Ion Caramitru din „Dor de Eminescu“

Sâmbătă, 14 ianuarie, la Sala Atelier a TNB, publicul bucureştean va reîntâlni în regia reputatului recitator  Ion Caramitru, rezonanţa verbului şi spiritului poetului nepereche într-o viziune inedită. Pregătit şi itinerat cu sprijinul ICR New York în luna iunie a anului trecut peste Ocean, în Statele Unite ale Americii şi Canada, succesul "recitalului extraordinar" conceput de directorul Teatrului National Bucureşti prefigura de altfel includerea sa în repertoriul permanent.

Ceea ce a devenit de  acum o stare de fapt. Proiectul acestei întreprinderi exprimă pasiunea mărtusisită pentru tezaurul cuprins în lădiţa cu manuscrise purtată în peregrinările sale de Poet, scoase la lumină - editate, facsimilate, digitalizate -, în timpul unui mandat ministerial. Dar şi strădania concertată de a descifra în paginile de poezie, proză, filozofie, raţiunile unui sistem, arhetipurile fondatoare.

Cu această primă reprezentaţie realizată în coproducţie cu Uniter, dialog al artelor în care rostirea scenică primeşte replica partiturilor interpretate de clarinetistul Aurelian Octav Popa – afirmată ca deschidere spre poezie nu ilustraţie muzicală, discurs aparte căci artele sunt orgolioase, comunicând simfonic la nivelul bucuriei împărtăşite -, se configurează din perspectiva creatorilor o relevantă aventură spirituală în pădurea de simboluri a operei eminesciene. Recitalul "Dor de Eminescu" urmează a fi prezentat pe 15 ianuarie la Academia Română, pe lista invitaţilor de onoare. În aceeaşi zi de sărbătorire a naşterii poetului Mihai Eminescu, Ziua Culturii Naţionale, duminică, ora 11, în cadrul Conferinţelor TNB, apreciatul eminescolog, membru al Academiei, Dimitrie Vatamaniuc, va susţine în Sala Atelier conferinţa "Eminescu printre noi".

O prelegere ce va sublinia evenimente de primă mărime în cultura română – apariţia definitivă a ediţiei Mihai Eminescu în 11 volume şi publicarea, sub îngrijirea academicianului Eugen Simion, a ediţiei facsimilate a manuscriselor eminesciene. Tot atâtea căi de acces spre ceea ce ne rămâne, în esenţă, consubstanţial, angajând nemijlocit dimensiunea contemporană a receptării.