moment in care influentele occidentale din sistemul de invatamant erau indepartate. Incepand din anul 1948 incetase si posibilitatea formarii si perfectionarii studentilor romani in centre universitare din Occident. In schimb, statul incuraja trimiterea in URSS a unor bursieri "cu origine sociala sanatoasa". Numarul celor trimisi dupa 1948 va creste considerabil, iar unii studenti din promotiile anilor ’50 vor intregi randurile nomenklaturii. Dintre acesti bursieri se alegeau responsabili politici, care trimiteau dari de seama la Bucuresti, documente ce ajungeau la CC al PMR. Din documentele Partidului Comunist aflam ca bursierii erau siliti si in URSS la o viata de partid, cu sedinte saptamanale. Or, Ion Iliescu, student la Facultatea de Hidroenergetica a Institutului Energetic "Molotov" din Moscova la inceputul anilor ’50, a fost timp de doi ani secretar al Comitetului coordonator al studentilor romani din URSS, care avea si rolul unei structuri de control. Nu stim daca Ion Iliescu s-a sustras de la toate cerintele ideologice ale vremii, dar dispunem de o marturie a sa publicata in presa comunista din epoca, mai precis un articol, un fel de dare de seama, intitulata Fericirea de a studia in Uniunea Sovietica, aparuta in Scanteia din 28 august 1951. Ion Iliescu considera in 1951 ca in URSS "se desfasoara o lupta uriasa pentru dezvoltarea biologiei si stiintelor agricole. Studentii nostri au fericirea de a fi martori la elaborarea si aplicarea in practica a noilor teorii revolutionare in aceste stiinte, teorii care dau lovituri de moarte idealismului, weismann-morganismului si ilustreaza triumful conceptiei materialiste in stiinta". Concluzia era previzibila: "avem de invatat nespus de mult din felul de a trai si a gandi al omului sovietic, al acestui om de o mare inaltime morala, cult, modest, gata oricand sa-ti spuna deschis ce gandeste si sa te ajute".

Multe semne de intrebare ridica si alte afirmatii ale lui Ion Iliescu. "Momentul de soc a fost si pentru mine Congresul XX al PCUS, din 1956, eveniment care a pus multor militanti de stanga intrebari tulburatoare" - sustine fostul presedinte. Or, chiar din 1956, Ion Iliescu a facut parte din Biroul si din Secretariatul Comitetului Central al Uniunii Tineretului Muncitoresc (CC al UTM) care in timpul represiunii antiintelectuale din anii 1958-1959 a aprobat zeci (poate sute) de excluderi din organizatie, masuri ce atrageau de la sine alte hartuieli si chiar eliminari din facultate. Intre cei exclusi, la 10 iulie 1959, s-a aflat si tanarul Bujor Ripeanu, cunoscutul critic si istoric de film de mai tarziu, care a fost acuzat de tainuirea situatiei politice a tatalui si de nerespectarea principiului marxist-leninist al conducerii organizatiei UTM de catre partid (vezi Arhivele Nationale Istorice Centrale, fond 3 - CC al UTM, dosar nr. 22/1959, f. 120-121, f. 140-141).

 La acest fond arhivistic, care il pune intr-o noua lumina pe Ion Iliescu, expertii Comisiei pentru Analiza Dictaturii Comuniste au ajuns foarte greu, dupa insistente indelungate pe langa directorul general al Arhivelor Nationale (conducerea Arhivelor a fost mostenita din vremea regimului Iliescu si mentinuta de Ministerul Administratiei si Internelor). Nu este intamplator ca, imediat, istorici care s-au pus in slujba lui Ion Iliescu sau care au ramas tributari trecutului au lansat mai multe calomnii in legatura cu accesul acestor experti la arhive (vezi Jurnalul National, 20 decembrie 2006; Dosarele istoriei, nr. 12, 2006, p. 8).

Munca si zelul de care a dat dovada la Secretariatul CC al UTM si la UASR i-au asigurat lui Ion Iliescu ascensiunea spre Comitetul Central al partidului; conducerea comunista l-a propulsat spre sfarsitul deceniului sase la Sectia de Propaganda si Agitatie a CC al PMR. Ion Iliescu a activat la Sectia de Propaganda si Agitatie in ultimii 2-3 ani ai stalinismului cultural, fiind subalternul lui Leonte Rautu, un personaj de trista amintire. Directia (iar apoi Sectia) de Propaganda a CC al PMR avea sa joace inca din 1948 un rol decisiv in elaborarea politicii culturale a Partidului Comunist; a fost un rol malefic, caci, timp de mai bine de un deceniu, cultura s-a aflat sub zodia ideologiei totalitare. Sectia a primit sarcina de a selectiona si repartiza cadre pentru diversele institutii, inclusiv cele culturale si artistice, si de a da directive in baza liniei trasate de CC al PMR in probleme de presa, radio etc. De asemenea, Sectia de Propaganda pregatea diverse materiale (referate, rapoarte, analize) care aveau tangenta cu spatiul cultural, iar aceste documente erau inaintate spre discutare Secretariatului, Biroului Politic si Biroului Organizatoric al CC al PMR. Documentele Sectiei de Propaganda nu au fost declasificate imediat dupa 1989 tocmai pentru a se proteja imaginea presedintelui; era nevoie ca eventualele materiale compromitatoare semnate de Ion Iliescu sa ramana departe de ochii istoricilor (si implicit ai publicului/electoratului). E de notat ca, in celelalte tari din Estul Europei, documentele acestei Sectii au fost puse la dispozitia cercetatorilor.

In paralel cu blocarea accesului cercetatorilor la arhive, Ion Iliescu a cultivat anumiti istorici din vechea generatie si a cautat sa-si asigure, prin parghii administrative, o istorie pe placul sau. Unul dintre cei propulsati de Ion Iliescu in guvern imediat dupa 1989 a fost Mihai Draganescu, care a devenit la sfarsitul lui decembrie 1989 viceprim-ministru in guvernul Roman si ulterior presedinte al Academiei Romane. Profesorul Serban Papacostea a relatat despre insistentele de dupa 1989 ale lui Ion Iliescu, prin acad. Mihai Draganescu, ca Institutul de Istorie "Nicolae Iorga" sa-i incadreze pe cercetatorii de la fostul Institut de Istorie al PCR, ramasi fara slujba dupa Revolutie. Prof. Serban Papacostea a refuzat sa-i accepte pe acesti cercetatori proveniti din fostul institut al Partidului Comunist, promovand, in schimb, tineri istorici care nu aveau legaturi cu trecutul de dinainte de 1989. Potrivit d-lui Serban Papacostea, in anul 1993, acad. Mihai Draganescu a intervenit in mai multe randuri, intr-un mod inelegant, pe langa seful Sectiei de Stiinte Istorice, prof. Dionisie M. Pippidi, dispus in acel moment sa promoveze academicieni din randurile istoricilor profesionisti si care, in plus, nu erau neaparat atasati de regimul Iliescu. Odata cu venirea succesorului lui D.M. Pippidi, s-a pus problema redactarii unui nou Tratat de Istoria romanilor, iar acelasi Serban Papacostea a pus aceasta initiativa pe seama nevoii regimului Iliescu de a se legitima, de a integra anumite evenimente din perioada comunista, precum si momentul Revolutiei din 1989 in istoria nationala (evident, cu scrierea istoriei Revolutiei in maniera agreata de Ion Iliescu). De altfel, in ultimele saptamani ale mandatului sau de presedinte, la 6 decembrie 2004, Ion Iliescu a promulgat Legea privind infiintarea Institutului Revolutiei Romane din Decembrie 1989, act normativ care a asigurat sefului statului dreptul de a desemna Colegiul National al institutiei, care este format din "25 de personalitati reprezentative si recunoscute ale Revolutiei romane".

Ion Iliescu ramane sclavul rescrierii/falsificarii propriei biografii, neputand admite ca, la un moment dat, a fost o rotita a mecanismului totalitar. Fostul presedinte nu si-a reconsiderat cu adevarat optiunile si deciziile politice nefericite sau discutabile. Si astazi se vede ca Ion Iliescu nu a trecut printr-un real proces de "invatare politica" si mai ales nu a invatat sa recunoasca primele simptome ale mecanismului de a numi alb ceea ce este negru. Ion Iliescu nu are nici cainta, nici vointa de a ramane in cadrul adevarului. Cand vrea sa-i dea lectii de pedagogie politica presedintelui Basescu, avem de-a face cu un caz tipic de impostura morala.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22