IMPERIALISM pe Twitter: Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, vrea REFACEREA URSS

T.d. | 12.06.2014

Pe aceeași temă

Intr-o noua postare pe reteaua de socializare Twitter, vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, a scris ca “A venit momentul sa strangem pietrele”, cu referire la destramarea Uniunii Sovietice si marcarea implinirii a 24 de ani de la adoptarea, la 12 iunie 1990, a Declaratiei Privind proclamarea suveranitatii Rusiei, transmite Mediafax.

"În urmă cu 24 de ani, stânca sovietică s-a fracturat pentru prima dată. Şi a urmat o cădere de pietre. Cine ştia atunci că această cădere va continua timp de un sfert de secol? Acum a venit momentul să strângem pietrele", a scris Rogozin pe contul său de Twitter.

CITESTE SI: Semnalele Moscovei prin vocea controversatului Rogozin: orasul Volgograd ar putea redeveni STALINGRAD

La 12 iunie 1990, Congresul deputaţilor poporului al Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse (RSFRS) a adoptat Declaraţia privind proclamarea suveranităţii Rusiei. După destrămarea URSS (8 decembrie 1991), Sovietul Suprem al RSFSR a proclamat oficial la 25 decembrie 1991 independenţa Rusiei. Noua formaţiune statală a primit denumirea de Federaţia Rusă.

Data a obţinut statut oficial, devenind Ziua Naţională a Rusiei, în 1994, când a fost declarată zi liberă.

Potrivit sociologilor, majoritatea covârşitoare a ruşilor consideră că obţinerea independenţei a fost un lucru bun pentru Rusia.

Dmitri Rogozin – nebunul regelui

Vicepremier al Federatiei Ruse, Dmitri Rogozin  este, poate, cel mai vocal, agresiv si provocator oficial rus. Contextul regional din ultimele luni – criza din Ucraina, anexarea Crimeei, nervozitatea crescanda la Bucuresti si Varsovia, fata de intentiile Moscovei – i-a oferit lui Rogozin sansa de a se desfasura.

CITESTE SI: Traian Băsescu: Rogozin este NEBUNUL regelui, are rolul SA ENERVEZE. Dacă a jignit românii pe Twitter, poţi să îl tratezi cam în aceeaşi notă

Acum cateva saptamani, ca urmare a faptului ca Romania a inchis spatiul aerian pentru avionul sau, Rogozin a avertizat ca se va intoarce la bordul unui bombartier strategic. Ulterior, premierul Victor Ponta avea sa declare ca situatia ar fi putut degenera, astfel incat sa fie necesara interventia avioanelor romanesti de vanatoare, pentru interceptarea aeronavei vicepremierului rus.

Rugat sa comenteze agresivitatea declarativa a lui Rogozin, presedintele Traian Basescu i-a minimalizat importanta oficialului rus: “Rogozin, dupa mine, e nebunul regelui, are rolul sa enerveze. Nu poti sa cazi in capcana, ca la punctele de vedere ale lui Rogozin, pe care il cunoastem cu totii de cand era ambassador la NATO, unui clovn ca Rogozin ii raspunzi ca atare”, a afirmat seful statului roman.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22