Hollywoodul le ştie pe toate

Expoziţia Paris, viaţă şi lux în secolul XVIII cuprinde o serie de obiecte de mobilier, tablouri, cărţi tipărite în acea perioadă şi populare în cercurile înalte, obiecte de toaletă şi piese vestimentare, toate documentate pentru a reda spiritul epocii. Dacă unui muzeu îi este uşor să alcătuiască o colecţie dedicată unei epoci, explicând-o prin etichete care însoţesc fiecare obiect expus, opera unui costumier şi a unui scenograf, când pregătesc un film de epocă, este mult mai subtilă.

James Acheson are în portofoliu filme precum: Brazil (r. Terry Gilliam, 1985), Ultimul împărat (r. Bernardo Bertolucci, 1987), Legături primejdioase (r. Stephen Frears, 1988), Restoration (r. Michael Hoffman, 1995), Omul cu masca de fier (r. Randall Wallace, 1998), cele trei părţi Spider Man (r. Sam Raimi, 2002, 2004 şi 2007). Până acum a câştigat trei premii Oscar (Ultimul împărat, Legături primejdioase şi Restoration), toate pentru filme istorice. Poate de aceea organizatorii expoziţiei de la Muzeul Getty l-au considerat un partener serios de discuţii pentru seria de conferinţe despre costume, epocă şi film. De cealaltă parte, Deborah Nadoolman Landis este autoarea câtorva cărţi importante despre istoria costumului, fiind cea care l-a îmbrăcat pe Michael Jackson şi dansatorii săi pentru celebrul videoclip Thriller (1983) şi, totodată, cea care l-a imaginat şi îmbrăcat pentru prima dată pe Harrison Ford pentru primul film din seria Indiana Jones, în 1981.

Cei doi s-au autodefinit, cu umor, ca lucrând în transport: „transportăm spectatorii din timpul lor la timpul acţiunii filmului“ a spus Landis, explicând că nu înţelege cum un film care punctează la categoria cel mai bun film la Oscaruri nu ia şi premiul pentru cele mai bune costume şi scenografie. Pentru că, dacă un film e votat ca fiind cel mai bun, cei care se ocupă de costume şi decoruri înseamnă că şi-au făcut datoria cu succes.

Un designer de costume de film este, prin definiţie, un cercetător. Pentru fiecare film în parte trebuie să studieze epoca, istoria, stilul de viaţă, îmbrăcămintea, detaliile, viaţa de zi cu zi, valorile, tabuuri, literatura, moda, scandalurile etc. – tot ceea ce a marcat perioada respectivă. Din păcate, imaginaţia designerului trebuie să ţină cont mai ales de bugetul filmului, care – chiar şi la Hollywood – reprezintă o sumă timidă, considerată insuficientă pentru ambiţioasele proiecte pentru care, de obicei, sunt solicitaţi. Acheson a rememorat perioada când lucra la Ultimul împărat. Costumele fabuloase care i-au adus primul Oscar din carieră nu au fost reale. Nici vorbă de mătase, imprimeuri în ţesătură şi materiale scumpe. Broderiile bogate erau de fapt ceară sculptată, aplicată pe materiale şi vopsită, iar mătasea era... poliester. În filme, costumele nu sunt haine adevărate; ele sunt create cu cât mai puţini bani, avându-se în vedere un singur lucru: să pară adevărate sub lumina reflectoarelor. De aceea Hollywoodul nu are un muzeu al costumelor. Nici peliculele care au făcut istorie nu îşi permit să păstreze costumele, pentru că, dacă ar fi expuse, publicul ar fi dezamăgit şi revoltat. E o mare diferenţă între ceea ce se vede pe ecran şi cum arată în realitate hainele, odată ce aparatul de filmat s-a oprit.

James Acheson e de părere că cel mai dificil este să faci costume pentru filme cu subiecte contemporante, pentru că actorii vin de acasă cu idei despre cum ar trebui să arate şi să se îmbrace personajul lor şi acceptă mult mai greu sugestiile costumierului. Când este vorba însă de un film de epocă, prea puţini sunt familiarizaţi în detaliu cu perioada, aşa că acceptă orice li se dă să poarte, fără comentarii.

Profesionişii de la Hollywood încearcă să fie cât mai apropiaţi de adevărul istoric în ceea ce recreează pentru peliculă, numai că anumite detalii nu pot fi respectate şi duse la îndeplinire. Vorbind despre secolul XVIII, fundalul pentru Legături primejdioase, Acheson a precizat că tot ceea ce lipseşte pentru a fi fost corect istoric este pielea murdară (în secolul XVIII încă se credea că baia este periculoasă sănătăţii) şi dantura stricată. Există lucruri pe care Hollywoodul le omite, cu decenţă, iar motivele sunt evidente.

Pe ecranul de pe scenă a fost proiectat un colaj de fotografii din film, dublate de tablouri celebre care l-au inspirit pe Acheson: Glenn Close arăta ca Doamna de Pompadour în portretul pictat de François Boucher în 1756, iar John Malkovich seamănă izbitor de mult, în scenele filmate în dormitorul său, cu Marc de Villiers, pictat de Jacques-André-Joseph Aved, secretarul Regelui Ludovic al XV-lea fiind prezentat în halatul său de interior.

După conferinţă, spectatorii s-au grăbit să viziteze expoziţia, de data aceasta studiind de aproape obiecte preţioase, veritabile, care participau la ritualul de zi cu zi al vieţii unui individ din lumea bună a Parisului de secol XVIII. De la trusele de machiaj, considerate mai degrabă obiecte de igienă personală în perioadă, la dantelele şi panglicile albe pe care bărbaţii şi femeile şi le legau în jurul gâtului (dând iluzia de curat – în realitate, pielea era murdară sub aceste materiale), expoziţia propune tot trusoul de obiecte folosite pe parcursul unei zile, cele mai interesante fiind cele dedicate petrecerii timpului liber: o măsuţă de joc de cărţi, masă de toaletă care - printr-un mecanism ingenios - devenea masă de scris (capabilă să păstreze în compartimente secrete scrisori preţioase), un clavecin şi seria completă a operelor lui Molière, cu unul dintre volume inspirat deschis la Critica Școlii Nevestelor, un text critic despre teatru, spectatori şi gust.

Și dacă cei din Los Angeles au prins gustul lucrurilor fine şi al vieţii luxuriante de secol XVIII, Parisul e doar la 750 de dolari distanţă.

Ioana Moldovan este bursier Fulbright Junior 2010/2011 la School of Theater din cadrul University of Southern California, Los Angeles.

Citeste si despre: staruri de cinema, studiouri de filmare, filmul de la Hollywood, Noul Val, creatori de costume.