prima pagina

C

ontinua implozia a ceea ce a fost numita, de unii, “ ipoteza incalzirii globale antropogenice”, de altii, „mega-escrocheria incalzirii globale”. Place sau nu, acestea sunt faptele: De o vreme, noi dezvaluri, scuze si retractari apar regulat la suprafata cu privire la erori, manipulari si falsificari facute de cele mai multe ori cu buna stiinta de tabara alarmista -- producatoarea si beneficiara propagandei ecologismului politizat si apoi transformat intr-un business rentabil.

De ce insistam atat pe aceasta problema? Pana la urma, se pare ca escrocheria este pe cale sa colapseze. De ce ne-am pune in calea oprobiului fanaticilor adepti ai religiei incalzirii globale, victime mai mult sau mai putin inocente ale propagandei alarmiste? De ce sa ne mai pierdem timpul cu credintele lor bizare, cu atat mai ciudate cu cat se revendica - cu un fanatism feroce - exact de la „spiritul stiintific?”

Din trei motive: (1) Este un caz de o importanta istorica si o lectie fara precedent de malpraxis stiintific si de folosire abuziva a autoritatii stiintifice. (2) Este un caz paradigmatic despre modul in care ideologia poate incaleca stiinta, strunind-o in directia politica favorita si favorabila unor elite politice, intelectuale si mediatice lipsite de scrupule. (3) Este un caz unic in istorie de constructie a unui intreg imperiu economic bazat pe specularea si marketingul temerilor, credulitatii si bunavointei umane, sub pretextul unei ipoteze stiintifice. Pe scurt, este un caz din care toti avem cate ceva de invatat. Si trebuie sa invatam. Caci, istoria, asa cum stim, are obiceiul sa se repete.

In plus, in Romania Flacarii Violet si a mesmerismului adus la rang de arta politica prezidentiala, o discutie ce implica o oarecare atentie la natura si limitele stiintei, este binevenita. Nu putem critica doctrina Flacarii Violet invocand ca exemplu de stiintificitate frauda Incalzirii Globale. Facand apel la „stiinta” fraudulenta  pe care aceasta se bazeaza, nu reusim decat sa deschidem si mai larg usa abuzului. Si astfel riscam ca „Flacara Violeta” de azi, sa ajunga sa fie echivalentul „Incalzirii Globale”, maine.

Tema „urgentei”

Sa revenim insa la subiect: Continua implozia.  Tema saptamanii este “tema urgentei” iar cazul ilustrativ este “topirea ghetarilor din Himalaya”.  Suntem familiari cu faptul ca strigatele de alarma incalziriste se aud mai intotdeauna sub semnul urgentei: “Acum! Daca pana in 2009 nu facem asta, sau nu oprim cealalta, atunci toti suntem pierduti!”. “Mai avem 6 (sau 9 sau 12) luni pana nu e prea tarziu!”  “Daca nu facem cutare  pana in mai 2010, Anglia va fi inghitia de ape!” “Acord la Copenhaga azi, sau dezastru maine!”

Logica alarmismului cere sa actionezi, nu sa gandesti. Sa votezi sau sa dai bani si sustinere, fara sa judeci. Populatia, spun teoreticienii  doctrinei alarmiste, trebuie tinuta sub presiune. Bombardata cu informatii care ingrijoreaza si emotioneaza. Emotia trebuie excitata la maximum:  “Daca nu facem cutare chestie pana luni, toti ursuletii polari si pinguinii dragalasi vor pieri! ” Fiecare ne-am lovit de nenumarate ori de retorica aceasta ce ne insulta inteligenta. N-are rost sa insistam.

Ghetarii din Himalaya

Si astfel ajungem la cazul saptamanii. Am auzit cu totii si nu odata  mantra conform careia schimbarile climatice vor topi marea majoritate a ghetarilor din Himalaya pana in 2035. (Si a altor ghetari, evident -- dar acum vorbim de Himalaya – un loc simbolic si un nume de mare  impact mediatic). Datoram informatia Raportului din 2007 al Comisiei Interguvernamentale pentru Schimbari Climatice (IPCC). Adica acelui for care este evocat ori de cate ori ni se spune ca “mii de adevarati oameni de stiinta recunoscuti international” sustin ideea incalzirii globale.

Acest Raport (care, sa nu uitam,  i-a adus Comisiei Premiul Nobel pentru Pace) sustinea  ca probabilitatea ca ghetarii din Himalaya “sa dispara pana in 2035 sau poate chiar mai devreme este foarte mare”. Afirmatia, ne aminteste Times, “a  provocat soc in Asia, unde aproximativ 2 miliarde de oameni depind de apa provenita din topirea acelor ghetari pentru proviziile de apa potabila in timpul sezonului secetos”.  ONU,  Himalaya, oameni de stiinta, 2035, Premiul Nobel… ce poate un simplu membru al publicului sa mai creada si sa faca in fata acestei cavalcade?

Bun. Acestea fiind spuse, ce aflam zilele trecute?!  “Cel mai important organism al ONU in domeniul schimbarilor climatice, scrie London Times, a publicat, intr-un demers fara precedent, scuze cu privire la predictia gresita care sustine ca este probabil ca ghetarii din Himalaya sa dispara pana in 2035. IPCC a declarat ca predictia din raportul sau din 2007 este ‘slab fundamentata’ si a fost cauzata de o incalcare a standardelor”.  Dam acum cuvantul IPCC: “In scrierea paragrafului in cauza nu au fost aplicate corespunzator standardele de evidenta clare si bine stabilite, asa cum o cer procedurile IPCC”, a spus Comisia. “Presedintele,  vice-presedintele si co-presedintii IPCC regreta slaba aplicare a procedurilor IPCC in acest caz”.

O poveste cu “adevarati” oameni de stiinta

Ce s-a  intamplat? Stransi cu usa, “oamenii de stiinta” au recunoscut ca predictia alarmista are la baza o povestioara din New Scientist, o revista de stiinta pe intelesul tuturor, publicata cu opt ani inaintea raportului IPCC din 2007. Sa-i lasam pe cei de la Times sa ne dezvaluie mai departe firele incurcate ale povestii: Raportul din New Scientist era el insusi bazat pe un scurt interviu telefonic cu Syed Hasnain, un om de stiinta indian putin cunoscut, pe atunci asociat Universitatii Jawaharlal Nehru din Delhi.  Hasnain a recunoscut ca afirmatia este o “speculatie”, fara sa fie sustinuta de nicio cercetare formala.

Daca acest lucru se confirma, comenteaza Times, “el va indica una dintre cele mai grave erori din cercetarea climatica de pana acum. IPCC a fost infiintata tocmai pentru a le pune la dispozitie liderilor mondiali cele mai bune informatii stiintifice cu privire la schimbarea climatica”.

Ca sa vedem cum functioneaza mecanica implacabila a “metodei stiintifice la lucru”sa notam si relatarea urmatoare: Afland tarasenia, Profesorul Murari Lal, cel care a supervizat capitolul despre ghetari in raportul IPCC, a spus senin ca recomanda ca afirmatia despre ghetari sa fie retrasa: “Daca Hasnain sustine oficial ca nu a afirmat niciodata acest lucru, sau ca este o pesupunere gresita, atunci recomand ca asertiunea despre ghetarii din Himalaya sa fie scoasa din toate viitoarele referinte IPCC”.

Acestea fiind spuse, noi cei carora ni se chestioneaza dreptul de a avea opinii pentru ca nu suntem “peste 1000 de climatologi reputati” ramanem masca. Tot ce mai putem face e sa spunem: (1) Domnule, daca omul zice pe cuvant, atunci asa trebuie sa fie, ce naiba, unde-i stiinta, nu-i tocmeala, se cunosc, or fi si ceva rude, incredere sa fie, ca oameni suntem si restul se rezolva! Si (2) Ia uite, domnule, cum se fac si se desfac acele faimoase rapoarte ale “oamenilor de stiinta”!

Sa revenim la relatarea din Times: Fred Pearce, jurnalistul care a realizat interviul initial pentru New Scientist spune ca l-a sunat pe Hasnain in 1999 in India dupa ce i-a vazut declaratiile intr-o revista indiana: “ Hasnain mi-a spus atunci ca va aduce in Marea Britanie un raport cu datele relevante. Raportul nu fusese recenzat sau publicat oficial intr-o revista stiintifica si nu avea niciun statut formal, asa ca i-am raportat lucrarea pornind de la aceasta situatie.  Intre timp am obtinut un exemplar si [am constatat ca] nu spunea ce sustinea Hasnain ca ar spune...”

OK, am inteles, spunem noi. Ce nu intelegem este de ce d-l Pearce a tacut pana acum. Dar caile stiintei fiind complicate iar noi nefiind “peste 1000 de climatologi reputati”, ce pretentii poti avea de la noi?!

“Adevarati” oameni de stiinta (continuare)

Articolul din The New Scientist a fost trecut cu vederea pana prin 2005. Apoi informatia a inceput sa fie preluata si citata desi nu era parte a unei lucrari academice, nefiind  supusa niciodata vreunei recenzii stiintifice formale. Cu toate acestea, “a devenit rapid o resursa esentiala pentru IPCC cand Lal si colegii lui au scris sectiunea despre Himalaya”.  Tema “urgentei” implicita in toata povestea era prea puternica si prea potrivita propagandei alarmiste ca sa mai faca loc pentru indoieli, verificari sau scrupule!

Mai mult, aflam din Times, ca Raportul IPCC a  mers si mai departe, si a plusat fara jena sugerand cu de la sine putere ca “probabilitatea topirii ghetarilor este ‘foarte mare’”. Si pentru ca stiinta nu e stiinta daca nu vantura si niste numere care sa impresioneze publicul credul, IPCC precizeaza, cu autoritate, ca termenul de 2035 “are o probabilitate mai mare de 90%”!

“Oamenii de stiinta” mai declara ca ghetarii din Himalaya “se vor reduce de la 500.000 de kilometri patrati cat au azi, la doar 100.000 de kilometri patrati”. Alti “oameni de stiinta”, afirma ca  in Himalaya ar fi cu totul doar 33.000 de kilometri patrati de ghetari. De aici o controversa stiintifica. Sunt cam aceeasi oameni ce au certitudinea ca deceleaza si masoara intr-o (incerta) variatie a “temperaturii globale” de 0.8 grade Celsius, pe durata a peste 100 de ani, fractiunea de variatie datorata activitatilor umane!

Sa dam cuvantul pentru ultima data publicistilor de la Times: “Multi oameni de stiinta s-au intrebat cum a putut IPCC sa permita strecurarea unei asemenea greseli. Cea mai probabila explicatie este lipsa de experienta. Lal insusi [adica, atentie, domnul prezentat mai devreme ca fiind “cel care a supervizat capitolul despre ghetari in raportul IPCC” – n.a. ] recunoaste ca stie foarte putine lucruri despre ghetari. ‘Nu sunt expert in ghetari si nu am vizitat regiunea asa ca trebuie sa ma bazez pe cercetarile credibile deja publicate’”, a spus el.

Ce spune Hasnain (care,din intamplare, este din 2008 angajat al unui institut din Delhi, condus de... Rajendra Pachauri, presedintele IPCC)? Zice ca el a observat problema dar nu a sesizat pe nimeni pentru ca “la vremea aceea eram ocupat avand un program foarte incarcat.”

La care noi, cei care nu suntem “mii de adevarati oameni de stiinta recunoscuti international”, noi, ce am mai putea adauga?!

Concluzii

In trecut Rajendra Pachauri, presedintele IPCC, s-a referit la criticile cu privire la afirmatia despre ghetarii din Himalaya ca fiind “stiinta voodoo” atacand pe cei ce nu se aliniaza “consensului oamenilor de stiinta”.  Alarmistii, o stim de mult, au tupeu. Azi omul isi cere scuze si retracteaza. Dar nu despre impostura acestui individ este vorba acum. Lectia este alta.

Milioane de oameni au auzit povestea cu ghetarii din Himalaya si altele ca ea, de nenumarate si nenumarate ori. Multi au votat in functie de astfel de “informatii factuale”. Multi au donat bani sau au fost de acord cu alocarea de importante fonduri bugetare pornind de la aceste informatii. Multi au luat decizii de politica economica in functie de ele. Cati au auzit si vor auzi  insa retractarile? Cati dintre cei speriati de povestea cu Himalaya vor mai afla si faptul ca totul a fost o escrocherie? Pana la urma, avem tot dreptul sa ne intrebam: Pana la urma, cate dintre miriadele de astfel de “afirmatii factuale” cu care suntem bombardati zilnic de alarmisti sunt construite in mod similar?

Nu este o intrebare lipsita de importanta. Caci, sa nu uitam, dezbaterea despre incalzirea globala nu este despre 0,5 sau 0, 8 grade in plus sau in minus in complexe si imperfecte masuratori globale ci este despre manipulare, impostura, politica, putere, prestigiu  si... bani. Foarte multi bani.

PS Breaking News:

Scandalul GlacierGate se amplifica de la o zi la alta. Se pare ca Rajendra Pachauri, presedintele IPCC, a strans milioane de dolari pentru institutul sau din New Delhi, folosind povestea cu ghetarii ca pretext, desi stia ca totul e o minciuna. Lucrurile capata o turnura penala. Intrebare: Ce va face Comitetul Nobel in situatia asta?!