Inalta Curte finalizeaza dezbaterile in dosarul lui Miron Mitrea. Instanta va lua o decizie in 15 octombrie

T.d. | 03.10.2014

Pe aceeași temă

Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a finalizat, vineri, dezbaterile in dosarul de coruptie al lui Miron Mitrea. Procurorii cer pedepse cu executare pentru toti inculpatii in acest caz, potrivit Mediafax.

La termenul de vineri al procesului, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au stabilit că cercetarea judecătorească în acest caz este finalizată, astfel că au dat cuvântul acuzării şi apărării, să prezinte pledoariile finale.

Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) prezent la şedinţa de judecată a reiterat acuzaţiile aduse prin rechizitoriu, după care a cerut, pentru fiecare dintre cei trei inculpaţi, condamnarea la pedepse cu executare.

În cazul lui Miron Mitrea, procurorul a arătat că acesta a comis faptele pentru care este judecat şi că acuzaţiile sunt dovedite de probele de la dosar.

Procurorul a mai arătat că, în raport cu suma de 5,2 miliarde de lei vechi pe care Mitrea ar fi primit-o sub forma lucrărilor de la casa mamei sale, faptele acestuia au conotaţii grave, astfel că se impune condamnarea sa la o pedeapsă cu executare. Pentru luare de mită, Mitrea riscă între trei şi 10 ani de închisoare.

Judecătorii au rămas în pronunţare şi au stabilit că vor lua o decizie în 15 octombrie.

În acest dosar, Miron Mitrea a fost judecat pentru fapte de corupţie în legătură cu lucrări de renovare făcute la casa mamei sale, alături de Irina Jianu, fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), şi Nicolae Popescu, care era arhitect-şef al Primăriei Voluntari la data faptelor.

În 25 octombrie 2013, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Miron Mitrea, ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei în perioada 2000 - 2004, în prezent deputat PSD, pentru luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, ultimele două infracţiuni în legătură directă cu infracţiunea de luare de mită.

Camera Deputaţilor a respins, în 13 august 2008, solicitarea DNA de avizare a începerii urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22