Hai la vot!

Rodica Palade | 03.04.2012

În 2008, primeam la redacţie un studiu solid documentat asupra situaţiei dezastruoase a Bucureştiului. În ciuda titlului ca un strigăt de disperare, Bucureşti, un dezastru urbanistic, aveam în faţă o analiză „rece“, cu cifre şi date privind încălcări ale legii...

Pe aceeași temă

În 2008, primeam la redacţie un studiu solid documentat asupra situaţiei dezastruoase a Bucureştiului. În ciuda titlului ca un strigăt de disperare, Bucureşti, un dezastru urbanistic, aveam în faţă o analiză „rece“, cu cifre şi date privind încălcări ale legii (sau viduri ale ei) sub care s-au petrecut imensul jaf imobiliar şi distrugerea clădirilor de patrimoniu din capitala unei ţări, tocmai intrate în Uniunea Europeană. Autorul, un tânăr rebel şi ciufulit. Nicuşor Dan. Şi când, la prima noastră întâlnire prin care ne-a acordat dreptul de a reproduce studiul într-un supliment al revistei 22, am aflat că este matematician, mi-am explicat rigoarea cu care inventariase, sistematizase şi diagnosticase colapsul oraşului.

În acelaşi an, Nicuşor Dan primea premiul GDS, Salvaţi Bucureştiul devenea un ONG activ, iar tihna şedinţelor de consiliu la Primăria Capitalei avea să fie pentru totdeauna pierdută prin prezenţa lui Nicuşor Dan şi a colegilor lui. Pentru alegerile din acest an, Nicuşor Dan va candida ca independent la fotoliul de primar general al Capitalei. Celălalt „independent“, Sorin Oprescu, cu „cele 100 de minciuni“ denunţate de Nicuşor Dan, ca şi omul cu pliciul al PDL, Silviu Prigoană, sunt gata să intre în arenă, fără să-şi facă prea multe griji pentru adversarul lor, olimpicul la mate şi încăpăţânat ONG-ist care nu are în spate banii şi maşinăriile de partid.

Dacă însă bucureştenii vor înţelege că e şansa lor de „scoatere la lumină a contractelor dubioase ale primăriei, scoaterea intermediarilor din pieţe, a şpăgilor din pieţe, a taximetriştilor care te agresează la Gara de Nord, a şantierelor de construcţii care nu respectă nicio regulă“, aşa cum ne spune Nicuşor Dan, atunci cei doi ar avea de ce să se teamă. Şi poate că e momentul să-i ascultăm îndemnul: Salvaţi Bucureştiul!

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22