Iohannis, la Ziua Americii: Relatia dintre SUA si Romania, de importanta strategica pentru stabilitatea regiunii

M. B. | 02.07.2015

Pe aceeași temă

Relația dintre SUA și România are o importanta strategica pentru stabilitatea acestei regiuni, a declarat președintele Klaus Iohannis, joi, la recepția organizată la Ambasada SUA cu ocazia Zilei Independenței.

 

”Sărbătorim 239 de ani de la Declarația de Independență a Statelor Unite. Este o bucuirie să mă aflu aici împreună cu dumeavoastră cu aceaata ocazie. În numele României, transmit reprezentanților SUA și poporului american urările noastre cele mai calde și felicitări pentru Ziua Națională.(...) Primiți respectul și aprecierea nostră pentru contribuția pe care națiunea americană o are în lume”, a spus Kluas Ioahnnis, citat de B1 Tv.

 

”Există în istoria omenirii documente care i-au marcat evoluția. Există declarații care au făcut mai mult decât să consfințească stări de fapt, care au modelat viitorul prin forța cuvintelor, care au mișcat națiuni și au inspirat generații întregi. Declarația de Independență a Statelor Unite este un asemenea document, un reper peste secole pentru toți cei care credem cu tărie că oamenii au fost născuți egali, cu drepturi inalienabile, precum dreptul la viață, la libertate și la a-și căuta propria fericire. O națiune clădită pe aceste convingeri este o națiune care își face o misiune din apărarea libertăților și democrației. Primiți încă o dată respectul și aprecierea noastră pentru contribuția pe care națiunea americană o are în lume în promovarea acestor principii”, a mai declarat Iohannis.

 

”Ne aflăm într-un context internațional complicat. Foarte aproape de noi, norme de drept internațional au fost încălcate, drepturi și libetăți au fost puse în pericol. Avem nevoie mai mult decât oricând să fim solidari și uniți în apărarea valorilor pe care le împărtășim. Domnia legii şi statul de drept, separarea puterilor, garantarea drepturilor și libertăților fundamentale, corecta reprezentare a intereselor cetăţenilor de către oamenii politici reprezintă adevăraţi piloni ai naţiunilor cu democraţii puternice. Pentru promovarea acestor principii, niciun efort nu este prea mare. Mai mult decât oricând, este necesară încurajarea participării cuivice în viața publică. În acest sens, SUA reprezintă un exemplu de reușită la care ne raportăm cu toată convigerea”, a mai spus șeful statului, citat de B1 Tv

 

Klaus Iohannis a subliniat și că parteneriatul strategic cu Statele Unite reprezintă un pilon importnat al politicii externe a României.

 

”Parteneriatul starategic cu SUA, pe lângă apartenența la NATO și la UE, constituie un reper fundamental al politicii noastre externe și de securitate. Parteneriatul s-a consolidat treptat și este rezultatul unei colaborări bilaterale fructuoase. Relația deosebită dintre România și SUA are o importanță strategica pentru stabilitatea regiunii noastre, mai ales în contextul evoluțiilor îngrijorătoare din vecinătatea estică. România va continua să fie același partener de încredere al SUA în misiunile internaționale, inclusiv în cele desfășurate sub egida NATO”, a spus Iohannis.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22