Intelectuali hartuiti de Securitate?

Miercuri, 29 iulie, la sediul GDS a avut loc masa rotunda cu tema Intelectuali hartuiti de Securitate? Cazul Marius Oprea, moderata de Gabriel Liiceanu. Dezbaterea a fost provocata de o serie de amenintari pe care le-a primit istoricul si publicistul Marius Oprea. In urma dezbaterii a fost trimisa o scrisoare presedintelui Traian Basescu, pe care o reproducem mai jos, impreuna cu fragmente din aceasta dezbatere.

În apararea lui Marius Oprea
Scrisoare deschisa domnului Presedinte al Romaniei, Traian Basescu

Stimate domnule Presedinte,
Ne adresam dvs. pentru a ne manifesta îngrijorarea în legatura cu hartuirea repetata a colegului nostru, distinsul istoric si publicist Marius Oprea, de catre indivizi care se prezinta ca membri ai unor Servicii speciale de informatii sau ai unor organe de politie. La întalnirea care a avut loc la sediul Grupului pentru Dialog Social pe 29 iunie 2005, d-l Oprea ne-a relatat ca a fost în mod repetat agresat fizic pe strada, la fel sotia sa, în garajul blocului în care locuiesc amandoi, iar recent i-au fost proferate amenintari directe la adresa copilului sau. Mai mult, indivizi care au prezentat legitimatii de politie, au efectuat anchete printre vecinii de bloc cu privire la activitatile lui Marius Oprea si la persoanele cu care se întalneste. In unele dintre aceste situatii i s-a cerut în mod imperativ sa înceteze dezvaluirile pe care le publica cu privire la Securitatea comunista si la diversele afaceri necurate pe care le fac astazi vechii ei membri ori complici de-ai lor; a fost chiar amenintat ca daca “nu se astampara”, o va pati “rau de tot”. La plangerile efectuate pe cale legala de catre d-l Oprea i s-au dat raspunsuri fie ambigue - “SRI respecta cu strictete prevederile constitutionale referitoare la exercitarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor” - fie s-a negat implicarea organului de politie, pentru a i se comunica mai tarziu ca acesta a fost sanctionat.
Fara a pune la îndoiala buna-credinta generala a institutiilor mentionate, ne întrebam daca nu cumva în aceste cazuri actioneaza anumiti agenti, sau interpusi de-ai lor, aparand interese proprii sau interese ale unor persoane cu care sunt în legatura. În oricare dintre scenariile posibile, dat fiind escaladarea agresiunii în ultimele saptamani, ne este clar ca Serviciile respective ori accepta, poate tacit, asemenea practici, ori nu le cunosc; în ambele situatii ele nu fac însa nimic pentru a-i elimina din randurile lor pe agentii implicati. Ca rezultat, Marius Oprea se afla astazi realmente în pericol.
Ne adresam dvs. în mod direct, din mai multe motive. Primul este de ordin general. Dupa cele întamplate - conform unui scenariu identic! - lui Horia-Roman Patapievici, pe care l-am aparat de asemenea în mod public, multi alti ziaristi si diverse personalitati au fost agresate pentru ca se manifestau “prea” critic la adresa unor situatii publice; Marius Oprea este numai ultimul dintre ei despre care stim, si numai pentru ca a decis acum sa faca public ceea ce nu a spus, din decenta, mai înainte, cand au avut loc alte agresiuni asupra lui.
Al doilea motiv este special. Ne-ati dat realmente impresia dupa alegeri ca dvs., ca si Guvernul, va implicati în depolitizarea structurilor de stat si ca doriti sa eliminati din practica lor orice forma de clientelism, trafic de influenta sau abuzuri de putere. Oricare ar fi detaliile situatiei lui Marius Oprea, este limpede ca el este victima unor asemenea masinatii. Ne adresam deci dvs. din perspectiva unei atitudini de morala sociala pe care o credem comuna, si anume convingerea ca în aceasta tara nu trebuie niciodata sa se mai întample, dar niciodata, ca oamenii sa fie batuti pentru ca scriu la ziar. Respingem în modul cel mai categoric asemenea “metode” în investigatia adevarului si suntem siguri ca le respingeti si dvs.
Mai concret, va rugam sa luati masurile pe care le credeti de cuviinta pentru a face imposibile în viitor orice forme de intimidare si agresiune împotriva lui Marius Oprea, sau a altor istorici si ziaristi, si a-i pedepsi pe cei responsabili de acestea pana acum.
Bucuresti, 1 iulie 2005

Grupul pentru Dialog Social, Fundatia Academia Civica, ProDemocratia

Gabriel Liiceanu (GDS): Am acceptat sa moderez aceasta întâlnire din motive de continuitate. În urma cu 10 ani, în 1995, o poveste care pare asemanatoare cu cea de azi ne-a strâns pe toti cei de atunci laolalta, iar societatea civila s-a mobilizat într-o varianta fara precedent în jurul cazului “Patapievici - capitanul Soare”. Atunci am fost prima oara confruntati cu o problema în cel mai înalt grad dezagreabila. În 1990 avusesem naivitatea sa ne imaginam ca, odata cu comunismul, fusese evacuata si politia politica. Or, dupa 5 ani, s-a dovedit nu numai ca ea exista, dar ca ea continua sa functioneze pe modelul vechilor structuri. Retraim oare astazi, dupa zece ani, o editie adusa la zi a “cazului Patapievici”?
În cazul lui Marius Oprea sunt doua ipoteze: ori e vorba de o continuitate a structurilor vechii Securitati, cu procedeele si procedurile lor, indiferent cum vor fi fost rebotezate sau cosmetizate între timp, si atunci lucrul este teribil de grav. Ar însemna ca ceea ce am trait noi înainte de 1990 a devenit un fel de umbra a istoriei noastre si ca lucrul acesta ne însoteste vietile ca un cosmar. Ori - o a doua ipoteza - Marius Oprea, autorul cartii Mostenitorii Securitatii, a deranjat oameni care au facut parte cândva din structurile Securitatii si care ulterior s-au recalificat în zona politicului sau a afacerilor si, pur si simplu, au dorit sa-l intimideze folosind metode revolute. Dar si în aceasta a doua varianta lucrurile tot grave sunt. Caci cum e cu putinta recursul la aceste metode într-o Românie care pretinde ca s-a despartit de 15 ani de trecutul ei si ca aspira sa intre în Uniunea Europeana? Daca asa ceva se întâmpla, poate ramâne lucrul acesta trecut cu vederea la nivelul institutiilor aferente ale statului?
Serviciile care au fost invitate la aceasta discutie - SRI, SIE s.a. - au afirmat raspicat ca nu sunt implicate în toata povestea asta si au dat comunicate oficiale în acest sens. Dar pot fi ele indiferente la felul în care este angajata imaginea României si propria lor imagine prin asemenea acte? Nu trebuie aceste servicii sa demonstreze, sanctionând asemenea gesturi de terorism, ca s-au eliberat de propriul lor trecut? Iar noi nu avem oare dreptul sa stim cine sunt oamenii care mai pot sa intre astazi în blocuri, sa sune la usa unui vecin si, aratând o legitimatie, sa ceara informatii asupra vizitelor pe care le primeste Marius Oprea si familia lui?
În momentul de fata se vorbeste de o adunare a informatiilor la nivelul unei structuri unice, cu disputa daca ea ramâne sa atârne de Presedintie sau de Guvern. Dar avem noi garantia unui control al societatii civile asupra acestei structuri? O putem noi supraveghea si putem dobândi garantii ca partile ei componente nu vor redeveni ceea ce au fost? Sau vom ramâne eternii supravegheati ai propriei noastre istorii?

Securistii pot fi infranti numai cu metodele pe care le inteleg

Marius Oprea (GDS): Ceea ce mi s-a intamplat in ultima vreme nu reprezinta o noutate pentru mine. Am decis insa sa reactionez pentru ca ma simt mult mai vulnerabil decat inainte. Cand imi spuneau prietenii mei “lasa, ca o sa ai tu un copil si o sa vezi”, ii luam in deradere. Acum nu ma tem atat pentru mine, cat pentru copil. In momentul in care a trecut pe langa mine un domn inalt, bine facut, intr-un trening usor si cu o sapca de baseball pe cap venind din spate si spunandu-mi “daca tu esti tampit si tie nu ti-e frica, gandeste-te la ala mic”, atunci intr-adevar mi s-a facut frica. Experientele mele cu astfel de oameni, cu astfel de intimidari sunt mult mai vechi. Inainte de 1989 am avut necazuri cu Securitatea, dar asta este altceva. In februarie 1990 am descoperit ca, printre membrii fondatori ai Vetrei Romanesti, de pilda, se afla unul din cei mai duri securisti care ma anchetasera, un ofiter de la Securitatea din Brasov, Gheorghe Moldoveanu. Am facut public acest lucru, am primit telefoane de amenintare si doua batai. La ultima bataie pe strada, unul dintre agresori a fost prins, a fost dus la politie, dar pana cand am ajuns eu, respectivul fusese eliberat. Norocul meu a fost ca aveam martori si am actionat in justitie politia din Brasov. In cele din urma, actiunea penala s-a stins incetul cu incetul, vinovat a fost gasit un ofiter de serviciu din seara respectiva, care a primit un avertisment si cu asta s-a incheiat totul. Ulterior, dupa ce am inceput sa public in 1992, 1993 liste de informatori si mai multe articole privind istoria Securitatii in revista Cuvantul, am inceput din nou sa primesc amenintari, de data asta prin scrisori. Mai mult de atat - locuiam atunci intr-o foarte mica garsoniera, undeva pe Victoriei -, au intrat la un moment dat in casa, pentru ca ei cautau o lista de informatori. Nu au gasit-o, in schimb am gasit omorata pe covor in mijlocul casei mica mea pisicuta. Asta s-a intamplat in ’94. Asemenea amenintari s-au diminuat insa cu timpul, pentru ca si ei au inceput sa mimeze un comportament democratic, sa se ascunda de mine si sa actioneze mai degraba prin agenti de influenta decat prin masuri directe. In toamna anului 2001, pe cand scriam Mostenitorii Securitatii, sotia mea a fost batuta de doua ori intr-un interval de doua saptamani. Am luat atunci legatura cu un fost ofiter de Securitate ajuns in SRI si i-am spus: “Daca i se mai intampla ceva sotiei mele trec si eu la actiune. Pentru ca am niste actiuni la o tipografie si la un ziar, pe care iau vreo 10.000 de dolari daca le vand. Cu banii astia angajez doi ucraineni si-i pun sa omoare doi securisti. Daca vreti terorism, cu mine-l aveti”. Din momentul ala lucrurile chiar s-au potolit, n-au mai fost nici un fel de amenintari o lunga perioada de timp. Dupa parerea mea, asta este un mod foarte simplu de a reactiona in legatura cu ei. Ei sunt niste indivizi oarecum primari, puternic resentimentari, sunt un fel de casta de teutoni resapati, care se inchipuie pastratorii Sfantului Potir, dar sfantul lor potir nu este altceva decat o minciuna. Ei, care au fost educati si invatati inca din scoala sa faca uz intotdeauna de slabiciunile omenesti, sa le foloseasca impotriva celorlalti oameni atunci cand le descopera, pot fi infranti numai cu metode pe care le inteleg. Daca taci si accepti, inseamna ca deja ai intrat cumva in lumea lor. Mai devreme sau mai tarziu, risti chiar sa devii unul de-al lor, pentru ca ti-au descoperit deja o prima slabiciune: aceea de a ceda. In momentul in care nu cedezi, razboiul este unul de uzura.

Am redevenit obiect de filaj pentru SRI

G. Liiceanu: Noi am invitat la aceasta discutie reprezentanti ai SRI, care au raspuns urmatoarele: “Referitor la mesajul dvs. din data de 27.06, prin care ati reinnoit invitatia de a participa la dezbaterea cu tema Intelectuali hartuiti de Serviciile Speciale? Cazul istoricului Marius Oprea, reiteram pozitia institutiei noastre. In exercitarea atributiilor sale, Serviciul Roman de Informatii respecta cu strictete prevederile constitutionale referitoare la exercitarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor”. Daca ei spun ca nu sunt implicati, atunci puteti fi intrebat: de unde stiti - avand si acest document oficial in fata - ca e vorba de membri ai serviciului?
M. Oprea: Am pornit de la similitudinile cu ceea ce i s-a intamplat nu doar lui H.-R. Patapievici, dar, daca va aduceti aminte, a mai existat un astfel de caz, cam repede uitat: este vorba de ceea ce i s-a intamplat, in martie 1995, lui Mihai Razvan Ungureanu, care a trecut exact prin aceeasi procedura, adica au aparut niste domni care s-au recomandat, la fel, ca fiind de la politie, au inceput sa intrebe despre el. Intr-o prima instanta SRI a negat, ca ulterior sa revina, specificand o chestie care mi-a ramas si acum in minte: “am incercat sa prevenim ca nu cumva sa treaca la acte ostile privind siguranta nationala.” Am cuplat aceste amenintari cu faptul ca doi civili s-au dus in bloc, au inceput sa-i ia la intrebari pe vecini, exact dupa acelasi tipic: cu cine ma intalnesc, ce fac s.a. S-au legitimat ca fiind de la sectia de politie din cartier. Pe 22 mai chiar de ziua mea, cand implineam 41 de ani. A doua zi de dimineata, la ora 9, un vecin care avea si cartea de imobil a venit la fratele meu si i-a spus: “il cauta pe fratele tau de la politie”. Fratele meu, de buna-credinta, stiind ca eu am multe procese, s-a dus la sectia de politie unde i-au zis: “nici vorba, n-avem noi nimic de-a face cu Marius Oprea, n-a fost nimeni de la noi”. A vazut pana si registrul de operatii, unde nu figura nici un fel de deplasare la Marius Oprea sau la vecinii lui. Deci este evident ca au fost oameni care au uzat de legitimatii false. Cu atat mai mult cu cat cel care tine cartea de imobil din bloc ii stie pe sectoristul, pe politistii de proximitate, cum se mai numesc ei acum, care mai vin si mai verifica. Ei, pe astia nu-i stia.
Pot sa iau de bun ce zice SRI, care a reactionat de altfel extrem de prompt. A aparut acel interviu pe care l-am dat in Adevarul in legatura cu ceea ce s-a petrecut si a doua zi la 9 dimineata un curier de la SRI era la Ziua cu o dezmintire. Deci la 7 au citit interviul si deja la ora 9 spuneau ca au verificat si ca n-am fost urmarit niciodata de ei, nici n-am fost si nici nu sunt in prezent in atentia lor. Si vreau sa va spun inca un lucru care mi-a dat de gandit legat de propriul lor trecut: in 1997 am facut o cerere la Serviciul Roman de Informatii, solicitand date in legatura cu ce s-a petrecut in 1988 cu mine si cu prietenii mei, cu ancheta la care am fost supusi atunci. Mi s-a eliberat de catre SRI aceasta adeverinta, in care se spune ca da, am fost cercetat in 1988 de catre organele de cercetare penala ale fostei Securitati. Dupa ce a ajuns in vigoare “Legea Ticu”, am fost printre primii care si-au cerut propriul dosar. La care cerere, tot SRI raspunde ca sunt necunoscut in evidente, deci nu figurez. Explicatia este, si ea mi-a fost oferita neoficial din mai multe surse, ca dosarul meu s-a redeschis si este bagat la siguranta nationala, si de aceea nu se da. Ceea ce inseamna ca intre timp am redevenit obiect de filaj pentru SRI. SIE a reactionat la fel, ca nici ei n-au treaba, desi am fost sunat de un general SIE, care m-a avertizat ca fosti colegi de-ai lui ar vrea sa-mi cam ia gatul. Cei care n-au raspuns in nici un fel sunt cei de la Ministerul de Interne, care are si el o unitate de informatii, cea creata de Gelu Voican Voiculescu in 1990 si care de-a lungul timpului s-a afirmat intr-o multime de actiuni de politie politica.

Mingea e in teritoriul serviciilor secrete

Andrei Plesu (GDS): Sunt dispus sa plec de la prezumtia de nevinovatie, sa-mi spun ca, daca e sa aplic o logica normala, serviciile n-ar trebui sa aiba nici un interes sa creeze un astfel de de tapaj, sa puna semnul intrebarii pe propria imagine, pe imaginea Romaniei si n-ar trebui sa actioneze asa de previzibil, asa de trivial, asa de direct, ci ar trebui sa gaseasca formule mai sofisticate. Atunci ramane valabila cealalta varianta: sunt “clientii” din cartea Mostenitorii Securitatii care au o situatie speciala. Pe de o parte, sunt oameni de afaceri de tip mafiot si au la indemana procedeele mafiote de a intimida pe cineva, si sunt si fosti securisti, prin urmare au inertial toate tehnicile de care Securitatea stia sa uzeze cand voia sa creeze un asemenea caz. Din aceasta “fericita” intalnire intre procedee mafiote si procedee inertial securiste iese tipul asta de intamplare. Asta ar fi a doua explicatie posibila. Dar si daca asa stau lucrurile, tot serviciile sunt acelea care ar trebui sa transeze lucrurile, pentru ca ele ar trebui sa fie primele interesate sa iasa basma curata din asa ceva si sa nu puna Romania intr-o situatie de care, in principiu, ei trebuie s-o protejeze. Ar trebui sa se mobilizeze ca sa afle despre ce este vorba, cine sunt faptasii, ca sa-i faca publici si sa vina nu cu un raspuns standard de tipul asta, ci cu o ancheta doveditoare care s-arate cine, in ce imprejurari si cum a ajuns sa faca ceea ce ti s-a facut si ti se face. Prin urmare, mingea e in continuare in teritoriul lor, chiar daca admitem ca nu ei sunt aceia care au inscenat lucrurile. Ei sunt aceia care ar trebui sa transeze. Dar mai avem si un tip de reactie a puterii, indiferent care-i ea, si un anumit tip de reactie publica. Ma refer la faptul ca, atunci cand un om e propus intr-un post de demnitar la Arhivele Nationale, cum a fost propus Marius Oprea, serviciile fac un raport care intra in circuitul obisnuit al procedurilor de instalare. Dar nu scrie nicaieri ca oamenii de la putere trebuie sa asculte milimetric de acel raport. Or, raportul e respectat. Faptul ca Marius Oprea nu a fost numit acolo pe baza unui raport de la servicii cade mai putin in sarcina serviciilor, care au facut ceea ce stiu ele sa faca dintotdeauna, ci in sarcina celor care citesc acest raport, il iau de bun si-l pun in practica. Problema Arhivelor Nationale a aparut pe tapet in 1990. Am incercat, inca inainte de alegeri, in timpul CPUN-ului, sa propun scoaterea lor de sub Ministerul de Interne. Am avut un discurs la CPUN pe tema asta, iar a doua zi s-au umplut ziarele de acuzatii cum ca vreau sa vand informatii secrete unor puteri straine. Dupa alegeri m-am dus la presedintele Iliescu cu o noua propunere. I-am aratat organigrama Ministerului Culturii din Franta, in care primul departament e Directia Arhivelor Nationale. Iliescu mi-a raspuns atunci: “Bine, dar intai sa ne asezam putin”. Nici pana in ziua de azi arhivele nu si-au schimbat statutul. Aceasta ar fi trebuit sa fie o problema a fiecarei guvernari de dupa ’90, pentru ca statutul Arhivelor Nationale in momentul asta e perfect anormal. Si va previn asupra confortului de a spune: “e din cauza securistilor, care fac rapoarte negative”. De ce tot timpul ascultam de rapoartele negative ale Securitatii cand suntem la putere? Asta vorbeste de un fel de raport inghetat si fals intre institutiile puterii si servicii. In orice caz, e un fapt ca serviciile decid in situatii in care opinia lor poate fi tratata ca fiind strict consultativa.
Legat de cazul Patapievici, vorbind de patologie colaterala, vreau sa amintesc reactia unei bune parti a presei si a unei parti din intelectualitate. Imi aduc aminte de un articol care a aparut atunci in Adevarul, care se numea Pata pe Patapievici si care sugera ca tot scandalul a fost construit de un grup de prestigiu, pe vremea aia destul de pestrit, care a vrut sa scoata la lumina un anonim. Si ce s-au gandit ei? Era si un editor care voia sa-i publice o carte, voia s-o vanda - hai sa organizam o chestie tare: sa-l facem vedeta si victima si, in felul asta, sa-l proiectam pe o orbita publica de anvergura. A existat in permanenta o tendinta latenta de relativizare a acestui tip de scandal si, in loc sa pui accentul pe scandalul propriu-zis, gasesti tot felul de potecute colaterale in care mici ulcere private, mici intamplari secunde decid asupra unui fenomen care ar fi trebuit sa fie privit in intreaga lui gravitate. Asta imi aduce aminte de felul cum reactiona societatea romaneasca si inainte de ’89 cand se intampla sa apara, mult mai rar decat in alte tari, cate un fenomen de dizidenta si in care, dincolo de ceea ce faceau institutiile statului si serviciile, circula o opinie foarte larg raspandita ca ori sunt nebuni, ori sunt evrei, ori au pe cineva in spate, ori sunt KGB-isti, ori sunt CIA-isti, in orice caz nu sunt in regula. Acest tip de gandire anterior lui 1989 supravietuieste si azi in forme adaptate, in specii de reactii ale puterii, care sunt foarte atente la servicii, sau in specii ale unei anumite mentalitati culturale care le decodifica relativizand totul in chestiuni de gasca. Aceasta e patologia colaterala a acestui tip de fenomen. In rest, cred ca trebuie sa dam semnale repetate si apasate ca orice tip de intamplare nefericita care ar putea surveni in jurul lui Marius Oprea e de o gravitate care compromite onoarea nationala pe inca cateva decenii bune. Si speram sa nu se intample asa ceva.

Cand nu exista amenintari reale, ele sunt create

Cristian Levant (Realitatea TV): Serviciile si-au asumat, intr-un final, cazul Patapievici. La un moment dat, adjunctul lui Magureanu si-a dat demisia si in raportul de demisie a povestit si de cazul Patapievici, recunoscand ca acolo a fost vorba de trei servicii secrete: SPP, 0215 si SRI. Probabil ca si in cazul lui Marius Oprea este vorba de o actiune concertata a celor doua, trei servicii secrete care au unitati in Brasov.
G. Liiceanu: Horia Patapievici a scris atunci un articol in doua parti, publicat in 22, care se numea Regimul Iliescu. Acest articol era o analiza lucida, critica a starii de lucruri de atunci, legat de felul in care Iliescu intelesese sa-si puna amprenta politica asupra istoriei Romaniei de dupa ’90. Articolul a fost cuplat cu un articol din ziarul Ziua, care avea cu totul alta factura, in care Sorin Rosca Stanescu vorbea despre precedente si asociatiuni posibile cu KGB la Ion Iliescu. Aceste doua articole au fost prezentate de catre servicii presedintelui ca momente de amenintare si ca elemente de complot. Cei doi, care nu se vazusera in viata lor si care nu se cunosteau, au fost introdusi in scenariul unui complot, si in felul asta presedintele, banuiesc, impresionat, a dat feu vert unei actiuni care a mers pana la ceea ce am stiut noi atunci si intr-un mod patetic si fericit am reusit sa stopam. Acest lucru arata un mecanism psihologic de functionare a serviciilor. Totdeauna serviciile secrete au nevoie sa-si dovedeasca importanta profilului lor si sa ofere mereu justificari ale existentei lor. Atunci cand nu exista amenintari reale, ele trebuie create.
Asta s-a intamplat atunci; un intelectual cu o figura romantico-neputincioasa, care facea o analiza remarcabila a unui moment politic, a fost transformat intr-un posibil complotist la viata si integritatea presedintelui Romaniei.

Interese financiare strans conectate cu serviciile secrete

Emil Constantinescu (Actiunea Populara): Securitatea a fost un organism de teroare si ea trebuia sa-si marcheze partea de instaurare a terorii si sa mentina aceasta teroare. Marius Oprea a fost urmarit in perioada ‘90-’96 si in perioada 2000-2005. In perioada ‘97-2000 a fost consilier la Cotroceni, mai mult decat atat, a fost exact consilierul care, ca membru al CSAT, a fost insarcinat sa prezinte raportul Consiliului National de Actiune impotriva Crimei Organizate, avand acces neingradit la toate documentele secrete privind crima organizata din Romania, inclusiv documentele desecretizate de stat privind Securitatea in ansamblul ei. In 4 ani, Marius Oprea a publicat fragmente in propriile lui lucrari.
Exista si vor exista permanent oriunde, nu numai in Romania, in orice sistem democratic din lume tentative ale serviciilor secrete de a intra in societatea civila, a obtine informatii si a incerca sa le plaseze forurilor de conducere, pentru a-si justifica activitatea. Si depinde de factorul politic daca el accepta sau nu, daca incurajeaza sau descurajeaza aceste manevre.
Adrian Cioroianu (PNL): Dupa ’90 am avut, pe de o parte, oameni care realmente au suferit ca nu s-au aflat in vizorul nimanui, ca n-au avut dosar la CNSAS, si ar fi dorit intr-un fel sa le fie ascultate telefoanele. Pe langa acesti oameni, e limpede ca mai exista si ceilalti, cum e cazul lui Marius Oprea, care din contra, traieste drama unui om care vrea sa scape de aceasta urmarire. Fiind coleg cu Marius Oprea, am inceput facultatea in legenda faptei sale de curaj categoric. Ca tanar student in ’88, sa arunci afise impotriva lui Ceausescu nu era lucrul cel mai simplu cu putinta, mai ales intr-o facultate de istorie, de stiinte politice sau cum se chema atunci. Eu nu-mi fac nici un fel de iluzii in privinta faptului ca Marius Oprea n-ar fi ramas acelasi. El a ramas acelasi, intrebarea pe care mi-o pun este daca institutia care l-a urmarit a ramas aceeasi. Aici, traiesc aceeasi dilema de care vorbea d-l Liiceanu la inceput: sigur ca esti obligat, ca om de buna-credinta, sa te gandesti ca, daca SRI reactioneaza atat de prompt, daca SIE spune ca nu mai uzeaza de aceleasi practici, daca aceste lucruri n-ar putea fi adevarate, daca nu sunt respectivii, cine? In fond, unde duce sau cat se intinde aceasta ramificatie a ceea ce numim servicii speciale? Mie incepe sa-mi fie clar ca nu e vorba numai de SRI si de SIE. Banuiala mea este ca Marius Oprea n-a deranjat prin ceea ce face categoric bine ca istoric. Eu am banuiala ca el a deranjat interese financiare strans conectate cu ceea ce numim serviciile secrete.

Nu mai vreau sa fie batut Marius Oprea

Ion Vianu (scriitor): Stau sa ma intreb ce moment traim noi acum. Pentru ca impresia care se doreste sa fie creata este ca traim o dinamica foarte favorabila, in care lucrurile sunt pe cale sa se aranjeze. Or, asistam la ceva care este complet in contradictie cu aceasta intentie exprimata. Asistam la o serie de gesticulatii, la o serie de mascarade, in care diferiti fosti responsabili militari sau politici sunt chemati in fata legii, sunt pusi sub acuzatie sau nu, sunt numai cercetati, si lucrurile avorteaza. Exemplul cel mai elocvent este exemplul Plesita. Asa trebuie sa vedem noi amenintarile care se fac astazi impotriva lui Marius Oprea, in acest context in care asistam la acest circ nemaipomenit al acuzatiilor care avorteaza, dar metodele bolsevice de terorizare a oamenilor care vor sa arate adevarul continua tot atat de dese si pline de antren.
Sorin Alexandrescu (GDS): Ce facem pentru Marius Oprea? Ne-am intalnit aici ca sa-l ajutam si cred ca merita acest ajutor din o multime de motive, pe care ar fi aproape indecent sa le mai numesc. Acest lucru este foarte urgent. Incidentul respectiv a avut loc pe 22 mai - a trecut mai bine de o luna. Intre timp, din cate inteleg, singura reactie publica a fost scrisoarea trimisa presedintelui de Dennis Deletant, Tom Gallagher si Mark Percival - trei straini care au reactionat, in timp ce noi am tacut. Nu e prima oara cand se intampla asta. Poate ca ei au o pozitie mai simpla, sunt autoritati din afara tarii. Eu cred ca trebuie sa ne manifestam si noi. In acest context, n-ar trebui sa ne alaturam acestui gen de actiune publica? Eu nu cred ca presedintele actual si guvernul actual al Romaniei isi pot permite sa nu raspunda unei scrisori foarte insistente din partea noastra. Nu ca am fi noi foarte importanti; nu suntem, n-am fost niciodata. Dar ei nu-si pot permite acest lucru daca doresc sa-si pastreze imaginea pozitiva pe care au castigat-o pana acum, si mai ales la alegeri. Deci as vrea sa propun acest lucru oficial: o scrisoare din partea GDS la care sa semneze foarte multa lume in aparare lui Marius Oprea. Nu putem cere analiza Securitatii. Pana sa facem analiza Securitatii, Marius mai poate sa fie batut de doua, trei ori. Eu nu mai vreau sa fie batut Marius Oprea. Vreau sa se termine cu acest lucru.

Pagini realizate de Razvan Braileanu