Inalta Curte judeca, luni, cererea ANI privind schimbarea termenului in dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis

T.d. | 23.10.2014

Pe aceeași temă

Cererea Agentiei Nationale de Integritate (ANI) privind schimbarea termenului din dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis va fi judecata luni, 27 octombrie, la instanta suprema, potrivit Hotnews.

Miercuri, ANI a cerut instantei supreme sa judece mai repede dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, considerand ca judecata ar trebui sa aiba loc inainte de al doilea tur al alegerilor prezidentiale, nu la doua zile dupa, respectiv in 18 noiembrie.

ANI a depus la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) mai multe documente in sustinerea cererii de schimbare a termenului de judecata a dosarului de incompatibilitate al lui Iohannis.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit, marti, ca in 18 noiembrie sa inceapa judecarea recursului declarat de Agentia Nationala de Integritate, dupa ce Curtea de Apel Alba-Iulia i-a dat castig de cauza primarului Sibiului, Klaus Iohannis, in dosarul de incompatibilitate. In 30 septembrie, ICCJ a admis in principiu judecarea recursului declarat de ANI la decizia Curtii de Apel Alba-Iulia.

Instanta suprema va decide definitiv daca primarul Sibiului a fost in incompatibilitate in perioada in care a reprezentat municipiul in adunarile generale ale actionarilor societatilor Apa Canal si Piete sau daca raportul ANI va fi anulat.

In 24 aprilie 2013, ANI anunta ca a constatat ca primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se afla in stare de incompatibilitate intrucat are si calitatea de reprezentant al municipiului in Adunarea Generala a Actionarilor S.C. Apa Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 si SC Piete SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

In septembrie 2013, Klaus Iohannis a castigat procesul intentat ANI, dupa ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestatia acestuia la raportul de evaluare prin care ANI constata ca se afla in incompatibilitate si a dispus anularea raportului de evaluare. Decizia a fost contestata de ANI la instanta suprema.

Presedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, pe 29 septembrie, cu o zi inainte ca ICCJ sa ii admita, in principiu, recursul, ca va candida la prezidentiale indiferent de ceea ce se va intampla la instanta suprema.

"Pot sa va spun ca voi candida indiferent ce o sa se intample. Candidatura mea este depusa, este definitiva si voi fi pe buletinul de vot. Nu pornesc de la premisa ca maine se va intampla ceva deosebit la ICCJ", declara Iohannis, la acea data.

Klaus Iohannis a tinut sa precizeze ca el porneste de la premisa ca va castiga procesul.

"Nu am cum sa pierd, in prima instanta am castigat si inca foarte bine acest proces. Nu exista nicio chestiune suplimentara fata de ce s-a discutat pe fond si nu exista pentru mine niciun motiv sa cred ca as putea sa pierd acest proces, si atunci, sigur, daca ar fi un termen relativ rapid, s-ar judeca, as castiga procesul si ar fi scoasa aceasta chestiune din discutia publica", a precizat liderul PNL.

Potrivit lui Iohannis, "ceilalti sunt mai ingrijorati", iar el mai putin. "Eu stau foarte solid cu acest caz, nu imi fac niciun fel de probleme", a subliniat candidatul Aliantei Crestin-Liberale.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22