Conservatorii greci au câștigat clar alegerile legislative. Kyriakos Mitsotakis, noul premier

Laurentiu Gheorghe | 08.07.2019

Partidul actualului premier de stânga, Alexis Tsipras, a fost înfrânt duminică în alegerile anticipate. Noul premier, Kyriakos Mitsotakis, promite „să redea mândria” țării.

Pe aceeași temă

Clasat pe primul loc, cu 39,8% din voturile exprimate, partidul său Noua Democraţie (ND, dreapta) urmează să deţină 158 din cele 300 de mandate în Vuli (Parlamentul grec), potrivit rezultatelor oficiale la numărarea a 94% din sufragii, relatează AFP, preluată de AFP.

În aceste prime alegeri legislative după ce Grecia a scăpat de faliment, Partidul Syriza (stânga) al lui Tsipras, care a obţinut 31,5% din voturile exprimate, va păstra doar 88 din cele 144 de mandate pe care le are în Legislativul în exerciţiu.

Grecii consideră Guvernul în exerciţiu vinovat de faptul că şi-a ”trădat” promisiunile şi că a impus austeritatea.

Cine e noul premier

”O perioadă dureroasă se încheie”, a declarat Mitsotakis, în vârstă de 51 de ani, în faţa susţinătorilor săi, la sediul ND, la periferia Atenei. El le-a jurat alegătorilor ”să redea mândria” ţării de a fi ”la înălâimea speranţelor lor”.

”Vreau să văd din nou acest popor prosper, vreau să văd revenind copiii care au plecat”, a mai declarat liderul conservatorilor, care urmează să fie învestit luni în funcţia de premier.

La trei ani după ce a preluat conducera ND, Kyriakos Mitsotakis, perceput ca un reformator, apropiat mediilor de afaceri, a promis să ”relanseze economia” şi ”să lase criza în urmă”.

„O pagină s-a dat” s-a felicitat Giorgos, un activist din cadrul ND, la sediul partidului. ”Psihologia grecilor şi pieţelor va fi de-acum alta. Noi putem să avem încredere în viitor”, a declarat acest avocat venit ”să-l vadă de aproape” pe viitorul şef al Guvernului.

Efi Luka, o angajată a companiei de telefonie publică OTE a venit de la Lamia (centru), pentru a ”sărbătpri această schimbare”. ”Grecia are nevoie de investiţii, de un stat care să funcţioneze. Numai un lider educat şi experimentat ca Kyriakos Mitsotakis poate să aducă o schimbare constructivă”, apreciază ea.

Alegerea acestui fiu de premier, descendent al unei dinastii politice, reprezintă revenirea ”familiocraţiei” în Guvernul grec, o tradiţie pe care Alexis Tsipras a întrerupt-o când a preluat puterea, la vârsta de 40 de ani.

Şeful în exerciţiu al Guvernului a recunoscut ”victoria clară” a rivalului său, după ce l-a felicitat şi a promis să fie ”activ în rândul opoziţiei” şi să se ”ridice”.

Tsipras, care a apărut într-o Grecie în plin haos, doborâtă la pământ de datorie şi de o cură de austeritate impusă de creditori - UE şi FMI -, a înviat speranţa, în ianuarie 2015, într-un popor sătul de falimente şi planuri sociale.

Însă acest lider tânăr de stânga radicală şi-a schimbat poziţia, apoi, obligat să accepte un plan de salvare şi măsuri dure în vederea împiedicării ieşirii din zona euro, ceea ce alegătorii nu i-au iertat deloc.

Pariul lui Tsipras

După ce a suferit un eşec usturător în alegrile europene şi locale, la sfârşitul lui mai şi începutul lui iunie, Tsipras, al cărui mandat se încheia teoretic în octombrie, a încercat o mână de poker riscantă şi a convocat el însuşi aceste alegeri anticipate, cu speranţa să inverseze valul de nemulţumire. În zadar.

La fel ca Kyriakos Mitsotakis, el i-a curtat pe alegători, temându-se de un absenteism putrnic în acest început de iulie, cu temperaturi sufocante. Însă grecii au preferat urnele plajelor şi au votat în proporţie de peste 58%.

Nikos Xydakis, un fost deputat de la Syriza şi fost ministru al Culturii, a recinoscut că Tsipras a fost afectat de un fenomen de ”uzură”, apreciind că partidulsău face ”prea multe promisiuni”.

Pe afişele electorale, Alexis Tsipras, cu mânecile suflecate, părea de altfel deja să spună la revedere, prclamând ”Acum să ne decidem vieţile”.

Într-o operaţiune de seducţie de ultimă şansă, vineri seara, el a agitat însă riscul întoarcerii la ”orele sumbre ale austerităţii” şi a evocat scăderea nivelului şomajului, cel mai important în zona euro, sau recalcularea salariului minim lunar la 650 de euro.

Al treilea partid în noul Parlament, KINAL - născut din cenuşa PASOK (socialist) - a obţinut 22 de mandate, urmat de Partidul Comunst (KKE) cu 15 mandate, Partidul Soluţia Greacă (naţionalist) cu zece mandate şi Partidul MeRa25 al fostului ministru al Finanţelor al lui Tsipras, Yanis Varoufakis, cu nouă mandate.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22