Barajul Kakhova din sudul Ucrainei a fost detonat. Rușii și ucrainenii se acuză reciproc de sabotaj

Redactia | 06.06.2023

Un mare baraj de pe fluviul Nipru din sudul Ucrainei controlată parțial de Rusia a fost aruncat în aer marți, provocând o inundație în orașul Herson, potrivit forțelor ucrainene și ruse,

Pe aceeași temă

Cele două tabere se acuză reciproc pentru distrugerea barajului, care alimentează cu apă peninsula Crimeea și centrala nucleară Zaporojie. Autoritățile ucrainene spun că prăbușirea barajului pune în pericol cea mai mare centrală nucleară din Europa, dar situația este sub control momentan.

Ulterior autoritățile ucrainene, au reveni spunâns că situația de la centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei nu este critică după distrugerea barajului Kakhovka, a declarat marți șeful companiei de stat ucrainene pentru energie nucleară.

Șeful Energoatom, Petro Kotin, a spus că scăderea nivelurilor lacului de acumulare Kakhovka nu va afecta nivelul apei din iazurile de răcire din bazinele de stocare a combustibilului nuclear uzat ale instalației.

Până la 80 de localități sunt în pericol să fie inundate în urma exploziei produse la barajul Nova Kakhovka, a declarat premierul ucrainean Denis Șmihal, conform The Guardian.

Până acum, cel puțin zece așezări au fost inundate complet sau parțial, a anunțat autoritatea regională din Herson, potrivit postului de stat ucrainean Suspilne.

Aproximativ 16.000 de oameni se află în zona critică de pe malul drept al regiunii Herson, iar autoritățile locale evacuează locuitorii din zonele potențiale inundabile. La ora 12:00, un tren care va prelua locuitori evacuați din zonele inundabile ar urma să plece din Herson spre Nikolaev.

Agențiile de știri rusești au declarat că barajul, controlat de forțele rusești, a fost distrus în urma unui bombardament, în timp ce un oficial instalat în Rusia a declarat că a fost un atac terorist - denumirea rusească pentru acțiunile serviciilor secrete ale Ucrainei peste graniță.

Ambele părți s-au acuzat reciproc în mod repetat încă de anul trecut că plănuiesc să arunce în aer barajul folosind explozibili, care ar inunda o mare parte din zonă în aval și ar provoca probabil distrugeri majore în jurul Hersonului.

Zelenski: Forțele rusești au aruncat în aer barajul din interior

Forțele ruse au detonat marele baraj Nova Kahovka din interiorul structurii, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a convocat în cursul dimineții o reuniune de urgență a Consiliului Național de Securitate, transmite Sky News.

Într-o postare pe Telegram, el a spus că atacul a fost lansat la ora 2.50 și a lăsat aproximativ 80 de localități într-o zonă inundată.

„Teroriștii ruși au efectuat o detonare internă a structurilor centralei hidroelectrice Kahovka”, a adăugat el.

„S-a ordonat să se efectueze evacuarea din zonele de risc și să se furnizeze apă potabilă tuturor orașelor și satelor care erau alimentate cu apă din rezervorul Kahovka.

„Facem totul pentru a salva oamenii. Toate serviciile, militare, guvernamentale, birouri sunt implicate”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22