Pe aceeași temă
În sine, preluarea puterii de către armată ridică serioase semne de întrebare pentru evoluţia politică viitoare a Egiptului. Semnele nu sunt deloc favorabile instalării unei puteri civile autentic reprezentative. Custodele „tranziţiei“ este de fapt corpul care are şi cel mai mult de pierdut de pe urma unui eventual cutremur. De aici tendinţa de a-şi conserva cât mai mult cu putinţă proprietatea, cu alte cuvinte controlul asupra statului. Mubarak a fost până săptămâna trecută un militar în costum de business.
Acum, cel mai puternic om din Egipt este mareşalul Mohamed Tantawi, supranumit sugestiv şi „pudelul lui Mubarak“. Armata domină guvernul, a suspendat Constituţia, a dizolvat parlamentul, dar Legea marţială rămâne în vigoare.
Interzicerea părăsirii ţării apropiaţilor lui Mubarak şi investigarea averilor unor miniştrii tind să satisfacă furia de moment a masei. Mult venerata armată egipteană este în momentul de faţă singurul pilon al statului – şi acest lucru ar trebui să-i îngrijoreze pe cei care au înfruntat furia suporterilor lui Mubarak în piaţa Tahrir pe 2 februarie. Armata nu a tras în protestatari, dar nu s-a obosit să-i împiedice pe suporterii regimului să-i agreseze pe manifestanţi. Este o secvenţă care ne arată că armata are propria sa agendă politică şi că ar putea preda puterea doar civililor care nu vor ştirbi prea mult structura de putere existentă în societatea egipteană. În Egipt nu s-a produs o schimbare decisivă, dar zarurile au fost aruncate. A fost mai puţin o schimbare veritabilă, cât o cosmetizare, o rebranduire a vechiului regim. Situaţia este fluidă şi orice rezultat este posibil.
