III. Phenianul in lumea post 11 septembrie

Strategia Statelor Unite fata de Coreea de Nord s-a modificat sub impactul atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001. La putin timp dupa acest moment care schimba fundamental filozofia de securitate a Americii, presedintele George W. Bush plasa Coreea de Nord pe asa numita „axa a raului” formata din acele state care sprijina terorismul international si au potentialul de a furniza acestor retele, arme de distrugere in masa. Din acel moment, acest tip de state si regimurile lor devin pentru Statele Unite amenintari de gradul zero. Coabitarea este exclusa si este asumata public doctrina loviturilor preventive. Din aceasta perspectiva, este foarte probabil ca noua filozofie de securitate a SUA (operationalizata prin eliminarea regimului Saddam Hussien in 2003) sa fi avut un impact decisiv asupra hotararii regimului de la Phenian de a-si accelera programul de dezvoltare a unui arsenal nuclear propiu.

Pe fond, administratia Bush se indeparteaza de acordul de la Geneva considerandu-l o formula dezechilibrata, favorabila Phenianului (care primea si numeroase beneficii de natura economica) si lipsita de o componenta coercitiva suficient de credibila pentru a descuraja Coreea de Nord sa triseze. De aceea, SUA au preferat o politica de indiguire si izolare graduala a regimului nord-coreean, dublata de un regim dur de sanctiuni care isi propunea scurtcircuitarea accesului Phenianului la o serie de bunuri considerate esentiale supravietuirii regimului.

In vara lui 2003, Washingtonul a creat mecanismul „Convorbilor celor 6”- un concert al puterilor cu influenta regionala care isi propunea eliminarea programului nuclear nord coreean prin negocieri diplomatice. Din el faceau parte China, SUA, Rusia, Coreea de Sud, Japonia si Coreea de Nord. Cel mai important rezultat al noului format de negocieri survine la 19 septembrie 2005, cand Phenianul accepta o „Declaratie comuna” prin care se angajeaza ca, pe fondul normalizarii relatiilor sale cu Statele Unite, Japonia si Coreea de Sud (si a unor ample beneficii economice), sa renunte la programul sau nuclear, sa redevina parte a tratatului NPT, si sa revina in formatul inspectiilor AIEA. Totodata, cele 6 parti semnatare isi asumau obiectivul denuclearizarii pe cale pasnica a peninsulei, iar SUA asigura regimul de la Phenian ca nu avea intentia de a ataca sau invada Coreea de Nord cu arme nucleare sau conventionale. Era prea tarziu insa: programul nuclear al Phenianului era deja mult prea avansat. Pe 9 octombrie 2006, Coreea de Nord intreprindea primul sau test atomic subteran.

La aproape 3 ani de la efectuarea primului test nuclear, Kim Jong Il recidiveaza cu o a doua detonare atomica efectuata la 25 mai 2009. Se ridica insa intrebarea: de ce acum? Este foarte posibil sa ne aflam in fata unei ample campanii de PR generata de criza de succesiune politica din interiorul regimului de la Phenian. Edificator este faptul ca, din august anul trecut, se constata retragerea liderului nord-coreean din viata publica, datorita unei posibile maladii incurabile. In aceasta perspectiva, liderul nord-coreean se grabeste pentru ca timpul lucreaza impotriva lui. Astfel, mesajul transmis de Kim Yong Il, devine in mare parte, unul orientat catre o audienta interna, in special spre armata, in incercarea de a securiza loialitatea acestei forte gravitationale a regimului fata de dinastia familiei sale. Totodata expunerea formala a arsenalului nuclear nord coreean, inclusiv a mijloacelor sale de proiectare balistica, devine un mesaj franc adresat comunitatii internationale care este astfel pusa in fata unui fapt implinit: Phenianul a devenit o putere nucleara de facto! Este putin probabil ca Phenianul va putea fi convins sa renunte de buna voie la arsenalul sau nuclear, dupa modelul oferit de Libia in 2003 (context in care a predat comunitatii internationale toate armele sale de distrugere in masa). Dimpotriva, ceea ce pare sa semnaleze astazi Coreea de Nord este cel mult disponibilitatea de a-si limita arsenalul nuclear la dimensiunile actuale si mentinerea sa in scop de descurajare. Modelul sau este cel al Pakistanului, un stat care, desi nu a fost acceptat in mod formal in clubul statelor nucleare, este totusi tolerat in randul acestora.

Drept raspuns Statele Unite, China si Rusia s-au grabit sa sprijine sub egida rezolutiei 1874 a ONU, adoptarea unui regim coercitiv de o duritate fara precedent. Adoptata sub capitolul VII al Cartei Natiunilor Unite, rezolutia soma Phenianul sa renunte la arsenalul nuclear si sa se supuna inspectiilor Agentiei Internationale a Energiei Atomice (AIEA). In consecinta, in perioada imediat urmatoare, eforturile comunitatii internationale se vor axa prioritar pe actiuni care isi propun sa blocheze accesul Coreei de Nord pe pietele internationale de armament. In trecut, comercializarea tehnologiei sale militare a fost una dintre cele mai importante surse financiare care au mentinut stabilitatea economica si politica a regimului. De-altfel expertiza si tehnologia nord coreeana se afla la baza progreselor nucleare si balistice majore inregistrate in ultimul timp de state precum Iran si Siria. De asemenea, izolarea maritima a Coreei de Nord devine o necesitate, in masura in care se urmareste interceptarea si retinerea in apele internationale a acelor cargouri care transporta tehnologie susceptibila a contribui la extinderea si dezvoltarea arsenalului nuclear si balistic al Phenianului.

Pentru index-ul intregului dosar accesati acest link!