Talibanii au năvălit pe aeroport și au făcut poze în avioane. Ultimul soldat SUA în Afganistan

Redactia | 31.08.2021

La scurt timp după ce ultimul avion american a decolat de la Kabul, talibanii au sărbătorit victoria pe străzi, cu focuri de armă, și au mers în aeroport.

Pe aceeași temă

Războiul din Afganistan s-a sfârșit așa cum a început: cu talibanii la putere.

S-au rugat, s-au felicitat și s-au fotografiat cu armele în mâini și în avioanele rămase pe piste.

Liderii talibani au venit pe aeroportul din Kabul marți dimineață pentru a felicita insurgenții.

Înfrângerea americanilor, care au părăsit Afganistanul în noaptea de luni spre marţi, după o prezenţă de 20 de ani, este o lecţie pentru alţi invadatori şi pentru întreaga lume, a declarat marţi un purtător de cuvânt al talibanilor.

„Este o mare lecţie pentru alţi invadatori şi pentru viitoarea noastră generaţie”, a declarat principalul purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, pe aeroportul din Kabul.

„Este de asemenea o lecţie pentru întreaga lume”, a adăugat el.

Zabihullah Mujahid a mai declarat că victoria este a tuturor afganilor şi a dat asigurări că talibanii vor să menţină "relaţii diplomatice bune" cu SUA.

„Felicitări Afganistanului (...) Această victorie este a noastră, a tuturor”, a spus purtătorul de cuvânt. „Vrem să avem relaţii bune cu SUA şi cu lume”, a adăugat el.

SUA a comunicat că au evacuat din Afganistan aproximativ 123.000 de civili, inclusiv 6.000 de cetățeni americani. Rămân însă acolo între 100 și 250 de cetățeni americani, a declarat secretarul de stat Anthony Blinken.

Washingtonul a spus că va continua să-i ajute pe cei care vor să plece din Afganistan, va continua să ofere asistență umanitară poporului afgan și va colabora cu guvernul taliban, dacă acesta își va respecta angajamentele.

La rândul său, ministrul de externe britanic a declarat că mai sunt încă sute de cetățeni britanici în Afganistan, fiind vorba de cazuri mai complicate de familii numeroase și persoane care nu obținut încă actele necesare pentru a putea fi evacuate. Dominic Raab a mai spus că sunt încă mulți afgani care își doresc să vină în Marea Britanie pentru a munci.

Armata americană a publicat o fotografie cu ultimul militar urcând la bordul ultimului avion de transport.

american-afganistan

În urmă au rămas la putere tot talibanii, care fuseseră alungați la începutul războiului, acum 20 de ani și care și-au sărbătorit noua independență cu focuri de armă, pe străzile din Kabul.

Pe rețelele de socializare a fost făcut public un videoclip în care talibanii merg pe aeroportul din Kabul. În imagini se vede un grup de bărbați, despre care se crede că sunt luptători talibani, care merg prin capitala afgană, iar unul dintre ei spune că a intrat pe aeroport, că avioanele americane au decolat și că totul va fi bine în viitor.

TALIBAN TAKING OVER AIRPORT FROM AMERICANS, Kabul, Kabul Province, Afghanistan - 31 Aug 2021Luptătorii talibani sărbătoresc preluarea aeroportului din Kabul și plecarea ultimilor soldați americani. Foto: Profimedia Images

Citește și Armata americană a distrus avioane şi blindate înainte de a părăsi Kabulul. Generalul McKenzie: Nu vor putea fi folosite de nimeni

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22